Evoluția Pieței de Capital

EVOLUTIA PIETEI DE CAPITAL

Piata capitalului o definim ca loc de întâlnire între nevoile de resurse banesti ale întreprinzatorilor si disponibilitatile banesti ale menajurilor, ale gospodariilor de familie.

Capitalul, ca factor de productie, este definit ca totalitatea mijloacelor de productie (cladiri, utilaje, instalatii etc.)utilizate în productie, distributia si comercializarea bunurilor economice.

Economistii burghezi afirma ca orice mijloc de munca, de la arcul si sageata omului primitiv pâna la instalatiile mecanice din fabricile capitaliste, ar fi capital. Karl Marx a aratat pentru prima oara ca, capitalul nu a existat din totdeauna si ca nu este vesnic, ci a aparut în acel stadiu al productiei de marfuri când forta de munca devine o marfa, când a avut loc separarea producatorilor de mijloacele de productie, burghezia monopolizând proprietatea asupra mijloacelor de productie în scopul exploatarii oamenilor muncii. Împartind capitalul, pentru prima data în istoria economiei politice, în constant si variabil, Karl Marx a dovedit ca nu întregul capital este sursa plusvalorii(cum sustin economistii burghezi), ci numai partea care se investeste în cumpararea fortei de munca.

Circuitul capitalului reprezinta trecerea capitalului prin:

- 3 forme de functionare (baneasca, productiv, marfa);

- 3 studii (aprovizionare, productie, desfacere);

- 2 sfere (productie si circulatie).

B – banii initiali; Kp – capital productiv; M – bunurile economice; Pr – profit;

A – aprovizionare; P – productie; D – desfacere.

Rotatia capitalului se desfasoara în timp (timpul de productie si timpul de circulatie), pe parcursul caruia capitalul efectueaza un circuit complet. Cu cât timpul este mai mic, cu atât viteza de rotatie a capitalului creste, iar capitalul va fi valorificat mai repede.

Viteza de rotatie a capitalului este influentata de 2 grupe de factori:

1. structura capitalului productiv;

2. timpul de productie si timpul de circulatie.

Formarea capitalului se realizeaza prin 2 modalitati:

1. formarea bruta a capitalului fix (se realizeaza prin intermediul investitiilor) – reprezinta procesul de obtinere de catre firma a bunurilor durabile care vor fi utilizate în productie pe o perioada mai mare de 1 an.

2. variatia stocurilor – reprezinta diferenta dintre intrarile în stocuri si iesirile din stocurile unei societati în cursul unei perioade de timp (de regula 1 an).

Conceptul de eficienta marginala a capitalului a fost introdus de J. M. Keynes, având aceiasi semnificatie cu cel de rata a randamentului în raport cu costul, utilizat de I. Fisher cu câtiva ani înaintea lui Keynes.

Pentru un agent economic întreprinzator confruntat cu un pret de achizitie al capitalului P si care anticipeaza o durata de utilizare de n ani si încasari viitoare Vi corespunzatoare fiecarui an, se poate determina eficienta marginala (notata cu e ) folosind urmatoarea relatie: