Fonduri Structurale

Abstract

Fiecare extindere a Uniunii Europene1 a adus în cele din urmă o creștere a resurselor publice, destinate politicii regionale, dar și vizibile disperități între statele membre. Obiectivul unei coeziuni sociale și economice mai puternice, al reducerii diferențelor de dezvoltare economică şi socială între statele membre și regiunile UE, precum și îmbunătăţirea funcţionării Pieţei Unice și promovarea dezvoltării durabile a UE, sunt atinse prin intemediul fondurilor structurale, finanțarea europeana fiind mentită să servească drept pârghie în ceea ce privește investițiile publice în țările asociate. În cazul României, precum și în cazul țărilor recent intrate în spațiul european, una dintre cele mai mari provocari cu care se confruntă atât administrația publică, cât si mediul de afaceri o reprezintă capacitatea de absorbție a fondurilor structurale europene alocate pentru perioada de programare 2007-2013, aceasta din urmă contribuind la convergența economică și socială cu structurile și dezideratul Uniunii Europene. Unele dintre principalele motive care determină rata scăzută de absorbție a resurselor financiare sunt generate, în special, de lipsa unei viziuni coerente pe termen lung a autorităților, resursele insuficiente pentru proiectele de co-finanțare, capacitatea administrativă scazută la nivel central și local, lipsa de coordonare interinstituțională, eșecurile parteneriatelor public-privat și o calificare insuficientă a resurselor umane.

1 Lejour şi Nahuis sunt de părere că extinderea UE aduce mai multe beneficii noilor state membre, și doar o îmbunătățire modestă a bunăstării statelor mai vechi, această concluzie fiind împărtășită și de alți experți. Pe de altă, nu poate fi neglijat faptul că, într-un grup economic integrat de țări cu niveluri diferite de dezvoltare economică și socială, cele mai avansate vor beneficia în mai mare măsură de efectele integrării, în comparație cu cele mai puțin dezvoltate.(A.M. LEJOUR, R. NAHUIS, „ EU Accession and the Catching Up of the Central and East European Countries”, In: Deardorff (ed.), The Past, Present Institute of Economic Forecasting and Future

În lucrarea de față, ne propunem să facem o analiză a situației Romaniei post-aderare în vederea identificării cauzelor ce au plasat-o pe locurile codașe în ceea ce privește performanțele realizate în atragerea fondurilor europene, înregistrate din 2007 și pană în prezent.

Cuvinte cheie : politica de coeziune, fonduri structurale europene, rata de absorbție, factori determinanți ai capacității de absorbție, dezvoltare economică

Introducere

Scopul politicii de coeziune și implicit a implementării fondurilor structurale este acela de transformare și modernizare a economiilor regiunilor și țărilor Uniunii Europene slab dezvoltate, în vederea pregătirii lor pentru concurența pe piața unică și intrarea în zona euro. Cu un buget de 347.41 miliarde de Euro (35,5% din bugetul total al UE)2 pentru perioada de programare 2007-2013, politica de coeziune economică și socială are în vedere trei obiective majore: convergența, competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă, precum și cooperarea teritorială europeană.

Metodologia de alocare a fondurilor europene a introdus un nou concept, acela de capacitate de absorbție, care limitează astfel transferul fondurilor UE la un maxim de 4% din PIB-ul fiecărei tări. În compensație, pentru a facilita absorbția fondurilor de către noile state membre, rata maximă de cofinanțare din fondurile structurale a crescut de la 80% la 85%, fiind ușurate, de asemenea, și anumite criterii de eligibilitate.3 Capacitatea de absorbție este dată de competența unui stat membru de a cheltui resursele financiare alocate din fondurile structurale, într-un mod eficient, vizând trei aspecte:

- capacitatea de absorbție macroeconomică, definită și măsurată în termini de PIB( limitat la 4%);

- capacitatea de absorbție financiară, definită ca abilitatea de co-finanțare a programelor.

și proiectelor sprijinite de UE, de a planifica și garanta aceste contribuții în bugetele naționale multi-anuale și de a colecta contribuții de la partenerii implicați în diverse programe și proiecte;

- capacitate administrativă, care reprezintă capacitatea și competența autorităților centrale și locale de a pregăti programe și proiecte adecvate și în timp util, precum și asigurarea coordonării cu partenerii implicați, conformarea cu cerințele administrative și de raportare, finanțarea și monitorizarea implementării programelor și proiectelor și, de asemenea, evitarea apariției neregularităților.4