Funcția de decizie în management

Pentru a înţelege funcţia de decizie managerială trebuie mai întâi să înţelegem ce înseamnă management. Provine din limba Latina, din cuvântul “manus” adică mana si înseamnă “a manevra” sau “a pilota”. Deci persoana care realizează aceasta “pilotare” sau “manevrare” se numeşte manager.

Pe parcursul istoriei, acest concept a evoluat sistematic, ajungând la un management bazat pe inteligenta artificiala, devenind o adevărata ştiinţa si un obiect de studio.

Obiectul studiului managementului este cel de a studia metodele, procedeele, metodologiile si tehnicile de planificare, organizare, coordonare, conducere a unui sistem in vederea atingerii unui scop folosind un consum cat mai redus de resurse personale, financiare, materiale si informaţionale.

Încă de la inceputul existentei sale, omul. Participand la diverse activităţi a ajuns sa aibă nevoie de un conducător de grup. Participarea in grup îl determina pe om sa fie conducător de grup ori sa fie condus. Daca era condus, omul trebuia sa primească si să execute acţiunile cerute. Ca si conducător, el avea o sarcina ceva mai complicata trebuia sa se gândească la ce acţiuni avea sa le dea spre executare subalternilor dar sa si duca la îndeplinirea dorinţelor si interesele comunitatii din care face parte si pe care o conducea.

La început nu era nevoie decât de un conducător dar, cu timpul, pe măsura dezvoltării sistemului de nevoi ale comunitatii, ale complicării prin diversificare a situaţiilor din mediul de viata, s-a ajuns la nevoia a mai multor conducători pentru un grup iar, conducătorii au ajuns sa aivă o ierarhie proprie.

Treptat, omul începe sa recepţioneze informaţii din mediul in care îşi desfăşoară activitatea. Folosindu-si propriile instincte sau folosindu-si raţionamentul ia decizii, declanşează acţiuni astfel intervenind asupra mediului care a generat informaţiile, modificări care determina emiterea de noi informaţii după care ciclul se reia.

Noţiunea de management

In sens larg, noţiunea de management este cea cunoscuta de toata lumea, adică activitatea de a conduce o întreprindere. În dicţionarul explicativ al limbii române acest termen reprezintă ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii; ansamblul activităţilor de organizare şi de conducere.

Pentru a pătrunde în complexitatea noţiunii, trebuie să spunem că managementul cunoaşte două sensuri generale: cea de management ca activitate propriu-zisă de conducere şi administrare şi cea de management ca ştiinţă.

Una din definiţiile managementului spune că acesta este un set de activităţi ce includ planificarea, luarea deciziei, organizarea, conducerea şi controlul, toate fiind orientate spre folosirea resurselor umane, financiare, materiale şi informaţionale ale organizaţiei într-o manieră efectivă şi eficientă, în scopul atingerii unui obiectiv.

Deci, pentru a-şi atinge obiectivul, managerul prestează o complexă muncă, ce include combinarea şi coordonarea a patru tipuri de resurse, şi anume:

1. resursa umană: ce include efectivul de oameni, talentul, priceperea şi munca;

2. resursa financiară: ce include capitalul financiar necesar pentru operaţiile curente şi cele pe termen lung şi chiar profitul;

3. resursa materială: c include o vastă gamă de materiale utile pentru desfăşurarea activităţii unei organizaţii(de la imobile şi până la birotică şi papetărie);

4. resursa informaţională: ce include ansamblul datelor (cu caracter de noutate şi utilitate) necesare luării deciziilor.

Ca demers deliberat, transformarea resurselor disponibile la un moment dat în valori necesare omului şi societăţii nu trebuie să atenteze şi să pună în pericol echilibrul general, între om şi natură, între om şi societate, între existenţă şi conştiinţa acestuia, între generaţii. Pe de altă parte, acumulând cunoştinţe (informaţii, date, idei) şi experienţă în raporturile cu natura şi cu societatea, cu el însuşi, omul i-a format şi cultivat de-a lungul istoriei un anumit mod de a fi şi a se comporta şi manifesta în familie şi în colectivitate, un set de valori şi norme, de criterii şi judecăţi care l-au ajutat în examinarea şi soluţionarea multiplelor probleme cotidiene, îmbunătăţindu-şi semnificativ calitatea vieţii şi a muncii. Un proces îndelungat şi anevoios, cu destule dileme şi capcane, în pofida cărora a contribuit hotărâtor la ridicarea neîntreruptă a nivelului de conştiinţă, atât de benefică în asumarea responsabilităţilor şi în respectarea valorilor şi a reglementărilor în vigoare, a legităţilor general valabile. Astfel, ca răspuns la cerinţele praxisului social, ale complexităţii şi dinamismului fenomenelor şi proceselor economice, conducerea clasică, predominant bazată pe talent şi intuiţie, pe experienţă, a fost înlocuită cu alta, principial nouă, inedită, de tip prospectiv şi novator, demers cunoscut sub numele de profesionalizarea carierei, având ca dominante pregătirea sistematică şi permanentă specifică domeniului, competenţa şi moralitatea, participarea efectivă şi activă a salariaţilor la fundamentarea şi adoptarea deciziilor, nu numai la înfăptuirea acestora. Cum în activitatea practică decizia îmbracă două forme: actul decizional (situaţiile având complexitate redusă, cu caracter repetitiv, în care variabilele implicate sunt bine cunoscute de către manager) şi procesul decizional (situaţiile complexe care presupun un important consum de timp, de ordinul orelor, zilelor şi chiar al săptămânilor, pentru a se culege şi analiza informaţiile, dar şi pentru a se consulta specialişti în domeniu), formarea unui punct de vedere profesionist, competent, a unor judecăţi de valoare obligă pe decident să parcurgă mai multe etape, într-o succesiune logică, de natură să asigure rigoarea ştiinţifică în pregătirea, adoptarea, înfăptuirea şi evaluarea rezultatelor obţinute. Un rol important în luarea deciziei îl joacă, de asemenea, evaluarea factorilor determinanţi, care se grupează în două categorii distincte: