Globalizarea

Într-o perioadă în care interferenţa dintre politic şi economic a devenit o certitudine, când teoria conform căreia statele lumii vor disparea şi locul lor va fi luat de marile corporaţii capăta tot mai mulţi adepţi, când interesele pentru resursele naturale sunt bănuite a fi aprins flacăra unui conflict militar cu final incert, lucrarea domnului profesor Tiberiu Brăilean prezintă, dezbate, atinge detalii şi subiecte delicate şi imaginează, proiectează posibile scenarii pentru viitor.

Procesul de globalizare a economiei mondiale , a început la mijlocul anilor 1980, a căpătat noi valenţe şi adepţi în deceniul 1990 şi continuă în prezent să se manifeste cu putere deşi are de înfruntat concepţii regionaliste şi naţionalităţi.

Într-un sens larg, procesul economic, poate fi definit ca fiind procesul dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor dintre acestea şi variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale. Abordată din punct de vedere economic şi financiar, globalizarea poate fi definită drept întărirea şi lărgirea legăturilor dintre economiile naţionale pe piaţa globală a bunurilor, serviciilor.

Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfăşoară cu o viteză adeseori ameţitoare, cuprinzând în sfera sa totalitatea statelor lumii. Sub aspect strict economic de globalizare, al eficienţei alocării şi utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen raţional, de natură să furnizeze un volum mai mare de bunuri şi servicii cu resurse tot mai puţine.

Termenul de globalizare este folosit pentru prima dată de Theodore Levitt, în lucrarea “Progresele tehnologice care au făcut mai uşoare şi mai rapide tranzacţiile internaţionale”.

În anii 1980, termenul de globalizare avea în vedere dincolo de graniţele naţionale ale aceloraşi forţe de piaţă care au operat de secole la toate nivelele activităţii economice umane.

Unii critici consideră că globalizarea nu ar fi altceva decât o americanizare. În lucrarea “Lexus şi măslinul” Thomas Friedman scrie: “ globalizarea înseamnă de fapt americanizare; globalizarea are urechile lui Mickey Mouse, bea Pepsi sau Coca cola, lucrează pe laptopuri IBM . Multe societăţi din lume o văd ca pe ceva bun , dar altele o consideră ca o ameninţare fundamentală” . Primele simptome ale globalizării au apărut cu mult timp în urmă, deşi este pretenţios şi chiar riscant să-i atribuim, în fazele sale incipiente, aceleaşi conotaţii valabile astăzi. Fenomenul s-a dezvoltat, însă, treptat, cunoscând etape distincte de evoluţie, până în momentul în care n-a mai putut fi explicat prin vechile modele cu care ne obişnuise economia clasică şi chiar cea neoclasică. Adâncirea legăturilor dintre noii actori ai economiei mondiale a atins la un moment dat un asemenea nivel, încât întregul sistem conceptual al economiei politice a trebuit să fie revăzut şi restructurat, în scopul oglindirii mai clare a noilor realităţi intervenite în relaţiile economice internaţionale. Este adevărat că, o lungă perioadă de timp, manifestarea acestor relaţii de interdependenţă economică n-au pus cu atâta necesitate problema găsirii unor definiţii noi, menite să refacă din temelii vechea structură categorială intrată în rutină. Procesul prin care economia ca activitate devine expresia participării la un sistem de relaţii a unităţilor economice s-a globalizat, cuprinzând în prezent toate economiile naţionale.

Acest proces denumit globalizare a economiei, s-a accelerat în mod deosebit după 1985, o dată cu prăbuşirea comunismului , şi este adesea perceput ca expresie a modernizării şi viitorului bazat pe tehnologii de vârf , capitaluri şi locuri de muncă bine calificate.

Din acest punct de vedere, globalizarea poate fi considerată ca un concept nou, născut pe fondul evoluţiei vertiginoase a evenimentelor economice, caracteristice ultimei părţi a secolului XX şi atingerii pragului mediatizatului an 2000.

Rădacinile procesului de globalizare sunt profunde. Oameni şi comunităţi, mai mult sau mai puţin izolate, caută ieşirea din această situaţie pentru a-şi învinge singurătatea şi a dobândi sentimentul apartenenţei la comunitatea mondială, la întreg.

A vorbi despre globalizare înseamnă a convoca o perspectivă pluridisciplinară. Cum altfel am putea vorbi despre acest mediu care este globalizarea şi care găzduieşte în interiorul său atâtea scopuri şi mijloace? Cum omniscienţa ne este refuzată, orice discurs despre globalizare nu poate decât să reprezinte confesiunea raportării la lume a autorului, apelând la bagajul cunoştinţelor sale sub-enciclopedice. Derutant pentru pasionaţii de studii strategice sau geopolitică perspectiva domnului profesor Tiberiu Brăilean poate părea contrariantă.