Importanța Formelor de Control în Procesul Decizional în Administratia Publică din România

Cap I. Misiunile şi importanţa controlului

Funcţia de control se integrează în noţiunea de administraţiei şi are drept scop să verifice dacă activitatea şi structura Administraţiei este conformă cu normele de referinţă stabilite şi cu misiunile administrative. Ea este mijlocul prin care se analizează dacă organele Administraţiei îşi îndeplinesc just obligatiile, dacă deciziile luate au în vedere bunăstarea cetăţeanului şi nu interese oculte. În cazul în care se constata erori, se propun soluţii de remediere a deficienţelor semnalate.

Oglindind complexitatea activităţii Administraţiei , misiunile controlului sunt multiple şi de o mare diversitate. Astfel, o misiune a controlului constă în verificarea nemijlocită dacă şi cum se îndeplinesc deciziile Administaţiei. Controlul mai urmăreşte corectarea deciziilor în caz de necesitate pentru ca ele să fie în concordanţă cu realităţile sociale în continuă mişcare , sau să determine iniţierea unor decizii în scopul soluţionării problemelor care se pun necontenit instituţiilor Administraţiei. În această ultimă etapă controlul constituie punctul de plecare în procesul decizional. Astfel, o altă misiune a controlului constă în a colabora la procesul decizional.

Controlul trebuie să aibă un caracter preventiv şi unul corectiv. Dacă implementarea nu produce rezultate satisfăcătoare, managerii sunt obligaţi să iniţieze acţiuni corective, pe baza unor noi decizii. Deoarece factorii din mediul intern şi extern sunt într-o continuă schimbare, urmărirea şi controlul aplicării deciziei pot evidenţia necesitatea modificării deciziei luate sau a obiectivelor stabilite.

După adoptare decizia devine obligatorie, iar în caz de neexecutare pot fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege persoanelor care se fac vinovate pentru aceasta.

Important în procesul de executare a deciziei este oportunitatea acesteia. Astfel, întârzierea în executare poate conduce chiar la imposibilitatea executării.

Asigurarea unei eficienţe ridicate a activităţii de control presupune:

- precizarea sau detalierea obiectivelor controlului;

- eliminarea paralelismelor în activitatea de control ;

- definirea cât mai completă a informaţiilor necesare controlului pe diferite niveluri ierarhice;

- stabilirea judicioasă a duratei şi a frecvenţei controlului;

- asigurarea unui caracter participativ la control al celor ce urmează a fi controlaţi.

Există o serie de factori specifici care condiţionează faza de control:

a) dificultatea de a măsura eficacitatea, eficienţa şi efectivitatea prestaţiilor publice;

b) absenţa unui sistem de control adecvat, fapt care determină ca serviciile administraţiei să nu dispună de nici un feed-back asupra prestaţiilor, exceptând reclamaţiile sau recursurile pe cale juridică;

c) absenţa unei contabilităţi analitice – face aleatoare orice evaluare a costurilor prestaţiilor publice;

d) vizibilitatea acţiunilor administraţiei publice cerută, pe de o parte de exigenţele legale şi, pe de altă parte, de interesul manifestat de opinia publică şi presă face dificilă gestiunea şi corecţia operaţiunilor.

În acelasi timp, controlul urmăreşte descoperirea şi scoatzerea în evidenţă a celor mai adecvate metode de lucru utilizate în Administraţie, spre a fi generalizate, precum şi de a stabili cauzele care frânează activitatea şi propune măsuri pentru înlăturarea lor.

O importantă sarcină (misiune) a controlului constă în a verifica dacă sunt utilizate toate mijloacele juridice de care dispun organele (instituţiile) Administaţiei Statului, pentru înfăptuirea funcţiilor lor organizatorice, şi dacă sarcinile primite sunt îndeplinite într-un cadru democratic. În sens larg, în domeniul Administraţiei, prin control se urmăreşte a se verifica dacă sarcinile sunt îndeplinite din punct de vedere cantitativ în raport cu numarul resurselor consumate pentru realizarea lor şi dacă legalitatea a fost asigurată.

Scopul controlului mai constă în a cunoaşte precis calitatea personalului administrativ, în vederea aprecierii judicioase a posibilităţilor acestuia , a stimula activitatea ce se realizează, a contribui la o optimă realizare în activităţi a funcţionarilor. În temeiul constatărilor controlului, conducerea poate proceda la o altă organizare a activităţii sau să promoveze elementele de valoare şi să ia măsuri adecvate faţă de aceia care nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu.

Dar controlul poate constitui fundamentarea reorganizării nu numai a activităţii, ci şi a structurii Administraţiei, fiindcă formele de organizare nu sunt imuabile, ele variind în raport de dezvoltare socială şi de adaptarea aparatului administrativ la îndeplinirea sarcinilor sporite ce-i revin. Efectuarea controlului constituie un prilej de verificări dacă activitatea şi structura Administraţiei sunt raţionale şi eficiente în scopul îndeplinirii sarcinilor primite sau dacă urmează a fi înbunătăţită.