Răspunderea disciplinară a funcționarului pubic

INTRODUCERE

Partea introductivă a proiectului va evidenția, în primul rând, modalitatea de abordare a acestuia, gândită sub forma unei cercetări în urma căreia vreau să evidențiez, printr-o analiză obiectivă, cum sunt văzute prevederile deontologice cuprinse în Statutul Funcționarilor Publici dar și-n Codul de Conduită. De asemenea, un punct important al proiectului îl reprezintă și redarea principalelor caracteristici ale celor două acte normative de maximă importanță pentru conduita funcționarilor publici dar și analiza principalelor prevederi pe care acestea le conțin. Voi prezenta în detaliu formele răspunderii pentru funcționarii publici, funcția publică, drepturile și obligațiile funcționarilor publici; abaterile disciplinare; în ce măsură funcționarii care lucrează în administrația publică respectă prevederile cuprinse în Legea 188/1999, ce face referire la Statutul funcționarilor publici, luând în considerare și conținutul stabilit în Codul de Conduită al acestora; sancțiunile disciplinare și cumulul răspunderii disciplinare și aplicarea sancțiunii disciplinare; două studii de caz.

O abordare importantă a proiectului este și deontologia ce interesează nu aplicarea unei sancțiuni, ci respectarea legii independent de aplicarea sancțiunii, se leagă, cu alte cuvinte, de noțiunea de responsabilitate. Deontologia trebuie să se raporteze ideatic în primul rând la manifestarea individului din punct de vedere moral, la respectarea regulilor din proprie convingere nu de teama sancțiunii. Așa cum se afirmă într-o lucrare de specialitate, „funcționarul public trebuie să-și ducă la bun sfârșit atribuțiile, nu pentru că așa i se impune, ci fiindcă e convins că ele reprezintă rostul său profesional”. Prin urmare, conținutul juridic al deontologiei s-a transformat de-a lungul vremii, înțelegând sensul normelor generale privitoare la responsabilitatea salariatului (funcționarului) și unele norme specifice editate pentru anumite categorii de persoane - profesioniști, în scopul angajării răspunderii acestora, iar sensul strict, cuprinzând regulile privitoare la răspunderea disciplinară a salariatului (funcționarului).

La nivelul acestei răspunderi a funcționarului, un act normativ cu valoare de principiu a fost așteptat îndelung, apariția Legii nr. 188/1999 nefiind de natură să satisfacă necesitatea unui cod deontologic aplicabil funcționarului public. Mai mult, legea specială nu cuprinde referiri specifice la regulile deontologice, prevăzând numai reguli generale de răspundere patrimonială (civilă), contravențională, disciplinară și penală. În acest context, o lege care să prevadă regimul juridic al conduitei profesionale de urmat pentru funcționarii publici este binevenită, aspect împlinit la apariția Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici.

În primul capitol voi prezenta aspectele privind funcția și funcționarul public caracteristice altor sisteme de drept europene, constituie adevărate modele pentru procesul de reformă și modernizare a funcției și funcționarului public din sistemul românesc. În sistemul românesc, principalele măsuri de reformă în ceea ce privește funcția publică și funcționarul public, dar nu numai, după 1989, s-au axat în principal pe crearea cadrului legal (adoptarea de acte normative), având în vedere lipsa reglementărilor care să surprindă noile realități în acest domeniu, și completarea acestuia, acolo unde a fost cazul. Măsurile de reformă în domeniul funcției și funcționarului public au vizat realizarea următoarelor obiective: elaborarea cadrului legal în domeniu, completarea cadrului legal în domeniu în privința aspectelor care necesitau revizuire, dezvoltarea resursei umane prin asigurarea stabilității și depolitizării funcției publice, crearea unui corp de funcționari publici profesioniști, crearea unui sistem de dezvoltare a carierei funcționarului public și a unui sistem de formare continuă și de specialitate, precum și salarizarea adecvată a funcționarilor publici, crearea unor mecanisme și instituții de control ale aplicării legislației în domeniu de către instituțiile și autoritățile publice; asigurarea transparenței decizionale în activitatea administrativă. Până în prezent, după cum se reflectă aceasta din Rapoartele de țară elaborate de către Comisia Uniunii Europene, reforma administrației publice și implicit a reformei funcției publice nu a constat doar în schimbarea legislației, în crearea unor departamente europene sau suprimarea altora. Cea mai importantă parte din această reformă constă în schimbarea mentalităților, a viziunii funcționarilor publici în ceea ce privește rolul lor în societate.

Procesul de reformă a administrației publice s-a desfășurat în vederea creării unui corp de funcționari publici profesionist, sau mai precis, în vederea atragerii tinerilor profesioniști bine pregătiți în administrația publică din România.

În îndeplinirea acestui scop s-a luat măsura creării unei noi funcții publice specifice cu statut special, denumită manager public, care să beneficieze de un sistem de promovare specială și un nivel de salarizare motivant, a cărui componentă esențială o reprezintă înființarea și dezvoltarea unui corp profesionist de funcționari publici, neutru și comparabil cu cel existent în țările Uniunii Europene. România trebuie să aibă un sistem administrativ, juridic și alte forme ale dreptului care să fie competitiv pentru a se ridica la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene, de aceea reforma administrației publice și implicit reforma funcției publice este mereu un obiectiv important al fiecărui Guvern, iar această reformă este limpede că trebuie să înceapă cu cei care fac administrație, respectiv cu funcționarii publici.

În cel de-al doilea capitol voi prezenta definirea și condițiile răspunderii disciplinare a funcționariilor publici. O perioadă îndelungată, funcționarii au fost supuși unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este în atenuare progresivă, remarcându-se o tendință evidentă de a sterge diferența dintre funcționari și restul cetățenilor.

După cum funcționarii publici au obligații față de serviciul public, la fel ei au și drepturi respective. Drepturile și obligațiunile funcționarilor publici se divizează în două mari categorii: drepturi și obligațiuni cu caracter general pe care le au toți funcționarii publici și drepturi și obligațiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de funcționari publici. Funcționarilor le sunt garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu condiția respectării principiului neutralității și a obligației de rezervă), libertatea de asociere, libertatea sindicală, dreptul la grevă. Despre aceste drepturi putem spune că sunt niște reglementări legale întâlnite în Legea cu privire la Serviciul public și desigur în Codul Muncii. Obligațiile membrilor serviciului public decurg din misiunea lor de a servi interesului general. În primul rând, ei trebuie să respecte o serie de obligații profesionale propriu-zise, care trebuie realizate în exercițiul funcției; în al doilea rând, ei sunt datori să îndeplinească unele obligații ce afectează comportamentul lor personal.

În cel de-al treilea capitol voi dezbate abaterile disciplinare, în care cercetarea abaterii disciplinare constituie prima fază a acțiunii disciplinare. Aceasta este o prerogativă a angajatorului; este singurul în măsură să constate săvârșirea abaterilor disciplinare de către salariații săi și să aplice sancțiunile corespunzătoare.