Importanța Resurselor Umane pentru Dezvoltarea Economică

Analiza organizării economice pune în evidenţă existenţa celui mai valoros activ utilizat în procesul muncii- resursele de muncă. Deşi acest activ nu apare concret în documentele contabile ale societăţilor, de multe ori succesul depinde de modul în care resursele umane pun în practică obiectivele strategice stabilite. Astfel, funcţia de personal devine importantă pentru că ea cuprinde activităţi prin care se identifică calităţile, se analizează capacităţile şi se perfecţionează personalul încadrat într-o organizaţie.

Organizaţiile de muncă pot fi privite ca sisteme socio-economice în care prin combinarea factorilor de producţie (resurse umane, financiare, materiale şi informaţionale), are loc producerea de bunuri şi servicii în scopul obţinerii unui profit. Ele constituie o realitate umană complexă a cărei acţiune depinde de nivelul de angajare a actorilor implicaţi. Aşadar, între resursele pe care le utilizează organizaţiile, cele umane ocupă un loc primordial deoarece reprezintă sufletul care dă viaţă sistemelor, având o participare distinctă pentru că fac parte din numeroase sisteme sociale (familie, cluburi, organizaţii de voluntariat, colectivităţi religioase, etc.). Această complexă şi multiplă apartenenţă socială îi oferă individului un anumit set de credinţe, obiceiuri, valori, pregătire profesională, anumite interese şi exigenţe.

1.1. Principalele abordări conceptuale

În definirea şi delimitarea obiectivului şi funcţiilor managementului resurselor se dezbate o largă paletă de idei, concepţii şi puncte de vedere. Unele abordări sunt opuse altora, fiind chiar incompatibile. Din această perspectivă, mai prezente în sensul teoriei manageriale sunt concepţiile următoare :

A. Managementul resurselor umane după opinia unora constitue doar un capitol sau un segment, mai mult sau mai puţin specific, al managementului general. El nu ar dispune de metodologie şi concepte specifice, fiind valabile cele ale managementului general. Argumentele invocate pentru susţinerea concepţiei că managementul resurselor umane nu ar fi o ştiinţă constituită ca atare sunt următoarele :

• resursele umane, din punct de vedere al managementului general, nu sunt decât o componentă sau un element structural al resurselor generale (materiale, financiare, şi informaţionale);

• conceptul de resursă umană este un concept managerial, fiinţe umane fiind resurse productive numai integrate în ansamblul resurselor;

• resursele umane nu pot fi explicate în sine, ca factor de producţie, decât în asociere cu alte tipuri de resurse;

• resursele umane se definesc numai ca formă de acţiune umană ce pune în mişcare sistemul de producţie.

Această concepţie tratează omul ca un instrument alături de celelalte resurse. De asemenea această concepţie tinde să anuleze exemplaritatea, specificitatea şi unicitatea factorului uman, neţinând seama că doar acesta este producătorul de valori capabil de acţiune inovativă.

B. Managementul resurselor umane este echivalent cu managementul general, deoarece toate elementele ce formează acţiunea socială sunt proiectate şi coordonate de factorul uman.

C. Managementul resurselor umane este un domeniu distinct, cu obiect şi sarcini specifice bazate pe raporturile umane, climatul social, comportament, etc.

O concepţie mai nouă asupra resurselor umane are în vedere conceptul de management participativ, care nu face altceva decât să accentueze pe nevoia cooperării dintre manageri şi subalterni (la stabilirea obiectivelor, performanţelor, responsabilităţilor şi autocontrolului).

Introducerea practicilor manageriale participative are ca scop provocarea fondului resurselor umane dintr-o organizaţie (această idee lipsea în teoriile clasice). Aceste practici manageriale participative au în vedere centrarea interesului pe:

a) conţinutul, calitatea şi sensul muncii;

b) managementul obiectivelor (conducerea prin obiective);

c) autocontrolul (exercitat de grupul de sarcină).

Pentru o mai bună înţelegere a managementului resurselor umane, apreciem ca util şi interesant analiza “MESAJ MANAGERIAL“ lansat de Matsushita. Acest mesaj este conţinut într-un discurs managerial adresat unor oameni de afaceri nord-americani. Greenwood şi B. Kobu (1990) îl numesc drept “MESAJ DIN EST“