Extras din referat
Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii.
Dacă fenomenul de încălzire este cvasi-unanim acceptat de oamenii de știință și de factorii de decizie, există mai multe explicații asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este că încălzirea se datorează activității umane, în special prin eliberarea de gaz carbonic in atmosferă prin arderea de combustibili fosili.
Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (Intergovernmenta Panel on Climat Change) afirmă că „cea mai mare parte a creșterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creșterii concentrației gazelor cu efect de seră, de proveniență antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variațiile solare și vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după, efectul a fost de ușoară răcire.
Încălzirea globală are efecte profunde în cele mai diferite domenii. Ea determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea ghețarilor, extincția a numeroase specii și schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susținută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanților care influențează viteza încălzirii.
Ciclurile climatice
Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu perioade de răcire și încălzire. Modificările au diferite durate, precum și diferite amplitudini. Se menționează următoarele tipuri de cicluri:
- Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la câteva grade, până la câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid pentru a fi luat în considerare în cazul schimbărilor climatice.
- Ciclul anual (anotimpuri), în care variația temperaturii și a altor parametri, de exemplu a concentrației de dioxid de carbon) este sesizabilă pe un grafic care arată influența industrializării.
- Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variație periodică a temperaturilor, care poate masca încălzirea globală.
- Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de ani și determină mari variații climatice.
Ciclul solar
Ciclul solar, este o variație a activității solare cu o durată medie de 11,2 ani, însă se cunosc cicluri solare cu durate între 8 și 15 ani. Se presupune că un ciclu solar este determinat de câmpul său magnetic, care se inversează o dată la 11 ani, un ciclu magnetic complet durând de fapt 22 de ani. Activitatea solară este caracterizată prin numărul de pete solare, numărul de erupții solare și radiația solară. Cel mai bun indice este considerat cel al radiației de 2,8 GHz, adică a radiației cu lungimea de undă de 10,7 cm.
Nu se cunoaște prea bine influența ciclului solar asupra climei, însă lipsa petelor solare din a doua jumătate a secolului al XVII-lea a coincis cu o perioadă foarte friguroasă, perioada minimului Maunder, numită „mica glaciațiune”, sau „mica eră glaciară”.
Bibliografie
1. Teofil Gridan, Incălzire Globală sau Glaciațiune, Editura Didactică și Pedagogică, 2006;
2. Vlad Iordache, Florinela Ardelean, Ecologie și protecția mediului, Editura Matrixrom, 2007;
3. http://www.euranet.eu/rum/Dosare/Conferinta-Natiunilor-Unite-privind-Schimbarile-Climatice;
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enc%C4%83lzirea_global%C4%83;
5. http://www.ccir.ro/media-si-publicatii-proprii/comunicate-de-presa/view/conferinta-istorica-a-natiunilor-unite-privind-schimbarile-climatice-a-debutat-luni-la-copenhaga;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Incalzirea globala si conferinta de la Copenhaga.doc