Inflația în România

1. Scurtă prezentare a fenomenului de inflaţie în România

Înainte de a trece la o analiză detaliată în ce priveşte manifestarea fenomenului inflaţionist în România, trebuie precizate câteva aspecte generale care ţin de inflaţie.

Conform dicţionarului limbii române, inflaţia este un fenomen specific perioadelor de criză constând într-o emisiune de hârtie - moneda peste necesităţile reale ale circulaţiei băneşti. Unii consideră inflaţia un cerc vicios în care o economie odată intrată, cu greu poate ieşi: dezechilibrul masă-monetară, producţie de bunuri şi servicii determină creşterea preţurilor, de unde rezultă că nevoile de mijloace monetar-financiare ale statului nu pot fi acoperite din veniturile bugetului, ceea ce determină creşterea impozitelor; insă necesarul de monedă se dovedeşte a fi în continuare insuficient, de aceea preţurile cresc şi mai mult şi ciclul se reia.

O problemă care apare odată cu inflaţia este imposibilitatea de a prevedea valoarea banilor. Un nivel ridicat, dar stabil al inflaţiei, generează mai puţine probleme decât un nivel scăzut, dar mai puţin previzibil.

Prin inflaţie se înţelege o stare de generalizare a excesului de cerere, în care ‘prea mulţi bani aleargă după prea puţine bunuri’ sau o creştere a rezervelor băneşti, fie în suma totală, fie pe cap de locuitor. Definiţia cauzală de tip monetarist susţine că inflaţia este preţutindeni şi poate fi determinată numai de o creştere mai rapidă a cantităţii de bani decât a producţiei.

2. Punctele de vedere cu privire la natura inflaţiei

În literatura de specialitate se utilizează diferite criterii de delimitare a formelor inflaţiei. Din punct de vedere al intensităţii întâlnim:

- inflaţia moderată caracterizată printr-o creştere medie anuală a preţurilor şi serviciilor de 3% - 4% care duce la deprecierea lentă şi progresivă a banilor, fără zguduiri economice;

- inflaţia deschisă în care creşterea anuală a preţurilor este între 5% şi 10% şi este însoţită de creşteri economice mai reduse sau chiar stagnări;

- inflaţia declarată, în care preţurile cresc anual cu 10%-15%;

- inflaţia galopantă, în care preţurile şi tarifele cresc anual cu mai mult de 15%, provocând mari dezechilibre economice şi sociale;

- hiperinflaţia, forma cea mai periculoasă şi excesivă a inflaţiei la care preţurile cresc la intervale scurte de timp, antrenând dezechilibre generale în economia naţională;

- dezinflaţia se manifestă prin încetinirea durabilă şi auto întreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al preţurilor;

- creşterea economică neinflaţionistă este o inflaţie moderată însoţită de o creştere economică mai mare decât inflaţia;

- creşterea economică inflaţionistă relevă un ritm pozitiv de creştere a producţiei naţionale, însoţit de o rată a inflaţiei mai înaltă decât cea a dinamicii economice;

- stagflaţia desemnează acea situaţie din economie în care coexista inflaţia cu lipsa de creştere economică;

- slumpflaţia sintetizează coexistenta inflaţiei galopante cu recesiunea economică.

Creşterea generală a preţurilor trebuie sa îndeplinească anumite condiţii pentru a fi considerată inflaţie :

- anticipare cu lipsă de precizie,

- măsurare prin preţuri nete (preţuri din care s-au scăzut impozitele nete),

- ireversibilitate,

- nu creste gradul de ocupare a forţei de muncă şi nici producţia reala.

Exprimarea absoluta a inflaţiei se determina ca diferenţă dintre cererea absolută nominală şi cantitatea reală de bunuri şi servicii pe care le pot oferi spre vânzare agenţii economici.

Indiferent de cauza declanşării inflaţiei, desfăşurarea ei, perpetuarea şi agravarea inflaţiei are determinări multifactoriale. În condiţiile economiei actuale, inflaţia are la baza factori de ordin economic, monetar socio-politic, de natură internă şi externă care acţionează simultan şi se influenţează reciproc.

Inflaţia monetară

Se datorează introducerii şi menţinerii în circulaţie a unei mase monetare excedentare raportată la cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Excedentul de masă monetară poate fi determinat de:

- emisiunea de monedă;

- crearea de monedă scripturală;

- controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de monedă;

- creşterea vitezei de circulaţie a banilor;

- scăderea încrederii în moneda naţională.

Inflaţia prin cerere

Inflaţia prin cerere este un fenomen de creştere a preţului provocată de o situaţie de dezechilibru între o cerere agregată solvabilă prea mare în raport cu oferta agregată la un anumit preţ. În condiţii normale, excesul de cerere stimulează mărirea producţiei. Dacă însă creşterea volumului cererii nu determină o creştere corespunzătoare a producţiei, a ofertei, preţurile cresc şi se manifestă fenomenul inflaţional.

Excesul cererii de consum a populaţiei poate constitui, uneori, factorul principal al inflaţiei. Creşterea cererii de consum a populaţiei poate să provină dintr-o utilizare excesivă a economiilor băneşti. Ea poate avea ca sursă şi creşterea excesivă a salariilor, fără o creştere corespunzătoare a producţiei sau a productivităţii muncii.

O altă cauză a inflaţiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilităţile bugetare curente.