Inflația în România

„Inflatia este peste tot si întotdeauna un fenomen monetar.”

„Inflatia nu este inevitabila în perioadele de dezvoltare.”

„În conditii normale, inflatia doar cu greu poate promova dezvoltarea si chiar în acest caz , ea nu poate fi decât un remediu provizoriu.” §

Conceptul de inflatie

Etimologic privind lucrurile, cuvântul inflatie provine din latinescul „ inflare” care are semnificatie de a se umfla în mod exagerat. Preluarea si folosirea termenului în vocabularul specializat al teoriei economice sunt pe deplin justificate. De la începuturile manifestarii sale si pâna în zilele noastre, fenomenul numit inflatie s-a definit, sub raportul continutului si al formei de manifestare, prin aceasta trasatura esentiala-de crestere exagerata a preturilor.

Inflatia îsi are istoria sa. Începuturile fenomenului tin de zorii capitalismului , dupa cum constientizarea lui si încercarile de analiza si explicitare fac debut prin lucrarile primilor interpreti ai economiei moderne-mercantilistii. Acestia si cei care le-au urmat, economistii clasici si neoclasici, s-au aplecat asupra fenomenului produs în conditiile circulatiei banilor adevarati, a banilor-aur sau a banilor de hârtie convertibili în aur.

Desi usor perceptibila, inflatia reprezinta unul din fenomenele complexe foarte greu de definit si prins în tuse sigure. Opiniile ca si încercarile de definire a inflatiei se înscriu pe o gama foarte variata, fiecare încercând sa surprinda ceea ce se crede a fi esential în continutul sau manifestarea procesului.

Inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat în cresterea masei monetare din circulatie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetara si la cresterea anormala, permanenta, cumulativa si generalizata a preturilor.

Asa cum rezulta din definitie, inflatia se prezinta ca o disfunctie grava între marimile economice reale si cele nominale, monetare. Functia esentiala a banilor, de masurare a valorii bunurilor prin intermediul preturilor, este pusa serios în cauza. Ei se gasesc într-o cantitate prea mare fata de valoarea bunurilor pe care trebuie sa o exprime. Ca urmare, preturile cresc si moneda se depreciaza, cu toate consecintele care deriva de aici.

Tot prin încercarea de definire, rezulta ca nu orice crestere a preturilor este sinonima cu inflatia.

Este vorba mai întâi de o crestere anormala, soc, foarte puternica a preturilor. Aceasta înseamna, implicit, ca raportam cresterea la un sistem de referinta, la un prag admisibil, socotit normal. Amplitudinea acestui prag este variabila, în spatiu, dar, mai ales, în timp. Astfel, pentru secolul trecut se putea emite pretentia stabilitatii monetare în conditiile unei cresteri zero a preturilor. Începutul de secol XX lasa în urma „triunghiul magic” clasic: crestere economica sustinuta, ocuparea deplina a fortei de munca si stabilitate monetara. Starea de dezechilibru devine constanta evolutiei economiei si lumea se obisnuieste cu ideea ca echilibrul ester o întâmplare. La nivelul anilor 1950 se accepta o crestere anuala a preturilor cuprinsa între 1-2% pentru ca în perioada anilor 1960-1970 sa fie socotita normala o crestere a preturilor de 3-4%. În prezent acest prag se ridica pâna la 5%.

În al doilea rând, cresterea preturilor trebuie sa fie permanenta pentru a putea vorbi de inflatie. Nu intra în discutie si analiza o crestere conjuncturala, determinata de factori aleatori, întâmplatori, sezonieri.

Cresterea preturilor se produce, în al treilea rând, neuniform; nu afecteaza în aceeasi masura toate bunurile si serviciile.

Mai adaugam, în al patrulea rând, ca inflatia este un fenomen cumulativ în sensul ca o crestere prezenta a preturilor se adauga unei cresteri anterioare, constituindu-se, în acelasi timp, într-un atuu si un punct de placare pentru o noua crestere dupa teoria „bulgarului de zapada”.

Încercând o clasificare a inflatiei, retinem din multitudinea de criterii cu care opereaza teoria economica pe cele ale locului si modului de manifestare si al ordinului de marime.

Dupa primul criteriu avem:

a) o inflatie a abundentei, prezenta si manifesta în tarile dezvoltate. Are la origini, îndeosebi, cauze monetare; cantitatea prea mare de bani apare aici în raport cu o cantitate mare de bunuri si servicii;

b) o inflatie a penuriei, a lipsei, caracteristica tarilor slab dezvoltate. Se explica deci printr-o insuficienta a ofertei; surplusul de bani apare aici relativ la o cantitate mica de bunuri si servicii.

Cât priveste ordinul de marime, inflatia se poate masura la modul absolut sau relativ.

La modul absolut, inflatia îsi gaseste expresie în excedentul de masa monetara, în volumul de semne monetare în circulatie care nu au acoperire în marfuri necesare si dorite de populatie.