Inflație și Șomaj

INFLAŢIA ŞI ŞOMAJUL

I. Inflaţia în economiile moderne

Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte.

De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare).

De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie.

Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu poate fi controlat în totalitate, ci doar influenţat. Inflaţia nu este „păguboasă" pentru toată lumea. Cei care anticipează corect evoluţia acesteia au de câştigat, în timp ce cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut.

Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate de puterea publică.

Este necesar să facem distincţie între inflaţia anticipată şi inflaţia neanticipată. Inflaţia neanticipată este acea creştere surprinzătoare a preţurilor, creştere care nu a fost anticipată de către agenţii economici. Acest nivel al inflaţiei poate fi mai mare decât nivelul real, determinat ex-post, sau mai mic decât acesta. Inflaţia anticipată este acea inflaţie pe care agenţii economici o aşteaptă în decursul perioadei următoare. Procesul inflaţionist determină o redistribuire a veniturilor între agenţii care împrumută bani şi cei care dau cu împrumut.

Măsurarea inflaţiei

Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt:

a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);

b) indicele preţurilor de producţie (IPP);

c) indicele general al preţurilor (IGP);

d) deflatorul PIB.

Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă.

Componentele acestui coş şi ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de către Institutul Naţional de Statistică pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodăriilor din România.

Indicele preţurilor de producţie (IPP) măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final, respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi ale produselor finite înainte a fi livrate pe piaţă.

Indicele general al preţurilor (IGP) măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie, respectiv atât a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie. Acesta reprezintă cel mai general mod de măsurare al inflaţiei.

Deflatorul PIB arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB, şi se calculează astfel:

Diferenţa dintre IGP şi deflatorul PIB provine din structura diferită a bunurilor şi serviciilor care sunt incluse în fiecare dintre aceştia. Dacă deflatorul PIB se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor produse în interiorul ţării, indicele general al preţurilor se calculează ţinând cont şi de produsele importate.

Cele mai generale măsuri pentru inflaţie sunt indicele general al preţurilor şi deflatorul

PIB.

În aprecierea indicatorilor care descriu inflaţia apar şi diverse probleme, cum ar fi:

• pentru toţi indicatorii, pe parcursul perioadei analizate ponderile cantităţilor consumate se presupun a fi nemodificate. Această ipoteză nu este absolut corectă (satisfăcătoare), deoarece pe parcursul unui an apar diverse efecte de substituţie datorate modificărilor preţurilor, ceea ce conduce la modificarea ponderilor cu care bunurile şi serviciile intră în calculul indicilor corespunzători.

• altă problemă o constituie creşterea calităţii bunurilor şi serviciilor. De exemplu, calitatea televizoarelor a evoluat permanent, trecând de la cele alb-negru la cele color. Preţurile, de asemenea au crescut, însă nu mai este vorba de acelaşi produs. În statistică se înregistrează doar creşterea preţului la produsul "televizor", fără a se ţine seama ce modificările calitative. Astfel, creşterea preţurilor datorită creşterii calităţii produselor nu mai poate fi privită drept inflaţie.

• în mod analog apare problema produselor noi, care nu au existat în perioada anterioară, dar vor intra în uzul curent în perioada curentă. Pentru acestea nu există un termen de comparaţie, deci şi estimarea influenţei acestora asupra modificării preţurilor este dificil de evaluat.

• în cazul indicelui preţurilor bunurilor de consum apare problema reprezentativităţii coşului de bunuri selecţionat pentru a face calculele. Chiar dacă la începutul perioadei acesta este reprezentativ, pe parcurs este posibil ca structura consumului să se modifice, şi de aici şi reprezentativitatea coşului de consum.

Cauzele inflaţiei

a) Inflaţia prin salarii şi prin costuri

În toate ţările lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor proprii, respectiv creşterea puterii de cumpărare. Aceasta se realizează în primul rând prin creşterea nivelului salariilor. Orice creştere a salariilor conduce la creşterea costurilor de producţie, şi de aici, la creşterea preţurilor, deci la inflaţie.

De asemenea, creşterea costurilor de producţie datorată creşterii preţurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor finale, contribuind la creşterea inflaţiei.

În cadrul inflaţiei prin costuri o formă distinctă o constituie inflaţia importată. Acest tip de inflaţie se manifestă într-o economie puternic dependentă de mediul extern datorită creşterii preţurilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.). Creşterea preţurior pe piaţa mondială va conduce la creşterea costurilor de producţie generate de bunurile şi serviciile importate, şi de aici creşterea preţurilor interne.

b) Inflaţia prin cerere

Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât creşterea ofertei va determina creşterea preţurilor. În figurile 1 şi 2 sunt reprezentate grafic două mecanisme de creştere a preţurilor datorate creşterii cererii de bunuri şi servicii.

În figura 1 s-a reprezentat într-un sistem de axe Venit disponibil - output efectele unei creşteri a cererii datorate majorării a cheltuielilor guvernamentale, G. O creştere a cheltuielilor publice G cu AG va conduce economia din punctul A în punctul E, adică la o cerere de output Ye mai mare decât YA (punctul iniţial). Dacă şi oferta ar creşte la nivelul cererii, atunci nivelul preţurilor ar rămâne nemodificat .