Extras din referat
Introducere
Pentru a înţelege ce impact au ambele fenomene asupra economiei, trebuie întâi o prezentare generală a acestora, apoi o analiză cu scopul de a stabili care fenomen are efectul distructiv mai pronunţat în contextul economic naţional actual.
Ce Este Inflaţia?
Inflaţia este un fenomen monetar caracterizat prin prezenţa pe o piaţă monetară a unei mase monetare cu acoperire insuficientă în bunuri. Principalele cauze ale inflaţiei sunt creşterea cantităţii de monedă scripturală şi/sau a creditelor. În cazul în care oferta de bani este crescută, oamenii au mai mulţi bani pentru a oferi pentru bunuri. În cazul în care ofertele de bunuri nu cresc sau nu cresc la fel de mult ca banii, preţurile bunurilor vor creşte. Fiecare unitate de monedă scripturală devine mai puţin valoroasă, pentru că oferta pentru acestea a crescut. Prin urmare, mai multe dintre ele vor fi oferite contra unui bun decât înainte. Un preţ este cursul de schimb dintre unitatea monetară şi o unitate de mărfuri. Când oamenii au mai mulţi bani fizici, valoarea lor scade. Bunurile apoi suferă creşteri de preţ, nu pentru că mărfurile sunt mai rare decât înainte, ci din cauza abundenţei monedei.
Inflaţia nu este sub nici o formă un eveniment nou-apărut. Evenimente ce pot fi identificate ca manifestări inflaţioniste au fost consemnate pe parcursul istoriei. Aşadar, perioadele de manifestare a inflaţiei economice au fost înregistrate de către istorici. Prima menţiune de acest fel datează din secolul al III-lea E.N., când Imperiul Roman traversa o gravă criză economică. Alt punct în istorie în care s-a cunoscut o inflaţie de proporţii a fost trecerea de la bani sub formă de monezi din metale preţioase la cei de hârtie.
Potrivit diferitelor teorii economice, există multe tipuri de inflaţie. În modelul Triangular, elaborat după analiza Curbei lui Philips, tipurile de inflaţie sunt categorizate in 3 tipuri principale(de cele mai multe ori asociate cu modelul Keynesist) :
-Inflaţia cauzată de creşterea cererii: inflaţia provocată de creşterea cererii agregate datorită creşterii cheltuielilor publice, consumului şi investiţiilor private. Inflaţia provocată de cerere este benefică pentru un ritm mai alert de dezvoltare economică, deoarece excesul de cerere şi condiţiile favorabile de piaţă vor stimula investiţiile. O importantă teorie a acestui tip de inflaţie se concentrează pe centrele de furnizare de bani: inflaţia poate fi cauzată de o creştere a cantităţii de bani în circulaţie, în raport cu capacitatea economiei de a furniza bunuri. Aceasta este evidentă atunci când guvernele finanţează cheltuielile în timpul unei crize, cum ar fi un război civil, prin tipărirea de bani excesiv, ce adesea conduce la hiperinflaţie, o situaţie în care preţurile se pot dubla într-o lună sau mai puţin. O altă cauză poate fi o scădere rapidă a cererii pentru bani, aşa cum sa întâmplat în Europa în timpul epidemiei de ciumă din anii 1347-1351.
-Inflaţia cauzată de creşterea costurilor. Aceasta se datorează în principal creşterii preţurilor unui bun economic ce nu poate fi substituit. Ca exemplu, o scădere bruscă în aprovizionarea cu petrol ar creşte preţul petrolului. Producătorii pentru care petrolul este necesar ar creşte preţurile, ceea ce ar afecta şi pe consumatori. Un exemplu în acest sens este criza petrolieră din anii 70. Milton Friedman nu este de acord cu conceptul de inflaţie cauzată de creşterea costurilor deoarece creşterea costurilor nu conduc la inflaţie fără ca guvernele şi banca centrală să coopereze în a creşte oferta de monedă. Pentru că oferta de monedă este constantă, creşterea costurilor unui bun sau serviciu va determina scăderea cantităţii de bani disponibilă pentru alte bunuri sau servicii, şi astfel preţurile pentru anumite bunuri vor scădea şi vor contrabalansa modificările în preţurile bunurilor ce au crescut.
-Inflaţia cauzată de evenimente din trecut: ea implică lucrătorii care încearcă să-şi păstreze salariile la nivelul preţurilor şi a angajatorilor care trebuie sa suporte costuri mai mari ca urmare a creşterii salariilor, determinând creşterea preţurilor, un cerc vicios. Acest fenomen a fost pus în lumină în ultimii ani în România prin grevele cadrelor didactice, care cer remuneraţii mai mari, iar guvernul răspunde cu argumentul inflaţiei ce va nulifica efectul creşterii salariilor lor.
Monetariştii(cel mai important dintre ei fiind Milton Friedman) cred că cea mai importantă cauză a inflaţiei este creşterea masei monetare de pe piaţă prin scăderea dobânzilor la credite sau tipărirea de monedă scripturală .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Inflatie vs Somaj - Care Este Raul Cel Mai Mare.doc