Instituțiile Uniunii Europene

În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinţei de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război.

Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux (Belgia, Luxemburg, Olanda). Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană, care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1993.

Uniunea Europeană (UE) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

În prezent Uniunea Europeană are 27 de membri, dintre care şase membrii fondatori din 1958: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Alte 21 de state au aderat succesiv:

1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit;

1981: Grecia;

1986: Portugalia, Spania;

1995: Austria, Finlanda, Suedia;

2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria;

2007: Bulgaria, România.

Primul pilon (supranaţional-federaţie) reprezentat de către Comunităţile Europene (CE) are drept preocupări: Uniunea Economică şi Monetară, Politica Comercială, Uniunea Vamală şi Piaţa Internă, Protecţia Consumatorului, sănătatea etc;

Al doilea pilon (interguvernamental-confederaţie) reprezentat de politica externă şi de securitate comună (PESC) ce asigură pacea, respectarea drepturilor omului, sistemul European de securitate etc;

Al treilea pilon (interguvernamental-confederaţie) reprezentat de cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (JAI) ce luptă împotriva traficului de carne vie, terorismului, crimei organizate etc. Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la nivel european, de către instituţiile europene. Principalele trei instituţii decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând Statele Membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte interesele Uniunii Europene). Acest “triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, iar partea financiară a activităţilor este verificată de către Curtea de Conturi Europeană.