Instituțiile Uniunii Europene - Consiliul Uniunii Europene

I. Instituțiile Uniunii Europene

Evident, pentru ca Uniunea Europeană să-și poată realiza obiectivele, este necesar ca acestea să dispună de un cadru instituțional eficace și eficient. Această dublă necesitate este cu atât mai mare cu cât Uniunea va număra în viitor apropiat cel puțin 27 de state membre. Tratatul constituțional preia, în esență, dispozițiile instituționale existente, însă, introduce și alte două noi instituții, și anume: un președinte și un ministru al afacerilor externe.

Sistemul instituțional al Uniunii Europene cuprinde, potrivit Tratatului, Parlamentul european, Consiliul european, Consiliul de miniștri, Comisia europeană și Curtea de justiție. Banca centrală europeană are un rol deosebit de important în domeniul politicii economice și monetare a Uniunii. În ceea ce privește Curtea de conturi, aceasta asigură controlul cheltuielilor și al încasărilor Uniunii. Pe lângă aceste instituții, Tratatul menționează și două organe consultative, și anume: Comitetul regiunilor și Comitetul economic și social.

Modificări radicale sunt prevăzute în cazul Consililul european. Astfel, potrivit Tratatului, acesta este compus din șefi de stat sau de guvern ai statelor membre, din Președintele său – o figură nouă în architectura instituțională a Uniunii - și din președintele Comisiei. La lucrările Consiliului european participă și noul ministru al afacerilor externe.

Tratatul constituțional propune înființarea unui post permanent de președinte al Consiliului european, ales de către Consiliul european, pentru durată de 2 ani și jumătate. Rolul președintelui va fi de a prezida și conduce lucrările Consiliului european. Totodată, acesta va fi și reprezentantul, la nivel înalt, al Uniunii în domeiul politicii externe și de securitate comună.

Crearea posturilor de ministru al afacerilor externe este una dintre principalele inovații aduse de Constituție. Ministrul afacerilor externe este mandatarul Consiliului pentru politica externă și de securitate comună, dar și vice-președintele Comisiei.

În ceea ce privește Comisia europeană, Constituția prevede faptul că membrii aceștia sunt aleși, pentru un mandat de 5 ani, pe „criterii de competență generală și angajament european, iar independența lor este mai presus de orice îndoială”.

Până în anul 2014, Comisia va alcătui din câte un resortisant din fiecare membru, inclusiv președintele și ministrul afacerilor externe al Uniunii, care este unul dinre vicepreședinți. După încetarea mandatului acestei Comisii, în competența instituției vom regăsi un număr de membri, inclusiv președintele și ministrul afacerilor externe al Uniunii, corespunzător cu 2/3 din numărul statelor membre dacă Consiliul European, hotărând în unanimitate, nu decide să modifice această cifră. Membrii Comisiei sunt selectați dintre resortisanții statelor membre conform unui sistem de rotație egal între statele membre.

Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista celorlalte persoane pe care intenționează să le desemneze ca membri ai Comisiei. Acestea vor fi selectate pe baza sugestiilor făcute de statele membre.

Președintele, ministrul afacerilor externe al Uniunii și ceilalți membri ai Comisiei sunt supuși, colectiv, unui vot de aprobare din partea Parlamentului European. Pe baza acstei aprobări, Comisia este numită de către Consiliul European, care hotărăște cu majoritate calificată.

Atunci când Comisia nu va mai cuprinde resortisanți din toate statele membre, acesta trebuie să acorde o atenție specială necesității de a asigura o transparență deplină în relațiile cu toate statele membre. Prin urmare, Comisia trebuie să rămână în strânsă legătură cu toate statele membre, indiferent dacă acestea au sau nu un resortisant ca membru al Comisiei și, în acest context, să acorde o atenție specială necesității de a face schimb de informații și de a se consulta cu toate statele membre.1

În cadrul Consiliului de miniștri, începând cu anul 2009, majoritatea calificată va întruni cel puțin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin 15 dinre aceștia și reprezentând statele member care totalizează cel puțin 65% din populația Uniunii. Acest aspect semnifică faptul că 12 state sau un număr de state member care reprezintă 35,01% din populație au posibilitatea de a respinge o inițiativă. Acest lucru are drept consecință consolidarea puterilor statelor “mici” și “mijlocii” în raport cu statele “mari”. Astfel, minoritatea de blocare trebuie să includă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz contrar, majoritatea calificată se consideră atinsă.

Atunci când Consiliul nu hotărește la popunerea Comisiei sau a ministrului afacerilor externe al Uniunii, majoritatea calificată se definește ca întrunind 72% din membrii Consiliului, reprezentând statele member care totalizează cel puțin 65% din populația Uniunii. În privința Parlamentului European, se observă faptul că numărul maxim al membrilor acestei instituții nu poate depăși cifra de 750.

1 “Manualul Uniunii Europene” Ediția a III-a, Prof. Univ. Dr. Augustin Fuerea, Universul Juridic, București, 2006

Reprezentarea în Parlamentul de la Strasbourg este garantată în mod regresiv proporțional, cu un prag minim de 6 membri pentru fiecare stat membru. Totodată, se menționează și faptul că nici unui stat membru nu i se va atribui mai mult de 96 de locuri.