John Maynard Keynes

1. Viaţa şi activitatea

John Maynard Keynes s-a născut la 5 iunie 1883 în oraşul Cambridge din Anglia, în anul în care moare K. Marx, în familia lui John Neville Keynes şi a Adei Florence Brown. Tatăl său, John Neville Keynes, a fost logician şi economist, lector de economie la Universitatea din Cambridge, a cărui lucrare “Obiectul şi metoda economiei politice” este nu numai clasică în domeniu, dar rămâne şi un tratat extrem de util de metodologie până în zilele noastre. Mama sa, Ada Florence Brown, o autoare de succes şi o reformistă în domeniul social a fost primar al Cambridge-ului până în 1932.

Fratele său mai tînăr, Geoffrey Keynes (1887 – 1982) a fost chirurg şi bibliofil, iar sora sa mai tînără, Margaret (1890 – 1974) a fost căsătorită cu fiziologul Archibald Hill, cîştigător al Premiului Nobel.

Şcoala primară Keynes o face la Eton, una dintre cele mai prestigioase şcoli de băieţi din ţară, continuîndu-şi studiile la King’s College, unde acesta a excelat în matematică, studiind în acelaşi timp clasicii, filosofia şi economia, ultima sub îndrumarea lui Henry Sidgwick şi Alfred Marshall. În 1902 intră la Cambridge.

Chiar el scrie, că studiile economice le-a acumulat studiind lucrările clasicilor. Un timp a fost influenţat de concepţiile lui Marshall, însă a început repede să nege toate teoriile precedente, concentrîndu-se asupra elaborării unei concepţii noi.

Diferite circumstanţe, cuprinzînd unele dificultăţi întîlnite în anii de sfîrşit ai perioadei universitare, îl vor determina pe Keynes să nu se dedice în mod exclusiv carierei academice. Între 1906 şi 1908 lucrează la Ministerul de Finanţe în departamentul privind afacerile Indiei, India Office, fără a renunţa la pregătirea unei disertaţii de docenţă care ar fi putut să-l facă să obţină un post în învăţămînt la Cambridge. Acest serviciu a lăsat o urmă în activitatea lui Keynes: în 1913 el publică prima sa lucrare economică de dimensiuni mari „Sistemul monetar al Indiei şi finanţele”.

Apoi, încurajarea şi ajutorul, chiar şi financiar, al celui mai mare econimist al vremii Alfred Marshall şi al elevului şi succesorului său A. C. Pigou, l-au determinat pe Keynes să lase serviciul şi să se întoarcă la Cambridge. În 1908 primeşte un post de lector de economie politică la Cambridge University. Din 1909 în 1915 a avut o intensă activitate, a publicat primele articole şi a fost numit în direcţia lui ”Economic Journal” unde a rămas timp de 30 de ani.

În timpul primului război mondial a lucrat la Ministerul de Finanţe al Marii Britanii. După război a făcut parte din delegaţia Angliei la tratativele de pace de la Versailles. Keynes a fost îngrozit de natura vindicativă a acordului de pace şi s-a opus nivelului ridicat al despăgubirilor de război ce urmau a fi suportate de către Germania. S-a retras de la negocieri înainte de semnarea Tratatului de Pace şi a publicat „The Economic Consequences of the Peace” (1920), denunţînd condiţiile lipsite de temei ale Tratatului. Din acest moment, Keynes devine o persoană publică de mare autoritate internă şi internaţională şi va fi mereu implicat în controversele timpului sau pe teme economice.

Printre altele s-a ocupat intens de jurnalistică, fiind într-o anumită perioadă preşedintele unui săptămînal politic „New Statesman and Nation” şi directorul unei serii de suplimente rămase vestite. În sfîrşit, şi-a menţinut legăturile cu lumea artistică şi chiar le-a extins în noi domenii, după căsătoria lui cu o apreciată dansatoare balerină rusă, Lidia Lopokova în 1925, pe care a cunoscut-o în octombrie 1918 .

În noiembrie 1929, cînd prăbuşirea bursei americane a cauzat criza economică mondială, Keynes a devenit membru al Comitetului de Stat pentru Finanţe şi Industrie. În acelaşi an a fost numit în calitate de preşedinte al Consiliului economic pentru problemele şomajului.

Cercetările teoretice ale lui J. M. Keynes erau strîns legate de serviciul său guvernamental şi de activitatea sa politică.

Lucrarea principală a lui J. Keynes, publicată în 1936, este „Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi banilor”, în care e reflectată esenţa sistemului său economic, se face o sinteză a ideilor expuse în diferite lucrări publicate anterior. Influenţa lucrării lui Keynes asupra conştiinţei sociale poate fi comparată numai cu „Capitalul” lui Marx şi „Avuţia naţiunilor” a lui A. Smith. Această popularitate a ideilor lui Keynes se explică prin faptul că teoria lui a reflectat situaţia de moment generată de „marea depresiune” din anii 1929 – 1933.

La începutul celui de-al doilea război mondial, avînd o autoritate şi o experienţă bogată, Keynes devine consilier în Ministerul de Finanţe şi concomitent unul din directorii Băncii Angliei. În această perioadă Keynes participă activ la elaborarea bazelor relaţiilor monetare internaţionale de după război, care au fost fixate prin Conferinţa de la Bretton – Woods (1944) şi au condus la crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (1946). După război Keynes a jucat un rol important în tratativele purtate cu guvernul SUA privind acordarea Angliei unui împrumut major. Această măsură a fost un prolog spre implementarea de către SUA a „planului Marshall”, care avea drept scop de a întări poziţiile capitalismului în Europa, în condiţiile dezvoltării unor forţe rezoluţionare. Pentru meritele sale în activitatea statală Keynes a primit titlul de lord al Angliei.

J. M. Keynes a fost bancher, matematician, profesor şi administrator la universitate, autor de cărţi şi studii în economie şi matematică. Format la şcoala economică de la Cambridge, unde a avut ca profesori de Economie politică pe Alfred Marshall şi Arthur Pigou, reprezentanţi de seamă ai neoclasicismului, Keynes a promovat ideile curentului liberal pînă în preajma crizei din 1929 – 1933. Din acest moment el devine adeptul dirijismului, al intervenţiei statului în economie. Ca economist, J. M. Keynes este foarte controversat. În timp ce teoreticienii nemarxişti apreciază opera lui ca o „revoluţie” sau „ o nouă ştiinţă economică”, aşezîndu-l în rîndul clasicilor Economiei politice, marxiştii se referă la el ca la un economist „vulgar”.

Spe deosebire de clasici şi neoclasici, Keynes a ajuns la concluzia că problemele majore ale societăţii capitaliste dezvoltate nu trebuie căutate de partea ofertei de resurse (rarităţii lor, valorii, combinaţiei optime pentru o eficienţă maximă ş.a.) ci de partea cererii, care permite realizarea acestor resurse.

Toate responsabilităţile şi munca excesivă i-au ruinat sănătatea lui Keynes. A murit la 21 aprilie 1946 în Sussex.