Mai multe niveluri de guvernare pentru o lume integrată

Mai multe niveluri de guvernare pentru o lume integrata

Am discutat anterior despre redistribuirea competentelor statuluinatiune catre alte instante  atat pe verticala, catre actori supra- si infrastatali, cat si pe orizontala, catre actori nonguvernamentali. Din moment ce aceste instante preiau inclusiv o parte din competentele incluse traditional in suveranitatea statului, acesti actori aflati dincolo si dincoace de stat sunt priviti de unii autori ca alternative la statulnatiune. De asemenea, cum spuneam si mai sus, monopolul statului ca agentie de guvernare nu mai exista. Locul sau a fost luat de o pluralitate de niveluri de guvernare.

Punctul de plecare al discutiei este tocmai tandemul notiunilor de guvernare si agentie de guvernare. Folosim guvernare ca echivalent pentru termenul englezesc governance. Uneori acest termen este tradus in romana prin guvernanta. Acest cuvant nu exista insa in limba romana si consideram ca adoptarea sa este inutila atat timp cat sensul lui guvernare este clar precizat. Astfel, guvernare nu este aici sinonim cu guvern  nu putem vorbi in acest sens de guvernarea Radu Vasile, desi o astfel de sintagma este, in alt context, acceptabila in limba romana. DEX cuprinde doua sensuri pentru guvernare: actiunea de a guverna si perioada in care un guvern isi exercita activitatea (DEX, 1975).

Primul sens este suficient de apropiat de cel al termenului englezesc consacrat, nefiind neaparat legat de stat sau guvern. Paul Hirst si Grahame Thompson explica in Globalizarea sub semnul intrebarii:

Statele-natiune suverane si-au atribuit drept caracteristica fundamentala autoritatea de a determina felul in care este guvernata orice activitate de pe teritoriul lor, fie indeplinind chiar ele anumite functii, fie delegandu-le si stabilind limite pentru alte agentii. Acesta ar fi, sustin ele, monopolul functiei de guvernare. De aici si tentatia larg raspandita de a identifica termenul de guvern cu acele institutii ale statului care controleaza si reglementeaza viata unei comunitati teritoriale.

Pe de alta parte, guvernarea, care reprezinta controlul unei activitati cu ajutorul anumitor mijloace in vederea indeplinirii anumitor obiective  nu intra, totusi, numai in competenta statului. Ba chiar este o functie care poate fi indeplinita de o larga varietate de institutii si practici public si private, statale si civile, nationale si internationale. (Hirst, Thompson, 2002)5 Intr-un studiu dupa care ne vom ghida si noi, Gary Marks si Liesbet Hooghe dau urmatoarea definitie pentru governance: Definim guvernarea [eng. governance] ca luare de decizii constrangatoare in sfera publica. (Marks, Hooghe, 2004).

Intrebarea pe care ne-o punem este urmatoarea: cine si in ce context exercita guvernarea in afara statului? Altfel spus, daca lasam de-o parte statele, cine are capacitatea de a lua in mod constrangator decizii in sfera publica, care sunt agentiile de guvernare alternative? Atragem atentia inca o data ca aceasta intrebare nu trebuie confundata cu cele care se refera la guverne, adica la niste institutii centrale din cadrul statelor, specializate in exercitarea functiei executive. Intrebarea noastra cuprinde orice fel de autoritate, institutionalizata sau nu, care are capacitatea de a lua decizii de tipul celor descrise mai sus. Evident, punand aceste conditii, nu facem decat sa depasim traditia care face din stat unica agentie de guvernare si sa ne indreptam atentia spre agentiile de guvernare aflate dincolo si dincoace de stat, adica spre institutiile supranationale si internationale6, spre cele locale si regionale, precum si spre cele plasate lateral fata de stat  organizatiile nonguvernamentale. In acest mod, putem contura ceea ce se intelege prin guvernare la mai multe niveluri.

Conceptul de guvernare la mai multe niveluri (eng. multi-level governance) a aparut la inceputul anilor 90, in contextul dezvoltarii studiilor dedicate Uniunii Europene. Gary Marks a propus aceasta terminologie pentru a analiza evolutia Comunitatii si apoi a Uniunii Europene dupa adoptarea Actului Unic European in 1987. Acest document si reformele din 1988 pe care le-a permis au facut din capacitatea de guvernare una din prioritatile Comunitatii Europene. Nici nu putea fi altfel  Grecia, Portugalia si Spania devenisera membre ale Comunitatii si, cum aceste tari mediteraneene erau mai sarace, era nevoie de o metodologie clara de asistenta pentru regiunile defavorizate din Comunitate. S-a ajuns la solutia administrarii fondurilor comunitare prin formarea unui parteneriat intre reprezentantii Comisiei Europene (nivelul supranational), cei ai statelor membre (nivelul national) si cei ai regiunilor (nivelul regional sau/si local). (Bache, Flinders, 2004).

O astfel de arhitectura a guvernarii era la acel moment un experiment. Se impunea, pentru studierea eficientei si efectelor sale, elaborarea unui aparat conceptual adecvat. mO definitie timpurie a lui Marks caracteriza astfel guvernarea la mai multe niveluri: &un sistem de negociere continua la mai multe niveluri teritoriale intre autoritati dispuse in serie [eng. nested governments]. (Marks citat in Bache, Flinders, 2004).

Aceasta definitie sugereaza multietajarea agentiilor de guvernare. In cazul Comunitatii Europene, cele trei etaje aveau un anumit grad de autonomie, dar nu erau, desigur, total independente. Tocmai aceasta conditie de autonomie relativa facea necesara negocierea continua de care vorbea Marks. Agentia de guvernare centrala  msau pivot  in acest dialog tripartit era  si dupa unii autori continua sa fie  statulnatiune. In prezent, guvernarea la mai multe niveluri nu mai este folosita doar in dezbaterile privind Uniunea Europeana, mai ales ca terminologia a fost intre timp dezvoltata si rafinata. In studiul de care aminteam mai sus, Gary Marks si Liesbet Hooghe disting doua mari tipuri de guvernare la mai multe niveluri. (Marks, Hooghe, 2004).