Maximizarea Profitului

INRODUCERE

În ştiinţa economică, raţionalitatea are înţeles clar, cu toate acestea în economia de piaţă, oamenii, inclusiv mulţi economişti, folosesc acest cuvînt pentru a desemna că activităţile economice sunt aducătoare sau generatoare de profit, că profitul reprezintă sensul activităţilor economice. Desigur a explica raţionalitatea în acest context nu implică abordarea înţelesului dat de ştiinţa economică a acestui cuvânt, dar impune elucidarea acestui termen. Aceasta se explică de ce profitul este considerat venit sau o formă de venit. Profitul are şi multe înţelesuri care decurg în felul în care este folosit cuvântul respectiv. Profitul a devenit cunoscut sub numele de beneficiu, se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile comerciale rezultă din activitatea unui agent economic. De aici rezultă că profitul este avantajul realizat sub formă bănească, dintr-o, acţiune, operaţie sau activitate economică. Orice activitate sau agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta dacă nu obţine profit.

1. Problema maximizării profitului.

Ţinînd seama de modul cum se calculează profitul în contextul semnificaţiei oficial-legislative, rezultă că atît din punct de vedere al producătorului, cît şi al societăţii, se impune un singur mod de abordare - acela al maximizării. În economia modernă de piaţă, aşezată pe un echilibru relativ între oferta globală de mărfuri, pe de o parte şi cererea globală de consum, pe de altă parte, întreprinderea se confruntă permanent cu o restricţie a concurenţei imperfecte, care o obligă să-şi amplifice producţia, dar să reducă nivelul costurilor totale şi să obţină profit. Pentru a maximiza profitul întreprinderea trebuie, mai întîi, să minimizeze costurile de producţie, deci să obţină rezultate cît mai bune şi de durată. Cu cît profitul este mai mare, cu atît şi rentabilitatea agentului economic este mai ridicată, ceea ce atestă calitatea activităţii economice desfăşurată într-o anumită perioadă de timp. Privit ca o masă brută, acesta apare ca rezultatul a doi termeni, astfel încît la o creştere a valorii primului termen, respectiv o sporire a volumului de activităţi sau a cifrei de afaceri, masa profitului se majorează. În acelaşi timp şi cu un efect asemănător ce echivalează cu un plus de profit, se recomandă întreprinderii să realizeze micşorarea celui de-al doilea determinant, care se înfăptuieşte cu o reducere sistematică a costurilor pe unitate de produs. În economiile moderne, procedeele care vizează reducerea costurilor de producţie rămîn pînă la urmă una din soluţiile cele mai bune pentru atingerea scopului urmărit. Importanţa reducerii costului pentru maximizarea profitului sporeşte şi mai mult dacă se ţine seama că în economia de piaţă producătorii (cu excepţia monopolurilor) nu pot să acţioneze după dorinţele lor asupra factorilor de producţie pe care-i cumpără, dar nici asupra preţurilor la care se vînd propriile mărfuri. Într-o economie concurenţială, maximizarea profitului poate avea loc atunci cînd sporirea producţiei ajunge la un nivel în care costul marginal devine egal cu venitul marginal, iar acesta se egalează cu preţul pieţei. Dinamica costului pe unitate de produs depinde de: consumul de factori de producţie pe unitate de produs (consumul de resurse naturale, de forţă de muncă, de echipamente), preţul factorilor de producţie utilizaţi şi de salariile ce trebuie plătite lucrătorilor angajaţi. La un nivel dat al consumului de factori de producţie pe unitate de efect util, scăderea preţului de achiziţionare a factorilor duce la micşorarea costului, şi invers. În cazul în care preţul factorilor rămîne constant, iar consumul acestora pe unitate de produs se micşorează, are loc, de asemenea, micşorarea costului mediu. Mărimea costului pe unitate de efect util este influenţată şi de: volumul producţiei, schimbarea caracteristicilor produsului, a calităţii acestuia.