Modalități de formare a capitalului întreprinderii

Prin rolul sau deosebit de important in ansamblul factorilor de productie, capitalul detine o pozitie privilegiata in toate abordarile teoretice care vizeaza modul de desfasurare a activitatii firmelor.

Capitalurile se formeaza la infintarea firmei, se modifica prin cresterea sau diminuarea lor pe parcursul desfasurarii activitatii si se lichideaza la incetarea existentei firmei. Asadar, putem aprecia capitalurile ca fiind totalitatea surselor de finantare de care dispune firma si pe care le poate utiliza pentru procurarea tuturor elementelor patrimoniale de activ.

In functie de modul cum se constituie (sursa de provenienta si de apartenenta), putem vorbi de:

-capitaluri proprii;

-capitaluri imprumutate;

-provizioane.

Asadar, firma are, de la inceput, de ales intre doua surse de finantare principale: capitaluri proprii si indatorare ce sunt valabile atat in cazul gestiunii pe termen mediu si lung, respectiv gestiunii activelor imobilizate, cat si in cazul gestiunii pe termen scurt, respectiv gestiunea activelor circulante. De asemenea, in ultimul timp, pe langa aceste modalitati clasice (traditionale) de finantare se pune un accent deosebit pe finantarea nerambursabila prin programe europene.

Decizia de finantare, care sta la baza formarii capitalului firmei, este, in cea mai mare parte, asumata de conducerea firmei si mai putin de catre “furnizori” de capitaluri (actionarii si creditorii firmei). Aceasta poate fi realizata prin doua modalitati:

-finantare interna;

-finantare externa.

Crearea capitalurilor proprii si a celorlalte elemente ale surselor proprii

Capitalurile proprii reprezinta ansamblul finantarilor pe care proprietarii firmei le-au adus in firma fie prin aporturi directe (constituirea si sporirea capitalului social), fie indirect, prin renuntarea integrala sau partiala la remunerarea ce li s-ar fi cuvenit sub forma de dividende, respectiv prin autofinantare.

Se poate aprecia ca sursele proprii ale firmei au:

-fie origine externa (constituirea si sporirea capitalului social);

-fie origine interna (autofinantarea, alte surse asimilate capitalurilor proprii si alte surse de capital).

Studiind bilantul contabil se constata faptul ca prin insumarea capitalului social cu primele de capital, rezervele de reevaluare, rezervele, rezultatul reportat si rezultatul exercitiului se formeaza capitalurile proprii ale firmei.

Capitalurile proprii conform reglementarilor contabile mentionate constituie dreptul actionarilor sau asociatilor asupra activelor unei firme dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Asa cum am remarcat, in categoria altor elemente constitutive ale surselor proprii cuprindem: alte surse proprii de capital (fondurile speciale si provizioanele) si nu in ultimul rand, cu o importanta covarsitoare in buna desfasurare a activitatii firmei, autofinantarea.

Dat fiind faptul ca in cadrul capitalurilor proprii o importanta deosebita o are capitalul social, accentul, in continuare va fi pus pe constituirea si sporirea capitalului social.

A.Constituirea capitalului social

Prima si cea mai importanta componenta a capitalurilor proprii o reprezinta capitalul social.

Capitalul social este conditia fundamentala a infintarii unei firme, aceasta notiune fiind “inseparabila de cuvantul societate”, constituind pentru firma si actionarii sau asociatii sai baza juridica in relatiile cu tertii.

Modul de constituire, dar, mai ales, modul de circulatie al capitalului social sunt diferite in functie de forma juridica a societatilor comerciale.

Astfel, potrivit art. 2 din legea 31/1990, societatile comerciale se pot constitui in una din urmatoarele forme:

a) societate in nume colectiv;

b) societate in comandita simpla;

c) societate pe actiuni;

d) societate in comandita pe actiuni;

e) societate cu raspundere limitata

care difera in functie de numarul asociatilor sau actionarilor (minim 5 actionari la societatea pe actiuni si maxim 50 de asociati la societatea cu raspundere limitata) si raspunderea juridica a acestora.

Aceste forme se pot grupa in doua categorii: societati de persoane (societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla) si societati de capitaluri sau societati anonime (societatea pe actiuni si societatea in comnadita pe actiuni). O pozitie intermediara o au societatile cu raspundere limitata ce imbina trasaturile celor doua categorii.

Societatile in nume colectiv sau in comandita simpla se vor constitui prin contract de societate, iar societatile pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata se vor constitui prin contarct de societate si statut. Ca exceptie, societatea cu raspundere limitata se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane, caz in care se intocmeste numai statutul.

Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic denumit act constitutiv. De asemenea, chiar si atunci cand se incheie numai contract de societate sau numai statut, acestea sunt denumite tot act constitutiv. In actul constitutiv, trebuie inscris aporul asociatilor sau actionarilor la constituirea capitalului social, indispensabil asa cum am mai aratat, pentru desfasurarea activitatii societatii comerciale.

In functie de nevoia de capital imediat sau la temen, firma emite actiuni, certificate de investitii, sau bonuri de subscriptie. In legislatia noastra forma expresa prevazuta este emisiune de actiuni.

Actiunile sunt titluri de valoare care atesta dreptul de proprietate al detinatorilor asupra capitalului social, in limita valorilor inscrise pe ele. Ele dau dreptul la incasarea anuala a unui dividend in functie de marimea profitului net realizat de firma si de proportia de distribuire hotarata de Adunarea Generala a Actionarilor, precum si la participarea cu vot deliberativ la luarea deciziilor in AGA, si, implicit, participarea la administrarea si controlul firmei.

Intrucat marimea anuala a dividendului nu este aceeasi, actiunile mai sunt denumite si valori cu venit variabil.