Moneda Euro și Efectele Acesteia

CAPITOLUL 1 - Realizarea Uniunii Monetare Europene

1.1 Istoricul monedei unice

Ideea unei monede comune a apărut încă din 1968, odată cu introducerea Uniunii Vamale. Realizarea Sistemului Monetar European, în 1979 şi semnarea, în 1986, a Actului Unic European, care a consacrat cele patru libertăţi de mişcare

(a persoanelor, capitalului, serviciilor şi bunurilor) au însemnat paşi importanţi în realizarea monedei unice europene. Cu Raportul Dellors din 1988, s-a ȋnceput ȋndreptarea spre o Uniune Monetarǎ ȋn Europa. Acesta a fost punctul de pornire al Tratatului de la Maastricht (semnat la data de 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) care reprezintă baza legală a monedei unice. Tratatul validează Uniunea Monetară Europeană şi stabileşte etapele de realizare a acesteia, precum şi criteriile de convergenţă pe care trebuie să le îndeplinească Statele Membre care vor să participe la zona Euro.

Astfel, în 1994 au demarat pregătirile în vederea realizării monedei unice, care să înlocuiască monedele naţionale ca monedă de cont, începând cu 1999, şi fizic, din 2002. Moneda va deveni astfel una din modalităţile prin care se demonstrează că unitatea este mai puternică decȃt diversitatea în spaţiul european, simbol al apartenenţei la acelaşi sistem şi punct de reper pentru orizontul unor interese comune.

1.2 Tratatul de la Maastrich

Ȋn decembrie 1991 la Maastrich se desfașoarǎ o ȋntȃlnire europeanǎ la care se formuleazǎ termenii noului tratat. Prin acest tratat este introdus un nou concept, cel de ,,Uniune Europeanǎ” (U.E.).

Tratatul cuprinde doua parti:

- O parte consacrata realizarii uniunii economice si monetare

- O parte consacrata realizarii uniunii politice

Principalele obiective economice pentru introducerea uniunii monetare sunt:

• sporirea stabilităţii internaţionale – euro şi dolarul intră în competiţie, iar cea mai stabilă dintre ele va fi preferată în tranzacţiile internaţionale;

• diminuarea variabilităţii şi incertitudinii ratelor de schimb implică o alocare mai eficientă a resurselor în cadrul uniunii;

• reducerea costurilor de tranzacţionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de conversiune sau acoperirea riscului de schimb);

• îmbunătăţirea competitivităţii;

• sporirea stabilităţii interne – (de exemplu, va exista doar o singură rată a inflaţiei) comparativ cu 15, cât reprezintă numărul ţărilor membre ale Sistemului Monetar European;

• scăderea anticipată a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Pentru îndeplinirea acestor obiective s-a prevăzut realizarea Uniunii Economice şi Monetare în 3 etape :

1) prima etapă 1990 – 1993, a presupus adoptarea de măsuri pentru liberalizarea mişcării capitalurilor şi punerea bazelor unei politici de convergenţă în materie de stabilitate a preţurilor şi gestiune sănătoasă a finanţelor publice. La 1 iulie 1990 au fost eliminate toate restricțiile privind circulația capitalurilor între statele membre.

2) a doua etapǎ: 1994 – 1998, a fost caracterizată prin înfiinţarea unor instituţii premergătoare Băncii Centrale Europene. Astfel, a fost creat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, cu scopul de a întări cooperarea între băncile centrale şi de a asigura coordonarea politicilor monetare. În cadrul IME a fost înfiinţat un Comitet Monetar, care a supravegheat situaţia monetară şi financiară a ţărilor membre.

3) a treia etapă a început de la 1 ianuarie 1999. Institutul Monetar European a fost desfiinţat şi transformat în Banca Centrală Europeană. S-a înfiinţat şi Sistemul European al Băncilor Centrale.

Admiterea statelor la cea de a 3-a etapă a fost condiţionată de îndeplinirea unor criterii de convergenţă , astfel:

 rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratei inflaţiei a celor mai bune 3 ţări membre ale U.E. cu cele mai stabile preţuri;

 deficitul bugetar să nu depăşească 3 % din P.I.B.-ul fiecărei ţări;

 datoria publică a ţării respective să nu depăşească 60 % din P.I.B.-ul acesteia;

 rata dobânzii nu trebuie să fie mai mare de două puncte procentuale faţă de media pe termen lung a primelor trei state performante în acest domeniu;

 rata de schimb nu trebuie să depăşească marjele normale (+/- 2,25 % faţă de ECU), prevăzute în cadrul SME. Trebuie ca moneda naţională să fie integrată în SME de cel puţin doi ani.