Oligopolul

Oligopolul reprezinta structura de piata cea mai raspandita in tarile dezvoltate din punct de vedere economic. Pe piata de oligopol, oferta deste asigurata de un numar relative mic de firme (cativa vanzatori), intre care nu exista diferente semnificative sub aspectul inzestrarii tehnice, fortei economice, nivelului costului mediu, gradului de internationalizare a activitatii. Fiecare vanzator reprezinta o firma mare, cu o forta economica, tehnologica si financiara ridicate, detine o pondere importanta in oferta totala si are capacitatea de a influenta piata in mod direct (prin deciziile privind pretul, cantitatea, publicitate, lansarea in modele noi, modul de comercializare etc.), si indirect (prin reactiile pe care le are la actiunile concurentilor).

Pe aceasta piata cererea este atomizata, iar barierele de intrare pentru noii concurenti sunt foarte puternice. Ele constau in bariere tehnice (detinerea de licente, brevete etc.) financiare (privilegii speciale cu marile institutii financiare si de credit care sunt piedici pentru eventualii nou veniti) si organizatorice (contracte de exclusivitate cu furnizorii de anumite materii prime, cu reteaua comerciala cu amanuntul, dar mai ales cu cea en-gros).

Produsele petroliere, mobila, tehnica electronica de calcul, autovehiculele, tigaretele, produsele alimentare cu un grad ridicat de prelucrare, audiovizualul, majoritatea materiilor prime neagricole, bunurile electrocasnice, incaltamintea, articolele de toaleta, de confort personal, bauturile racoritoare, cimentul, produsele siderurgice, medicamentele, energia electrica, detergentii, liniile aeriene, sistemul bancar, comertul cu amanuntul etc. sunt obtinute prin structura de piata caracteristica oligopolului.

Cand produsele diferitelor firme sunt omogene intrinsec (ciment, otel, var, energie electrica, titei) exista un oligopol pur. Cand bunurile sunt de acelasi gen, dar diferenitate intrinsec sub aspect functional (autovehicule, tehnica electronica de calcul, produse hi-fi, servicii financiare juridice si de consultanta economica etc.), structura de piata se numeste oligopol eterogen.

Trasaturi generale ale oligopolului

Oligopolul, in comparative cu celelalte structuri de piata, prezinta o serie de trasaturi caracteristice cum ar fi :

-Gradul inalt de concentrare. In aceste industrii, cateva firme mari asigura majoritatea vanzarilor. Pentru a masura gradul de concentrare,economistii utilizeaza indicatori de tipul ratelor de concentrare. Astfel, se calculeaza, de exemplu, ponderea primelor patru sau opt firme in totalul cifrei de afaceri a ramurii respective. Cu cat cifra rezultata este mai mare, cu atat piata respective este mai concentrata. Utilizarea acestor indicatori ridica si unele probleme, derivate, de exemplu, din faptul ca nu sunt luate in considerare toate firmele din ramura respectiva. Drept consecinta a acestui fapt, se calculeaza si un alt indicator , respectiv indicele Hirschman-Herfindahl (HH), ca suma a patratelor cotelor de piata ale tuturor firmelor dintr-o ramura industriala. Delimitarea cotelor de piata confera mai multa greutate firmelor mari decat celor mici. Astfel, cu cat indicele HH este mai mare( mai apropiat de valoarea sa maxima de 10000, valoare ce se obtine cand pe piata exista o singura firma), cu atat mai mare este puterea pe piata in cadrul industriei respective. Uneori, autoritatile implicate in sanctionarea comportamentelor anticoncurentiale sau in indicele HH in analiza economic ape care o efectueaza. Este de remarcat ca numarul de firme prezente pe aceste piete variaza. Astfel, in Romania, in telefonia mobile sunt, practic doua firme (piata este un duopol), in vreme ce in sistemul bancar sunt cateva zeci. Nu dimensiunea firmelor ii da unei piete caracterul de oligopol. Astfel, poate exista un oligopol format din cinci firme cu o cota de piata de 20 % fiecare sau un altul, tot de cinci firme, dar in care una are 60 % , iar celelalte patru cu cate 10 %. O data cu liberalizarea pietei de telefonie fixa, Romtelecom si-a pierdut monopolul legal pe care il detinea, piata devening un oligopol prin intrarea unor noi firme (RDS, Astral, cartele pentru convorbiri internationale etc.), desi Romtelecom continua sa detina o cota covarsitoare din piata. Pe piata telefoniei mobile – tot un oligopol – lucrurile stau diferit, cei doi mari concurenti (Orange si Vodafone) detinand cote aproximativ egale.

-Intrarea si iesirea de pe piata sunt dificile. In industriile oligopoliste noii competitori, pentru a putea intra si mai ales pentru a rezista o perioada indelungata de timp, trebuie sa intruneasca concomitent o sere de conditii de natura financiara, economica, tehnica. Astfel, pe aceasta piata, noi firme pot incerca sa intre, iar firmele existente pot reactiona, incercand sa le blocheze intrarea.

-Interdependenta dintre firme. Intregul proces decizional al unei firme privind nivelul preturilor, amplasarea teritoriala a unitatilor de productie si comercializare, cantitatea si structura productiei, reclama etc. depinde si de procesul decizional al firmelor rivale. Datorita gradului inalt de concentrare, in luarea deciziilor, fiecare firma trebuie sa tina cont de modul cum celelalte firme concurente vor reactiona, sa anticipeze anumite decizii ale rivalilor si sa evalueze impactul acestora.

Tipologia oligopolurilor

La baza clasificarii oligopolurilor stau doua mari criterii :

A. Dupa natura activitatii si caracteristicile productiei.

B. Dupa gradul de coordonare si al concurentei pe piata respectiva.

A. In functie de primul criteriu putem distinge doua tipuri de oligopoluri:

A1) Oligopoluri care produc bunuir omogene, sau aproape omogene, cum ar fi petrolul, cafeaua, otelul etc.

A2) Oligopoluri cu produse neomogene cum ar fi cele producatoare de automobile.

B. Cel de-al doilea criteriu permite gruparea oligopolurilor in doua categorii

B1) Oligopoluri necooperante

B2) Oligopoluri cooperante(cartelurile)

Pe pietele de tip oligopol, datorita numarului mic de producatori/vanzatori, firmele trebuie sa ia permanent in considerare activitatea competitorilor lor. In functie de numarul de competitori, gradul de concentrare, tipul de produs, informatia existenta pe piata, cadrul legislativ etc., firmele pot decide:

-sa isi maximizeze profitul propriu fara a coopera cu celelalte firme din industrie, luand insa in considerare deciziile acestora (oligopoluri necooperante)

-sa coopereze cu celelalte firme pentru maximizarea profitului comun (cartelurile). Cooperarea poate fi explicita sau tacita, insa, indiferent de forma acesteia, este sanctionata de legislatia de protectie a concurentei.