Piața Financiară - Concept Carcateristici și Abordări Metodologice

Concepte – cheie: economisire, investiţie, randament, risc, lichiditate, diversificare, plasament, , piaţa financiară, preţ just, divizibilitate.

1.1. A economisii şi a investii pe piaţa financiară

În mediul financiar se face o distincţie clară şi tranşantă între a economisi şi a investi.

Prin economisire se urmăreşte crearea unor rezerve de bani care să fie păstrate în condiţii de risc cât mai mic.

Cele mai potrivite instrumente pentru plasarea banilor economisiţi sunt cele cu lichiditate ridicată şi risc scăzut. Bineînţeles că în aceste condiţii randamentul obţinut va fi destul de redus. Printre instrumentele financiare care corespund acestor exigenţe se numără depozitele bancare, titlurile de stat (certificatele de trezorerie pentru populaţie) şi, într-o oarecare măsură, chiar şi obligaţiunile municipale.

A investi presupune asumarea unui risc, scopul principal fiind acela de a realiza un profit cât mai ridicat. Practic, în cazul unei investiţii nu se mai pune problema de a minimiza riscul, cum este cazul pentru instrumentele economisite, ci de a maximiza profitul ce poate fi obţinut în condiţii acceptabile de risc. Semnificaţia sintagmei condiţii acceptabile de risc diferă de la o persoană la alta.

Unii investitori sunt dispuşi să rişte o pierdere mai mare în speranţa că totuşi situaţia va evolua în favoarea lor şi vor avea un profit ridicat, la fel cum există şi investitori care nu doresc să-şi asume decât un risc mediu sau scăzut şi, ca atare, se vor mulţumi cu profituri mai modeste.

În categoria investiţiilor intră cea mai mare parte a tipurilor de plasamente: de la cele cu risc mai redus, cum sunt obligaţiunile emise de companii private şi până la cele cu risc ridicat de tipul acţiunilor lisate la bursă sau cu risc foarte ridicat, cum este cazul contractelor futures şi al opţiunilor.

Toate acestea sunt investiţii şi instrumente financiare.

Instrumentele derivate sunt atât de complexe încât pot fi utilizate atât în procesul investiţional pentru un management eficient al riscului, cât şi ca plasamente pur speculative, caz în care riscul este foarte, foarte ridicat.

Ca o concluzie de final, a economisi şi a investi sunt două lucruri fundamental diferite. Diferenţele se referă în primul rând la:

- obiectivul avut în vedere: acumularea de capital în cazul procesului de economisire, iar în cazul investiţiilor, obţinerea de profit;

- riscul asumat: aproape zero când vorbim despre economii, dar în mod cert există în cazul investiţiilor;

- randamentul posibil a fi obţinut: destul de redus (dar obligatoriu peste rata inflaţiei) pentru sumele economisite şi mult mai mare în cazul investiţiilor.

Alegerea instrumentelor de investiţie va diferi în funcţie de apetitul pentru risc al fiecăruia. Cei prudenţi vor alege instrumente mai puţin riscante precum obligaţiunile şi fondurile de investiţii, iar cei cu apetit mai ridicat pentru risc vor alege acţiunile tranzacţionale la bursă, pentru că ele le-ar putea aduce un profit mai mare.

În cazul investiţiilor, efortul ţine de activitatea de informare, de identificare a oportunităţilor oferite de mediul financiar, de studiere a mecanismelor pieţei şi construire a unei strategii proprii de investiţie, de analiză a conjuncturii de moment şi a indicatorilor financiari asociaţi instrumentelor în care se doreşte a se investi, de cuantificare a riscului etc.

Dintre toate aceste activităţi care însoţesc procesul de investire, două sunt determinante: stabilirea strategiei de plasament şi analiza caracteristicilor pieţei şi instrumentelor utilizate pentru a investi.

Atunci când vorbim de investiţii la bursă , strategia de plasament vizează în primul rând tipurile de instrumente în care vor fi plasaţi banii, orizontul de timp pentru care se va face investiţia respectivă, nivelul de lichiditate adecvat (adică o estimare a cât de uşor va fi să se iasă în totalitate din investiţia respectivă şi să se reintre în posesia banilor) şi riscul maxim avut în vedere sau de personalitatea fiecăruia.

Unii investitori vor prefera să investească preponderent în obligaţiuni şi în acţiuni lichide ale unor companii care an de an plătesc dividende de o valoare semnificativă. O astfel de investiţie este mai puţin riscantă şi aduce un câştig modic prezentând totodată avantajul că sumele astfel plasate pot fi lesne transformate înapoi în bani, fără ca valoarea lor să se diminueze. Totodată, orizontul de timp minim recomandat pentru o astfel de investiţie poate fi chiar mai mic de un an.

Alţi investitori vor dori însă, să-şi asume riscuri ceva mai ridicate în speranţa că şi câştigurile ce le vor obţine vor fi mai importante şi ca atare vor include în portofoliu numai acţiuni ale unor companii cu potenţial ridicat de dezvoltare pe termen mediu şi lung (acţiuni de creştere cum sunt ele denumite de către specialişti). În acest caz dividendele ce vor fi încasate sunt mici, aproape nesemnificative, pentru că respectivele companii folosesc toate resursele de care dispun pentru a-şi finanţa dezvoltarea activităţii productive şi, ca atare, nu rămân prea mulţi bani pentru a fi distribuiţi către acţionari sub formă de dividend.

Dacă însă politica firmei se dovedeşte a fi inspirată, în câţiva ani cifra de afaceri şi profitul acesteia vor creşte şi, ca atare, şi preţul de piaţă al acţiunilor sale se va aprecia. Astfel, investitorul va câştiga cel mai mult din aprecierea preţului acţiunilor deţinute de el (sau în unele cazuri, din acţiunile gratuite distribuite de companie) şi foarte puţin sau deloc, din dividend. Astfel de investiţii sunt mai riscante pentru că există riscul ca politica de dezvoltare a firmei şi investiţiile făcute de aceasta să nu dea rezultatele scontate, iar termenul optim de aşteptare pentru un plasament de acest tip este de cel puţin 1 an (în general 2-5 ani).

Acest criteriu de selecţie este bazat pe tipul de acţiuni (acţiuni de creştere sau acţiuni plătitoare de dividende).

O componentă importantă a strategiei de plasament o reprezintă diversificarea portofoliului, acesta presupune alocarea portofoliului pe mai multe tipuri de instrumente, sectoare de activitate şi companii diferite, pentru a împărţi riscul.

De asemenea, alegerea momentelor de cumpărare şi de vânzare constituie un element important al strategiei. Unii investitori preferă să acumuleze gradual pachete mici de acţiuni ale companiei considerate solide şi cu rezultate financiare solide, fără să îşi pună problema vânzării acestora. O astfel de trategie se numeşte în literatura de specialitate „cumpără şi păstrează pe termen lung”. Alţii vor dori însă să speculeze mişcările pe termen scurt sau mediu al pieţei şi vor cumpăra acţiuni înaintea datelor de comunicare a rezultatelor financiare sau de anunţ al dividendelor, dacă anticipează că aceste ştiri vor fi favorabile, pentru ca, ulterior, acestor evenimente să vândă în profit beneficiind de creşterile de preţ determinate de aceste evenimente.

O altă variantă posibilă este urmărirea ciclurilor anuale ale pieţei pentru a cumpăra acţiuni la sfârşitul primăverii sau înainte de toamnă când, de regulă, preţurile sunt mai coborâte şi să le vândă la final de an sau în luna ianuarie chiar când, după cum a arătat tradiţia din ultimii ani, preţurile ating maxime pentru ciclul anual respectiv.