Recenzie Andrew Schotter - Teoria pieței libere

Scurtă introducere. Prezentarea argumentului pieţei libere

În cartea sa, “Teoria pieţei libere”, Andrew Schotter doreşte să reflecte o viziune obiectivă asupra sistemului pieţei libere, susţinând că deşi acesta are multe avantaje importante, are, de asemenea, şi multe neajunsuri. Autorul afirmă că “a fi conştient de aceste neajunsuri nu înseamnă să discreditezi sistemul ci pur şi simplu să recunoşti că el nu este perfect”.

Lucrarea de faţă răspunde problematicii create de ipoteza conform căreia piaţa liberă este răspunsul tuturor problemelor, cu exemple şi situaţii în care se dovedeşte necesitatea intervenşiei instituţiilor din afara pieţei, fără însă a minimaliza rezultatele teoriei economice.

Cartea cuprinde 9 capitole ce au ca scop formarea unei viziuni detaşate şi obiective asupra a ceea ce este pro şi contra teoriei economice a pieţei libere. În această recenzie vor fi analizate capitolele 4, 5 şi 6 ce prezintă erorile pieţei libere ce provin din chiar argumentele ce au stat la baza creării ei, dar şi aplicarea acestora în politică şi justiţie. Pentru a putea explica eşecurile pieţei, trebuie întai redate câteva idei in legătură cu modul de organizare şi funcţionare a acesteia.

O piaţă liberă este o piaţă unde drepturile de proprietate sunt schimbate voluntar la un preţ ce este rezultatul unui acord mutual între vânzatori şi cumpărători. Aceştia întreprind acţiunea fără să folosească forţă fizică, ameninţări sau fraudă. Piaţa liberă contrastează puternic cu economiile centralizate, în care guvernul stabileşte, direct sau indirect, nivelul preţului. Preţul unui bun sau serviciu ajută la comunicarea cererii consumatorilor către producători şi astfel direcţionează alocarea resurselor spre satisfacerea consumatorilor, la fel ca şi a investitorilor. Pe piaţa liberă, preţul este rezultatul a nenumarate tranzacţii voluntare, spre diferenţă de un decret politic, ca în cazul economiei centralizate. Prin libera competiţie între producători, preţurile tind să scadă şi calitatea începe să crească. O piaţă liberă nu trebuie confundată cu o piaţă cu concurenţă perfectă, unde există transparenţă perfectă.

Argumentul pieţei libere are şase caracteristici: individualismul, raţionalitatea, utilitatea, orientarea de proces, credinţa in “laissez faire-ul mâinii invizibile” şi dilema eficienţă-echitate.

Capitolul 4 - Raţionalitatea şi eşecul pieţei

În capitolul 4 al lucrării sale, Andrew Schotter încearcă şi reuşeşte să arate efectele negative ale raţionalitaţii – piatra de temelie a pieţei libere – asupra pieţei însăşi, prin oferirea câtorva exemple sugestive. Unul dintre acestea este „Dilema prizonieruluu” ce prezintă situaţia a doi tâlhari ce, puşi faţă în faţă cu posibilitatea recunoşterii propriilor fapte, descoperă ca vor fi avantajaţi daca vor acţiona într-un mod neraţional, orientat social şi nu individual, de a nu admite fapta. Consider că acest exemplu evidenţiază clar şi comprehensibil cum urmarirea propriului interes, a maximizarii utilităţii individuale şi anume minimizarea numărului de ani în închisoare, dă greş, fiind de preferat o soluţie non-raţională.

Urmatoarea situaţie tratează problema raţionalităţii pe piaţa cu informaţie asimetrică şi hazard. Se ia drept model un oraş cu proprietari de automobile şi staţii service. Întrucât ipoteza informaţiei complete nu este valabilă în acest caz, se reuşeşte demonstrarea faptului că pentru fiecare piaţă există un echilibru în care toate firmele (competente şi incompetente) sunt complet lipsite de onestitate. Observăm că din nou rezultatul pieţei libere este pus în pericol de raţionalitatea individuală. Dacă se ajunge la această situaţie, se poate înţelege cu uşurinţă de ce este preferabilţ intervenţia guvernamentală, şi anume pentru funcţionarea în bune condiţii a pieţei.

Principalul punct de dezbatere al subcapitolului „Raţionalitate şi externalităţi” îl reprezintă teoria pieţei libere a lui Adam Smith. Aceasta presupune că economia este compusă dintr-o multitudine de indivizi izolaţi, fiecare dintre ei urmărindu-şi propriul interes şi niciunul dintre ei neinterferandu-se cu nimeni altcineva care îşi urmăreşte propriul interes, cu excepţia concurenţei de piaţă. Totuşi, aşa cum rezultă din exemplele oferite, fiecare act întreprins, de consum sau de producţie, al unui individ este foarte probabil să afecteze şi alţi indivizi. Într-o societatea care funcţionează ca un ansamblu unitar şi se bazează pe relaţiile dintre oameni, sunt foarte rare situaţiile în care terţe părţi nu sunt prejudiciate. Remarcăm faptul că, deşi eficientă şi raţională, teoria pieţei libere nu ia în considerare aceste externalităţi ce sunt destul de importante, afectând costul marginal al producţiei, şi putând chiar să-i compromită favorabilitatea rezultatelor. Ceea ce este optim pentru individ nu este ceea ce este optim pentru societate şi ajungem iar la concluzia că sunt necesare unele instituţii exterioare pieţei pentru a soluţiona problemele create de maximizarea utilităţii individuale.

Un alt mod prin care autorul demonstrează inconvenienţa raţionalităţii individuale îl reprezintă analiza bunurilor. Acestea sunt caracterizate de două proprietăţi fundamentale: principiul rivalităţii, care spune că doi agenţi nu pot beneficia simultan de folosinţa aceluiaşi bun şi principiul excluderii prin preţ ce exprimă faptul că un agent nu va putea dispune de un bun decât dacă îl plăteşte. Bunurile private verifică în majoritatea cazurilor ambele principii. Există însă nenumarate bunuri pentru care principiul rivalităţii nu se aplică, acestea fiind bunurile publice. Unele dintre ele satisfac în plus trei condiţii: imposibilitatea excluderii, obligativitatea folosirii şi absenţa efectelor de acoperire. Dacă în cazul bunurilor private există o motivaţie pentru achiziţia lor şi astfel raţionalitatea învinge, în cazul bunurilor publice situaţia este diferită. Prin faptul că nimeni nu poate fi exclus de la utilizarea bunului, iar consumul unei persoane din acel bun public pur nu diminuează consumul altei persoane din acelaşi bun se justifică dispariţia motivaţiei, din raţionalitate şi din urmarirea propriului interes apărând egoismul. Şi aici, asemeni cazului pieţei cu informaţie asimetrică, se dovedeşte necesitatea intervenţiei unei instituţii pentru a se atinge rezultatele optime.