Reglementarea de stat a prețurilor în Franța

Una dintre puținele țări industrializate în care a existat un regim destul de strict de reglementare de stat a prețurilor este Franța. Timp de aproape 30 de ani (1947 - 1986) reglementarea de stat a prețurilor aici a fost parte integrantă a politicii generale de reglementare de stat a economiei („dirigismul”).

În perioada postbelică, statul a folosit o politică de „libertate controlată”, în conformitate cu care întreprinzătorii au primit dreptul de a modifica prețurile, avertizând autoritățile statului despre acest lucru. În anii 1960 și începutul anilor 1970, reglementarea statului s-a realizat prin contracte de stabilitate, contracte program, contracte împotriva creșterii prețurilor.

În anumite etape ale dezvoltării economiei franceze s-a aplicat „blocarea” (înghețarea) parțială și completă a prețurilor. Cu toate acestea, un astfel de sistem rigid de reglementare a prețurilor, deși a contribuit la stabilizarea economiei în ansamblu, s-a epuizat în cele din urmă, dezvăluind o serie de consecințe negative:

piața a devenit mai puțin flexibilă,

creșterea producției și a concurenței a fost restrânsă, libertatea circulația capitalului a fost limitată,

s-a dovedit o eficiență slabă în suprimarea inflației,

a slăbit poziția întreprinderilor naționale în concurența cu filialele corporațiilor transnaționale, care își vindeau bunurile la prețuri mai mici.

La începutul anilor 1970, guvernul francez a anunțat o politică de liberalizare a prețurilor, care a fost implementată în etape și cu mare atenție. În prima etapă, pentru liberalizarea prețurilor, au fost selectate industrii cu concurență internațională destul de puternică (industrii de ceasuri și rulmenți), industrii cu prețuri relativ stabile (lactate și cofetărie) și industrii cu o piață stabilă, stabilă (industria farmaceutică). În viitor, procesul de liberalizare a prețurilor a continuat și a acoperit tot mai multe industrii și industrii noi.

Astăzi, în Franța, se acordă prioritate formării libere a prețurilor în procesul de concurență. Excepție fac prețurile pentru bunuri și servicii în acele industrii și sectoare ale economiei în care activează factori structurali sau de piață specifici (industria gazelor, industria energiei electrice, transportul feroviar, telefonia, asistența medicală, presa și alții). Statul reglementează aproximativ 20% din prețuri.

Metodele controlului direct și indirect a prețurilor

Gestionarea prețurilor de stat ține cont de dinamica inflației, de gradul de concurență și de semnificația socială a anumitor bunuri și servicii.

Ca măsuri concrete se aplică în practică angajamentele de preț între administrația financiară și confederațiile de întreprinderi. Ei definesc:

- dinamica sau indici de preț pentru un anumit tip de produs (de exemplu, pentru camioane și mașini agricole, indicele prețurilor pe cinci ani nu trebuie să crească peste 15%);

- motive pentru creșterea prețului (de exemplu, pentru produsele noi, o creștere a proprietăților sale de consum este obligatorie);

- nivelurile marginale ale prețurilor pentru anumite bunuri și servicii etc.

Pe lângă reglementarea directă a prețurilor în Franța, sunt utilizate și diverse metode de influență indirectă asupra prețurilor. Printre acestea:

promovarea concurenței,

planificarea strategică,

controlul salariilor,

impozitarea întreprinderilor și a firmelor.