Relațiile financiar-valutare internațional și criza economică actuală

1. Criza economica internationala

Lovita de o dubla furtuna, de secare a intrarilor de capital şi scadere a exporturilor, Europa emergentǎ strǎbate o crizǎ profundǎ. Continentul a evoluat rapid în ultimul deceniu, legǎturile financiare şi comerciale tot mai strânse aducând creşterea mult aşteptatǎ şi convergenţa veniturilor. Prin urmare, toatǎ Europa se gǎseşte acum în aceeaşi barcǎ şi se luptǎ cu aceeaşi vreme furtunoasǎ - iar economiile emergente şi cele avansate vor trebui sǎ îşi gaseasca drumul de iesire impreuna. Guvernele şi bǎncile centrale au luat mǎsuri fǎrǎ precedent pentru a gǎsi soluţii la crizǎ şi totodata fac eforturi de coordonare a politicilor. Dar în ambele direcţii mai sunt incǎ multe de fǎcut.

Criza i-a afectat pe unii mai mult decât pe alţii, aducând sub lumina reflectoarelor diferenţele de politici economice de la ţarǎ la ţarǎ. Pieţele financiare au început sa analizeze indeaproape fundamentele economice ale ţǎrilor. Ţǎrile cu inflaţie şi deficite de cont curent mai mari sau cele ce au finanţat explozia creditelor din împrumuturi transnaţionale au fost lovite cel mai puternic. Acestea sugereazǎ cu tǎrie cǎ politicile macroeconomice şi financiare sǎnǎtoase sunt din nou la mare preţ. Guvernele vor trebui sǎ se mişte cu atenţie când vine vorba de stimulente fiscale, şi multe vor trebui sǎ limiteze deficitele pentru a recâştiga încrederea în sustenabilitatea politicilor economice in ansamblu.

Criza a mai evidenţiat de asemenea şi faptul cǎ intergrarea economicǎ a luat-o înaintea coordonǎrii politicilor macroeconomice şi a celor din sectorul financiar în Europa. Un domeniu ce are nevoie urgentǎ de coordonare este cel al reglementǎrilor macroprudenţiale bancare. În mod clar, bǎncile din Europa emergentǎ şi-au asumat riscuri mari atunci când au alimentat un boom excepţional al creditului şi al cererii fǎrǎ a crea şi mijloacele adecvate de protecţie împotriva recesiunii. Cum multe dintre aceste bǎnci au banci mama în ţarile avansate ale Europei, adeseori supraveghetorii din ţara gazdǎ nu au dispus de unii singuri de mijloacele necesare pentru a asigura un comportament mai prudent.

Acum, când aceste bǎnci trebuie recapitalizate, o mai bunǎ coordonare între organele de supraveghere din ţara de domiciliu şi ţara gazdǎ este esenţialǎ. Bilanţurile bancare solide reprezintǎ o precondiţie pentru susţinerea unui flux sǎnǎtos, durabil de credite cǎtre consumatori şi cǎtre firme, care este, la rândul sǎu, necesar pentru a sprijini cererea şi creşterea economica în majoritatea economiilor emergente. Acesta este unul dintre motivele pentru care eforturile de soluţionare a acestor probleme sunt susţinute de Fondul Monetar Internaţional în colaborare cu Comisia Europeanǎ. Un alt domeniu de coordonare il constituie problemele monetare şi valutare.

Spre exemplu, BCE a fost destul de selectivǎ în privinta acordarii sprijinului pentru monedele din ţǎrile aparţinând zonei non-euro, si a discuţiilor de clarificare a foii de parcurs de trecere la euro pentru ţǎrile cu politici credibile şi fundamente sǎnǎtoase. Date fiind puternicele bucle de feedback între Europa emergentǎ şi zona euro, umplerea golurilor de coordonare în toate aceste domenii va contribui la evitarea unei volatilitǎţi nedorite pe pieţele financiare şi valutare.

• Cine sunt vinovaţii?

Criza economică începută în 2007 şi cu termen de finalizare incert reprezintă un subiect preocupant pentru multă lume. Este cert că astăzi asistăm la cea mai gravă criză din ultimii 80 de ani.

Avem o explicaţie oficială a crizei, furnizată de instituţiile publice, potrivit căreia problema îşi are originea în comportamentul nepotrivit al agenţilor economici

• Politica monetară

În primul rând, o teză ferm stabilită de ştiinţa economică este aceea că orice criză de proporţii sistemice este urmarea unui „exces” monetar – a unui proces de reducere artificială a ratei dobânzii şi de expansiune a creditului. Istoria este pigmentată cu numeroase episoade de tip boom-bust, prin care politica inflaţionistă a statului afectează calculul economic al participanţilor la piaţă, generând profituri iluzorii şi alimentând o frenezie speculativă care, în cele din urmă, se destramă sub povara propriei inconsistenţe

. Din acest punct de vedere, criza economică actuală nu este cu nimic diferită de criza anilor 1930, cunoscută sub numele de Marea Depresiune.

Factorul determinant fundamental al crizei este politica inflaţionistă de la începutul anilor 2000. Sfătuit de Ben Bernanke – actualul guvernator al băncii centrale a SUA (FED), pe atunci simplu membru al consiliului guvernatorilor, Alan Greenspan a decis să reducă rata dobânzii prin emisiunea de bani. Am asistat astfel la o „relaxare monetară” extrem de serioasă, indiferent de standardul la care ne raportăm: rata dobânzii a scăzut de la 6,25% la începutul anului la 1,75% la sfârşitul acestuia. Ea a continuat să scadă, atingând un nivel record de 1% în 2003, nivel la care a rămas timp de un an.