Remedii - soluții și politici anti-somaj

În conditiile în care omul, cu forta sa de munca, constituie resursa regenerabila cea mai pretioasa si practic nelimitata, folosirea sa la nivelul cel mai eficient si mai deplin posibil s-a constituit si ramâne o constanta a preocuparilor tuturor factorilor de decizie; altfel spus, gasirea celor mai potrivite cai de lupta împotriva somajului constituie o necesitate obiectiva. Varietatea si complexitatea fenomenului, a formelor sale de manifestare, a implicatiilor multiple, directe sau indirecte în aproape toate componentele organismului economico – social fac deosebit de dificila o asemenea sarcina. Guvernele au cautat întotdeauna remedii somajului. Solutiile preconizate s-au înscris pe o gama foarte variata asa cum variata a fost si este manifestarea fenomenului. Înainte de a ne referi la ele, câteva precizari prealabile gasim necesar sa facem:

- n-a existat si nu exista o singura solutie, definitiv si peste tot valabila la somaj; exista sau poate exista un sistem de solutii, producator de efecte într-un anumit context istoric si în anumite cadre regionale, nationale, etc;

- nu putem vorbi de o solutie sau de solutii „pure”, valabile numai în terapia somajului; ele trebuie corelate si integrate în sistemul de ansamblu al masurilor anti-criza, din care somajul nu este decât o dimensiune;

- experienta practica, suficient de îndelungata, a scos în evidenta faptul, putin îmbucurator, ca terapeutica somajului nu s-a dovedit a fi radicala; istoria evolutiei faptelor economice obliga la a admite ideea ca lumea va trebui sa se învete cu somajul asa cum s-a învatat si cu inflatia;

- desi cu radacini în variate domenii si în sfere ale economicului, socialului, politicului, psihologicului, etc. somajul ramâne în principal un rezultat al modului în care se deruleaza procesul reproductiei în ansamblu; el este strâns legat de cresterea economica si de aceea, cele mai multe solutii vizeaza acest domeniu; cresterea si diversificarea productiei, modernizarea si reînnoirea sa continua, corelata cu o pregatire corespunzatoare a fortei de munca se degaja a fi astfel calea principala de limitare a somajului.

În conceptia keynesista, raspunzatoare deci pentru gradul de folosire a fortei de munca a ramas cresterea economica.

Desi s-a dovedit si se dovedeste prin natura sa inflationista relansarea si impulsionarea cererii efective ramâne în continuare o masura anti-somaj, ce-si pastreaza valoarea, completata însa cu serioase amendamente si conditii specifice:

- investitiei, sursa principala de locuri de munca, trebuie sa i se acorde o atentie speciala; ea devine oportuna numai în baza unor temeinice analize prospective; nu poate fi facuta decât pentru debusee viitoare cunoscute, altfel, beneficiul ei efect de multiplicare în planul locurilor de munca se transforma într-un efect de demultiplicare;

- trebuie gasita în functie de necesitatile, contextul si perspectiva economiei, relatia optima dintre „investitia de productivitate” – creatoare, prin efectul de multiplicare a unor locuri de munca, în alte ramuri, dar pe termen lung -, „investitia de capacitate” – creatoare unor locuri de munca noi si în momentul efectuarii ei;

- relansarea cererii efective, ca masura anti-somaj, se justifica numai în tarile care nu sunt dependente de exterior pe linia aprovizionarii cu factori de productie; importuri masive cerute de o atare situatie înseamna deteriorarea balantei de plati, si, în ultima instanta, locuri de munca nu pentru intern, ci pentru furnizori;

- investitia în productie trebuie corelata cu cea în om, pregatirea si formarea sa profesionala;

- stimularea consumului, cea de-a doua componenta a cererii efective, trebuie facuta în limitele pe care relatia salariu-productivitatea muncii le permite; asa cum s-a aratat, atunci când salariul conjunctural; solutia era „înghetarea” sau chiar diminuarea salariului nominal

Pentru a lupta împotriva somajului trebuie sa tinem seama ca:

- folosirea fortei de munca nu este un obiectiv politic, ci unul economic, deoarece piata fortei de munca este o piata ca oricare alta a carei functionare nu trebuie cu nimic perturbata;