Renașterea și reforma

A) Renasterea

a)Reanasterea politica

IN EUROPA CENTRALA SI ORIENTALA

In secolul al XIII-lea, consolidarea puterii regale din Cehia marele stat feudal al Europei Centrale, si recunoașterea independentei tarii de către împăratul german Frederic II Hohenstaufen, a conferit statului o apreciabila importanta internaționala. Aceasta - mai ales după ce Ottocar II Premysl (1253-1278) a anexat regatului sau Austria, precum si regiunile slave din sudul Dunării (Stiria, Carinthia, Craina), întinzând hotarele regatului de la izvoarele Elbei si Oderului pana la Marea Adriatica. De asemenea - după ce, sub domnia lui Vaclav II (m. 1305), Habsburgii au acceptat ca Cehia si Polonia sa se unească intr-un singur stat.

Regii cehi, din noua dinastie de Luxemburg, Carol I (1346 - 1378) si Vaclav IV (1378 - 1419) au devenit totodată si imparati ai Germaniei. De asemenea Sigismund, care in 1386 este ales si rege al Ungariei si care in 1415 a hotărât arderea pe rug a lui Jan Hus. Nemulțumirile mestesugarilor, a plebei orasenesti si a taranilor au dus - ca urmare si a propagandei exponenților reformei si a arderii pe rug a lui Jan Hus si eronimi din Praga - la izbugnirea marelui război taranesc din Cehia (1419), condus de Jan Zizka. In 1420, papa Martin al V-lea a proclamat o „cruciada” împotriva husiților. Armata germana de 100 000 de oameni sub conducerea lui Sigismund a fost infranta. După care, a urmat alte patru „cruciade” pana când după optsprezece ani de lupte rasculatii „taboriți” au fost infranti, in 1437, iar „calixtinii” in 1485.

Răscoalele taranesti, așa - numitele „războaie husite” au contribuit considerabil la trezirea sentimentului national, toate acestea ducând la unirea Cehiei cu Ungaria (1471-1516) dar n-a fost de ajuns sa consolideze structura statului ceh. De aceea acțiunea de dezagregare statala va fi accelerata de constituția din 1500 care sancționa forța si privilegiile nobilimii. Anarhia feudala se va diminua când, după moartea in 1526 a regelui Ludovic al II-lea coroana ii revine lui Ferdinand I care făcea parte din rasa de Habsburg; nobilii din Germania si Austria se vor instala pe domeniile confiscate, autonomiile nationale vor fi suprimate, libertatea religioasa abolita, iar curtea - transferata definitiv la Viena, o situație care va duce timp de 3 secole (pana in 1918), la pierderea autonomiei reale a tarii.

După stingerea dinastiei Arpadienilor (1301), in disputa care a urmat pentru ocuparea tronului Ungariei au intervenit Germania, Cehia, Polonia si regatul Neapolelui. Influenta curiei papale a făcut ca dieta ungara sa-l aleagă pe Carol Robert (1308 - 1342) din dinastia de Anjou care domnea la Napoli. Sub acest rege si sub succesorul sau Ludovic I (m. 1382), care a unit coroana Ungariei cu cea a Poloniei, anarhia feudala a încetat. Puterea regala - sprijinita de mica nobilime si mijlocie, precum si de orașe - s-a consolidat, fara sa realizeze insa pe deplin centralizarea statului.

Pe plan intern, codul de legi din 1351 a instituit proprietatea ereditara asupra pământurilor, întărind dominația absoluta a nobililor asupra taranilor iobagi. In politica externa regii unguri din dinastia de Anjou, bazându-se pe uniunea lor dinastica cu Polonia si cu regatul Neapolelui, au urmărit sa-si extindă influenta de la Marea Baltica pana in strâmtoarea Messina si in Peninsula Balcanica. Cu ajutorul papei ( dar si prin intervenții armate) Ludovic I a transformat o serie de state italiene in posesiuni vasale. ( Chiar si Venezia a fost silita sa-i plătească un tribut anual ). Campaniile militare din Italia si cele contra statelor slave de sud au împiedicat, ca urmare, centralizarea temeinica a statului. La aceasta au contribuit, in sec. XV, si răscoalele taranesti si orasenesti din diferite regiuni ale Ungariei (si mai ales din Transilvania), provocate de întărirea sistemului feudal, soldându-se cu restabilirea oligarhiei nobiliare. Ofensiva otomana împotriva Ungariei (1438) a impus o apropiere a acesteia de statele slave, in vederea unei rezistente comune. In 1440, regele polon Vladislav III a fost chemat sa ocupe tronul Ungariei. Ioan de Hunedoara, comandantul armatelor ungaro-polone, a repurtat o serie de victorii contra invadatorilor otomani, inclusiv (după înfrângerea de la Varna din 1444, unde a căzut si regele Vladislav III) in bătălia, decisiva, de la Belgrad (1456). Împotriva încercărilor împăratului german Frederic III de a ocupa tronul Ungariei, a fost ales rege Matei Corvin (1458 - 1490). In interesele nobilimii maghiare si sub influenta papalitatii, acesta a atacat Cehia, anexând provincia Moravia. Succesele sale militare si politica sa interna au contribuit considerabil la centralizarea statului; dar abandonarea politicii de apropiere de tarile slave vecine a avut ca urmare slăbirea statului. In 1526, la Mohacs, armata ungara a suferit o infrangere catastrofala pentru viitorul Ungariei; pentru ca, in 1541, turcii otomani sa ocupe Buda.