Literatură renascentistă

Renasterea (Renesancie) este epoca guvernata de o atitudine critica fata de institutiile si mentalitatile medievale, pe fondul unui flux de idei reformatoare si umaniste, ce lupta pentru afirmarea literaturii nationale si pentru combaterea uzului excesiv de teme religioase. Tot ce apare pe plan cultural constituie un mijloc de contracarare a actiunilor clerului sau de politizare a vietii sociale, ghidata de autoritatile statale.

Un important rol, atat in plan politic, cat si cultural, il are burghezia, care, in tarile unde nu este foarte numeroasa, precum Slovacia si Cehia, este inlocuita de orasenime. In Slovacia, spre exemplu, orasenimea era mult ajutata de Monarhie, intrucat aceasta avea nevoie de un aliat puternic impotriva micii nobilimi. Este motivul pentru care orasenimii i se acorda numeroase privilegii, astfel incat unele dintre ele au devenit asa-zise “orase-libere”, avand puterea necesara de a se administra independent, dar, in acelasi timp, fiind supuse puterii monarhice. Nobilimea, pentru a face fata actiunilor ostile ale celor doi aliati, isi cauta sprijin in randul clerului. Renasterea este epoca renumita pentru conflictul la nivel social intre orasenime/Monarhie si nobilime/cler.

Aceasta perioada este numita si Epoca Umanismului, datorita incercarilor din acest timp de a integra in societate persoane cu idei deschise culturalizarii maselor. Biserica, refractara fata de arta si cultura antica, este mult criticata de umanisti, care acordau o mare valoare intocmai culturii antice. Umanismul se manifesta la nivelul mai multor tari.

In Italia, “leaganul latinitatii”, se produce o schimbare uluitoare: limba latina este inlocuita cu limba italiana. Umanismul italian publica aproape toate scrierile poetilor antici. Se afirma prin Dante Alighieri (“Divina comedie”), Petrarca (“Scrieri”), Giovani Boccacio (“Decameronul”).

In Franta, se remarca Rabelais, in Spania, Cervantes, iar in Anglia, literatura umanista este larg acaparata de opera lui Shakespeare.

Lupta pentru eliberarea spiritului uman se manifesta in majoritatea tarilor europene sub forma de erezie, iar cei care sustineau aceasta activitate de a se impotrivi speculatiilor scolastice ale filosofiei vremii erau numiti eretici. Clerul, se uneste in tribunale pentru a condamna reprezentatiile paturilor intelectuale, care nu erau de acor cu asa-zisele dogme religioase.

In Cehia si Slovacia, ereticii erau predicatori populari. In secolul al 14-lea, au activat la Praga foarte multi invatati, proveniti din mediul universitar. Toti acestia se bazau pe principiile preluate din alte tari europene, principii care aveau in vadere insanatosirea morala a societatii. Dintre acestia, de seama este Konrad Walthauser, care a propovaduit aceste principii in randul etniei germane. Miscarile lor au premers o miscare de tip national, cu ecouri in intrega Europa, sub conducerea lui Ján Hus, miscare ce poarta numele de husitism.

Ján Hus (1371) provenea dintr-un mediu instarit, fapt ce i-a dat posibilitatea sa studieze si sa cunoasca marile valori ale omenirii. Devine rector al Universitatii Pragheze si, in cele din urma, se implica in diferite miscari prin care incearca sa combata dogmele clerului si sa renasca natiunea slovaca. Predicile sale au la baza ideea unui cler corupt. Ele sunt cunoscute, in literatura de specialitate, sub numele de postile. Intr-o astfel de postila, in 1413, Hus face cunoscuta in randul societatii actiunea de “simonie” a clerului, prin care membrii acestuia se foloseau de credinciosii naivi pentru a vinde cartile si obiectele sfinte pe sume fabuloase. Pe langa cler, el acuza si alte persoane de rand de a nu respecta canoanele bisericesti. Miscarea lui Hus atrage o serie de dusmani, hotarati sa combata politica acestuia, ceea ce-l determina pe Hus sa elimine un numar mare de persoane din randul Universitatii si sa se retraga in Cehia, pentru a-si continua scrierile.

In anul 1414, Ján Hus este adus in fata Marelui Conciliu Bisericesc din Constanca (Elvetia) pentru a da seama actiunilor sale. Desi i se asigurase protectia imparatului german Sigismund, Hus este condmnat de Marele Conciliu la detentie si, ulterior, la moarte pe rug (6 iulie 1415). In timpul petrecut in inchisoare, predicatorul husist a redactat o serie de scrisori, sub numele “Listy”, in care, pe langa a-si sustine nevinovatia, continua sa-si predicile ideile legate de influenta clerului asupra societatii. Pe langa aceste scrisori, el este si autorul unei gramatici cehe “De ortographia boemica”, prin care a incercat sa puna bazele ortografice si ortoepice ale gramaticii.

In 1415, miscarea husita se transforma intr-una revolutionara, organizata pe baze militare, ce isi avea centrul la Praga, in localitatea Tábor. Adeptii acestei miscari sunt numiti taboriti. Actinea ia aspectul unei fortarete sub influenta lui Ján ®i¾ka, care a adoptat pentru aceasta miscare un statut cunoscut sub numele de “Cele 4 articole pragheze”, care sustineau:

1. libertatea de predica

2. inzestrarea clerului si a laicilor cu aceste drepturi si obligatii

3. desfiintarea pedepsei bisericesti

4. desfiintarea averilor bisericesti

Miscarea husita are ecouri in toate tarile europene, cat si in Tara Romaneasca, ducand la renasterea natiunii prin inlaturarea limbii latine, care este folosita numai in diplomatie si administratie, si dobandirea unei limbi proprii . Ecoul cel mai important al miscarii husite se manifesta in Slovacia prin considerarea limbii cehe drept limba literara a slovacilor. Pentru cultura slovaca, limba ceha are un rol important, intrucat este folosita drept mijloc de intelegere intre indivizi, dar si ca mijloc artistic, prin care s-au editat multe lucrari de ordin stiintific. Autorii unor opere literare sunt revendicati atat de cultura ceha, cat si de cea slovaca.

Motive de insusire a limbii cehe:

- apropierea geografica

- necesitatea unei limbi comune in relatiile economice (mica burghezie a avut o contributie deosebita in raspandirea limbii ca mijloc de comunicare)

- latina devenise greu de folosit. In plan economic, era o limba lipsita de particularitati practice si apartinea mai mult varfurilor sociale cosmopolite, mai putin randurilor sociale.

- din punct de vedere lingvistic, slovaca nu avea o structura usor de asimilat de catre cei tineri, in special.

- limba ceha era mult mai raspandita, din punct de vedere teritorial, decat slovaca. In secolele 14-15, devine limba tipariturilor. “Postilele” lui Hus au existat in limba ceha. Doar cercurile academice restranse predicau in limba latina.

- foarte multi studenti slovaci studiau la Universitatea Pragheza (1348)

- separati, din punct de vedere administraativ, slovacii si cehii folosesc ca mijloc de comunicare limba ceha.

Studentii slovaci si maghiari ai Universitatii din Praga, dupa moartea lui Hus, adopta principiile husite.

Ján Vavrincov z Rácic este unul dintre studentii care continua programul lui Hus. Devine Lector de Stiinte Libere si predica in Slovacia, la Nytra, 7 principii polemice, menite sa critice adversarii ideologiei lui Hus.

Luká¹ z nového mesta studiaza la Universitatea Pragheza si predica in localitatea Tábor. La inceput, scrierile sale circulau sub forma de manuscris. Asemenea lui Hus, este arestat, inchis si condamnat la moarte pe rug.

Matéj zo Zvolena studiaza tot in Praga, la Universitatea unde devine prof. asociat de Stiinte Filosofice. A predat la universitate un ciclu de prelegeri, pastrate sub numele “Rosarius aut parvus floretus sacre theologie” (“ Gradina de trandafiri sau flori ale sfintei teologii”). A fost aspru criticata drept o copie a “Postilelor” lui Hus.

Aceasta intelectualitate instruita la Praga duce la raspandirea limbii cehe ca limba literara in intreaga Slovacia. Limba ceha devenea a treia limba literara la slovaci, dupa slava veche si limba latina.

Ideologia husita se extinde pana in Ungaria, astfel incat se interzice vinderea obiectelor sfinte la nivelul populatiei. De asemenea, se pun bazele unui conflict impotriva protestantilor, care doreau mentinerea limbii latine si refuzau adoptarea unei limbi nationale.

RENASTEREA

Renasterea, cunoscuta ca “Il Rinascimento” (in italiana) a fost o miscare culturala care a adus cu ea o revolutie stiintifica, reforma religioasa si o transformare artistica la apusul istoriei moderne a Europei. Marcheaza perioada de tranzitie intre sfarsitul Evului Mediu si inceputul Erei Moderne. Se crede ca Renasterea a luat nastere in sec. XIV in nordul Italiei si la sf sec XV in nordul Europei. A fost o perioada marcata de „ Moartea Neagra ” in intreaga Europa.

In ultimul sfert al sec. XX multi intelectuali au fost de parere ca Renasterea a fost poate doar una din numeroase asemenea miscari. Acest lucru se datoreaza in mare parte lucrarilor facute de istorici precum Charles H. Haskins (1870-1937), a carui opera a fost un studiu convingator pentru „Renasterea secolului XII”, si alti istoricii care au avut discutii privind „Renasterea Carolingiana”. Ambele concepte sunt acum acceptate de comunitatea intelectualilor; ca rezultat moda prezenta printre istorici este sa discute despre diferite tipuri de Renastere : „Renasterea Italiana” , „Renasterea Engleza”, etc.

Aceasta terminologie elimina incercarea de a stabili data exacta pentru inceperea Renasterii , stiindu-se ca ea a fost prezenta intre Evul Mediu si Reformare.

Renasterea nu are un punct de start sau un loc. S-a intamplat treptat in locuri diferite, in timpuri diferite si nu exista date definitorii sau locuri cand s-a terminat Evul Mediu. Locul de inceput al Renasterii este aproape universal. S-a cazut totusi de acord ca acesta este Centru Italiei, mai exact orasul Florenta. O prima figura a Renasterii este poetul Dante Aligheri (1265-1321), primul scriitor care sa capteze spiritul Renasterii.