Resursele apărării naționale

1.Conceptul de aparare

Conceptul de aparare, în oricare din ipostazele sale operationale la nivel strategic – nationala sau colectiva, acesta este tot mai mult asociat si, în consecinta, subsumat starii de securitate, comuna/colectiva în cazul organizatiilor la care ne raportam, Uniunea Europeana si NATO, conceptul ca atare fiind, cel mai adesea, uzitat în relatie cu politica externa si politica de securitate.

Apararea colectiva înseamna securitate colectiva dupa cum apararea comuna este subsumata conceptual si operational securitatii comune.

Conform Tratatului de Instituire a unei Constitutii pentru Europa, apararea nationala a statelor membre ale Uniunii este parte a apararii comune a Uniunii, aceasta obligându-se ca, „În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa îi acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizatiei Natiunilor Unite“, precizându-se ca „Acest lucru nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre“, în acelasi context operând si aplicarea clauzei de solidaritate, potrivit careia “Daca un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre îi ofera asistenta la cererea autoritatilor politice din statul în cauza“.

În ceea ce priveste exercitarea apararii nationale în contextul apartenentei la Alianta Nord-Atlantica, lucrurile sunt precizate conceptual în articolul 5 al Tratatului de la Washington: „Partile convin ca orice atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, care survine în Europa sau în America de Nord, va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor partilor si, în consecinta, ele convin ca, daca un asemenea atac se produce, fiecare dintre parti, prin exercitarea dreptului la legitima aparare, individuala sau colectiva, recunoscut prin articolul 51 din Carta Natiunilor Unite, sa sprijine partea sau partile atacate, recurgând, totodata, individual si de comun acord cu celelalte parti, la orice actiune pe care o considera necesara, inclusiv la folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea securitatii în regiunea Atlanticului de Nord“

Consolidarea de facto a coeziunii, încrederii si aspiratiilor europene si euroatlantice – reafirmarea unitatii Aliantei în fata amenintarilor de orice natura a avut loc la Summitul de la Istanbul unde s-a precizat ca „Apararea colectiva ramâne principalul scop al Aliantei, mai ales ca amenintarile cu care se confrunta NATO si-au schimbat substantial natura“, reconfirmându-se caracterul operational, aplicat al „principiului indivizibilitatii securitatii colective“

Politicile Uniunii Europene si ale NATO privind apararea si securitatea nu sunt incompatibile, ci, dimpotriva, sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiasi scop. În Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa se precizeaza ca „Angajamentele si cooperarea în domeniul apararii ramân conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, care ramâne, pentru statele membre ale acestei organizatii, fundamentul apararii colective si autoritatea de punere în aplicare a acesteia”, aceasta întelegere fiind dezvoltata prin mentiunea ca „Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre, respecta obligatiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord si este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare adoptata în acest cadru“.

În Conceptul Strategic al Aliantei, se recunoaste explicit existenta unei Identitati Europene de Securitate si Aparare si se mentioneaza ca aceasta „va continua sa se dezvolte în cadrul NATO“, „aliatii europeni au posibilitatea sa-si aduca o contributie mai coerenta si mai eficace la misiunile si activitatile Aliantei, ca o expresie a responsabilitatilor comune“ si „va întari parteneriatul transatlantic“.

În contextul determinarilor mentionate apararea nationala reprezinta conceptia si practica strategica adoptate de catre statul român pentru prezervarea în fata oricaror provocari, pericole, agresiuni si amenintari, a suveranitatii, independentei si unitatii sale, a integritatii teritoriale si a democratiei constitutionale. În temeiul clauzei de solidaritate si al principiului indivizibilitatii apararii colective, apararea nationala este potentata, pâna la nivelul de certitudine al protejarii eficiente a intereselor nationale, de afirmarea oportuna a solidaritatii europene si euroatlantice.