Rolul și Funcțiile Băncii Centrale

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii financiarbancare

care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice.

În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:

- cadrul instituţional, format din banca centrală cu rol de coordonare şi supraveghere, bănci comerciale şi

alte instituţii financiare asimilate acestora;

- cadrul juridic, format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare. Specializarea bancară

reprezintă orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.

Noţiunea de sectorizare poate fi definită ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea

activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a

economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a

creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de bază ale

sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează

efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în

implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin

intermediul creditelor şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între

deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În vederea realizării obiectivelor finale, banca centrală urmăreşte stabilitatea valorii interne şi

externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei naţionale a cantităţii optime de

monedă necesară creşterii economice. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le

pune la dispoziţie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.

1.1. Banca centrală – scurt istoric, atribuţii

Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală. Apariţia şi

dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV şi XV) au precedat apariţia băncilor centrale (în secolul

XVII). Banca suedeză Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă centrală, deşi istoricii susţin

că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei, fondată în anul 1694. Banca Angliei

a fost creată iniţial pentru a se strânge banii necesari războiului contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a

funcţiilor sale iar banca a primit, mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru

Anglia şi Ţara Galilor. Banca Angliei a fost o bancă privată până în 1946, când a fost naţionalizată.

În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în anul 1800. In

Germania şi Italia, banca centrală a apărut după unificarea statelor şi principatelor independente, în ultima

parte a secolului al XIX-lea.

Banca Naţională a României a fost fondată în 1880, când doar o treime din capital aparţinea statului,

iar în 1929, doar 10% din capital mai aparţinea statului român. După cel de-al doilea război mondial, Banca

Naţională a României a fost preluată de stat şi a făcut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate.

Această situaţie a continuat să existe până la restructurarea sistemului bancar, după 1989, când a fost

reorganizată ca bancă centrală.

Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a

României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Principalele atribuţii ale unei bănci centrale sunt:

a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul ţării;

c) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

d) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi

monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

e) administrarea rezervelor internaţionale.