Salariul Minim

1. Salariul minim - argumente si implicatii economice

Salariul rezulta, în principal, din raportul care se formeaza pe piata muncii între oferta si cererea de forta de munca. În conditiile în care oferta depaseste cu mult cererea, nivelul salariilor scade, în general, pentru toate categoriile de salariati iar pentru cei de pe treptele inferioare, respectiv cei necalificati, acest nivel poate sa coboare sub limita strict necesara pentru asigurarea unui trai normal, decent. În aceasta situatie a aparut necesitatea interventiei statului în vederea asigurarii protectiei sociale a categoriilor de salariati cele mai expuse. Salariul minim este deci atât o notiune sociala cât si o notiune economica.

Prima data a fost propus în 1848, la Paris, în fata Comitetului muncii al Constituantei: fixarea salariului minim se realiza între patroni si muncitori în fiecare centru industrial si pentru fiecare specialitate. Pe masura cresterii industrializarii si implicit a fortei de munca pe care a antrenat-o, precum si a organizarii acesteia în sindicate, s-a extins aplicarea salariilor minime.

Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.) înfiintata în anul 1919, si-a propus prin Constitutia sa sa militeze pentru „garantarea unui salariu care sa asigure conditii de viata convenabile”. Precizeaza calea de realizare a acestei prevederi prin „plata muncitorilor cu un salariu care sa le asigure un nivel de viata convenabil, asa cum se întelege în timpul lor, în tara lor”.

Legea privind salariul minim nu este, în realitate, o lege privind ocuparea fortei de munca, ci una referitoare la neocuparea ei (somajul). Ea nu obliga un patron sa angajeze un salariat la nivelul salariului minim, sau la orice alt nivel. Ea obliga patronul sa nu angajeze salariatul la anumite niveluri de salariu, si anume la cele situate sub minimul fixat prin lege. Ea îl constrânge pe lucrator, indiferent cât de mult ar dori sa primeasca o slujba cu un salariu sub nivelul minim, sa nu accepte slujba. Ea îl obliga pe lucratorul care trebuie sa opteze între o slujba cu salariu mic si somaj sa aleaga somajul. Legea nici macar nu împinge vreun salariu în sus; ea doar elimina slujbele care nu îndeplinesc standardul.

Legea salariului minim poate sau nu sa reduca rata somajului. De exemplu, în iunie 1980 în Zimbabwe, o decizie a guvernului de a seta nivelul salariului minim a produs concedierea a mii de muncitori. Oficiali ai partidului primului ministru Robert Mugabe au declarat ca numai în zona Salisbury aproximativ 5000 de angajati au fost concediati înainte ca legea salariului minim sa intre în vigoare.

În cazul în care nu ar fi existat o legislatie cu privire la salariul minim acesta s-ar fi stabilit în concordanta cu productivitatea marginala a muncii. Productivitatea marginala a muncii este data de încasarile suplimentare pe care le-ar avea un patron daca ar folosi un anumit lucrator. Cu alte cuvinte, daca, adaugând un anumit lucrator pe statul de plata, încasarile totale ale patronului cresc cu 100 de dolari pe saptamâna, atunci productivitatea marginala a acelui lucrator este de 100 de dolari pe saptamâna. Nivelul salariului platit lucratorului tinde sa fie egal cu productivitatea marginala a lucratorului, datorita concurentei dintre patroni.

Sa presupunem ca productivitatea marginala a lucratorului este de 5 dolari pe ora. Daca el ar fi angajat cu 1 dolar pe ora, patronul ar obtine un anumit profit. Alti patroni ar cauta sa-l angajeze, prin licitatie, pe lucratorul respectiv. Licitarea s-ar termina la nivelul de salariu de 5 dolari pe ora. Aceasta deoarece stimulentul pentru angajarea unui lucrator prin licitatie dispare numai atunci când salariile platite lucratorilor sunt egale cu productivitatea lor marginala.

Precum în Evul Mediu, când cartelurile patronilor se uneau, cu ajutorul statului, pentru a adopta legi care sa interzica niveluri de salariu peste un anumit maximum admis, patronii se pot întelege între ei sa nu angajeze lucratori pentru mai mult de 1 dolar pe ora.

În situatia în care nu exista un cartel, patronul angajeaza un anumit numar de lucratori – numar care, crede el, îi va aduce profit maxim. Daca un patron angajeaza numai zece lucratori, aceasta se petrece deoarece este convins ca productivitatea celui de al zecelea va fi mai mare decât salariul pe care trebuie sa-l plateasca si ca productivitatea unui al unsprezecelea muncitor ar fi mai mica decât aceasta suma.

Asadar, daca un cartel reuseste sa scada la 1 dolar pe ora salariul lucratorilor cu o productivitate marginala de 5 dolari, fiecare patron va dori sa angajeze mult mai multi lucratori. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „legea cererii cu panta descendenta” (cu cât pretul este mai mic, cu atât mai multi vor sa cumpere). Lucratorul a carui productivitate era, în ochii patronului, sub 5 dolari, si deci nu merita sa-l angajeze cu 5 dolari pe ora va fi foarte cautat la 1 dolar pe ora.

Aceasta duce la prima eroare în cartel: fiecare patron care face parte din cartel va avea un mare stimulent financiar sa îi însele pe ceilalti. Fiecare patron va încerca sa atraga lucratori de la ceilalti. Singurul mod în care poate face acest lucru este sa ofere salarii mai mari. Cu cât mai mari? Pâna la 5 dolari.

A doua eroare este faptul ca cei ce nu sunt membri ai întelegerii de cartel vor dori sa-i angajeze pe acesti lucratori cu 1 dolar pe ora, chiar daca presupunem ca membrii cartelului nu recurg la „înselaciune”. Aceasta duce, de asemenea, la împingerea salariului în sus de la 1 dolar la 5 dolari pe ora. Altii, cum ar fi niste eventuali patroni din zone geografice care nu fac parte din cartel, ori mesteri liber-profesionisti care înainte nu-si permiteau sa angajeze lucratori, si patroni care, pâna atunci, au angajat numai lucratori cu jumatate de norma vor contribui cu totii la tendinta ascendenta a nivelului salariului.

Nu este necesar ca ambele parti (atât lucratorul cât si patronul) ale unui schimb sa cunoasca toate conditiile relevante. S-a spus ca, daca ambele parti nu sunt la fel de bine informate, rezulta o „concurenta imperfecta”, iar legile economice nu se aplica. Acest lucru nu este adevarat. De obicei, lucratorii nu cunosc întreaga piata a muncii, în timp ce se presupune ca patronii sunt mult mai bine informati.