Salariul Minim pe Economie

1.1.Conceptul de salariu.

În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică.

De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie.De fapt, este de neimaginat proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa factorului muncă.Astfel, salariul, privit ca venitul persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii social-economice, odată cu apariţia în societatea unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea producţiei, înafară de forţa muncii lor, care, pentru ei ,apărea ca singurul mijloc de existenţă.

Salariul reprezintă mai întîi suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar, salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducîndu-se din preţul încasat pentru bunul la producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit.

Cele mai multe teorii consideră în mod just, că salariul reprezintă un venit însuşit prin muncă.

Muncitorul vinde pe piaţa nu munca, ci forţa sa de muncă. Munca este creatoare de valoare, dar ea însăşi nu are valoare şi nici preţ. În primul rînd, pe piaţă muncitorul nu vinde întreprinzătorului munca, aceasta nefiind materializată şi neexistînd decît în cadrul procesului de producţie. El vinde doar capacitatea de a munci, adică forţa de muncă.

Aşa cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.

Salariul nu este ceea ce pare a fi, adică valoarea sau preţul muncii, ci numai o formă camuflată a valorii sau a preţului forţei de muncă. El apare ca fiind preţul muncii, dar în realitate este preţul forţei de muncă. Apare ca fiind expresia în bani a întregii valori nou create dar, în realitate, este o parte a valorii create.

Problema salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd cu şcoala clasică. Adam Smith enunţă unele idei juste cu privire la salariu, spunînd că din toate cele trei venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă. Acesta reprezintă, după el, o parte din produsul muncii muncitorului din care se scade în primul rînd renta şi în al doilea rînd profitul. El a văzut în salariu o categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.

Salariu reprezinta pretul la care se face tranzactia pentru exercitarea factorului de productie munca, in conditiile economiei de piata. Este o categorie specifica acestui sistem economic, fiind considerat ca venit ce revine factorului munca datorita participarii nemijlocite, alaturi de factorul de productie capital, la activitatea economica.

Se poate intalni precizarea ca salariul este plata care se face de catre cel care are nevoie sa inchirieze munca celui care, la randul sau are nevoie de un venit.Scoala economica marxista considera ca salariul este pretul cu care se cumpara forta de munca a muncitorului, respectiv aptitudinile sale fizice si intelectuale manifestate intr-un process de munca.

Salariul este un element esential al contractului de munca, reprezentand totalitatea drepturilor banesti cuvenite salariatului pentru munca prestata.Prin Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr.95/1949 privind protectia salariului salariul este:”oricare ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau castigurile susceptivile de a fi evaluate in bani si stabilite prin acordul partilor sau de catre legislatia nationala, pe care cel care angajeaza le datoreaza unui lucrator in leaza unui contract de munca, scris sau verbal, fie pentru munca efectuata sau care urmeaza a fi efectuata, fie pentru serviciile prestate sau care urmeaza a fi prestate.

Forta de munca este considerata a fi o marfa, care se vinde si se cumpara pe baza unui pret, care nu este altceva decat salariul primit de muncitor. Salariul mai este apreciat a fi suma platita celui ce-si inchiriaza serviciile de munca, suma care se formeaza pe baza acelorasi principii care stau la temelia formarii pretului la bunuri si servicii, in conditiile unei economii de piata.