Sisteme de administrație Franța

1. Regimul politic semiprezidenţial al Republicii Franceze.

1.1. Context istoric general

Regimul semi-prezidential caută să suplinească o serie de dezavantaje ale sistemului prezidential, dar şi imperfecţiuni ale regimului parlamentar, imaginând o cale de mijloc, în care preşedintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între puterile statului, iar puterea executivă aparţine de fapt Guvernului, în fruntea căruia se gaseşte Primul Ministru.

Istoria dezvoltării politice a Franţei prezintă un interes deosebit deoarece în sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernământ, începând cu monarhia absolută, monarhia constituţională, imperiul, dar şi republica parlamentară, ajungându-se în prezent la o republică semiprezidenţială.

Naţiunea franceză a avut o contribuţie majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine democratice şi liberale care a declanşat, în scurt timp, reînnoiri constituţionale în toate statele de pe continent, factorul determinant în impunerea noii doctrine şi a marilor principii (considerate astăzi universale) ale libertăţii şi egalităţii a fost Revoluţia Franceză din 1789.

Sub influenţa ideilor acestei Revoluţii, la data de 3 septembrie 1791 este adoptată prima constituţie scrisă a Franţei şi a doua din Europa (prima a fost adoptată de Polonia în mai 1791). Aceasta punea bazele unei monarhii care nu mai poate afirma “L’etat c’est moi” ci recunoaşte originea puterii ca venind de la naţiune care o exercita prin reprezentanţii săi (apar astfel principiul suveranităţii naţionale şi diferitele reguli care guvernează procedurile electorale). Principiile enunţate în Constituţie erau impregnate de ideile revoluţionare antimonarhice, mai ales de filosofia lui Rousseau (“Contractul Social”) , ele vizând mai mult consideraţii teoretice decât soluţii practice de guvernare corespunzătoare realităţii. Vizând separaţia puterilor, exercitarea acestora a fost încredinţată unor organisme constituţionale diferite: Adunarea Naţională, Regele şi Tribunalele.

Pentru istorici, dar mai ales pentru politologi, Franţa este ţara celor cinci republici care au marcat tot atâtea etape distincte ale evoluţiei în planul organizării politice.

Prima republică franceză a fost instaurată prin Constituţia adoptată pe 24 iunie 1793, consecinţă directă şi totodată împlinire a idealurilor Revoluţiei din 1789. Victoria revoluţiei franceze- simbolizată prin dărâmarea Bastiliei pe 14 iulie 1789 (dată devenită zi naţională a Franţei) – a însemnat înlăturarea absolutismului monarhic şi a pregătit instaurarea formei de guvernământ de factură republicană.

A Doua Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franţa între 1848 şi 1852. A fost un guvern republican ce a luat naştere după Revoluţia de la 1848 şi a supravieţuit până la lovitura de stat a lui Louis-Napoléon Bonaparte în 1852.A Doua Republică este un regim original în istoria Franţei, în primul rând datorită duratei sale scurte şi în al doilea rând datorită faptului că este ultimul regim instaurat în urma unei revoluţii. Este regimul care a instituit sufragiul universal masculin şi a abolit sclavagismul

Preşedinte al statului devine Ludowic Napoleon, iar pe 2 decembrie 1852 el pune capăt regimului prezidenţial printr-o lovitură de stat în stil bonapartist. Acesta ratifică lovitura de stat printr-un referendum ce propune "restaurarea sistemului Primului Consul".

A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franţa între 1870 şi 1940. A fost o democraţie parlamentară ce a luat naştere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 şi a supravieţuit până la capitularea Franţei la începutul celui de al doilea război mondial în 1940. A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituţionale. Şeful statului era un preşedinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : „Preşedintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat şi de Camera Deputaţilor reunită în Parlamentul naţional. El este numit pe şapte ani; el este reeligibil”. Instituţiile statului definite de Constituţia din 1875 erau: Parlamentul bicameral, compus din Camera Deputaţilor, aleasă pe 4 ani, şi Senatul alcătuit din senatori numiţi pe viaţă sau recrutaţi prin scrutin indirect. Spre deosebire de Camera Deputaţilor, al cărei mandat era de 4 ani, mandatul senatorilor era de 9 ani, o reînnoire a mandatelor efectuându-se o dată la trei ani. Vârsta pentru a fi ales deputat era de 25 de ani, iar vârsta cerută pentru ca o persoană să fie aleasă senator era stabilită la 40 de ani. Cea de-a treia republică a durat până în 1940, când prăbuşirea Franţei în faţa atacului german a suprimat instituţiile celei de-a treia republici iar mareşalul Petain a convocat Adunarea Natională la Vichy pentru a-l investi cu largi atribuţii de şef al statului. Prin legea din 10 iulie 1940, mareşalul Petain a dobândit atribuţii foarte largi, în Franţa fiind instituit un regim autocrat apropiat de Germania, care nu exercita decât o autoritate limitată asupra teritoriului sau/ şi care a sfârşit prin a fi, cu timpul, subordonat în întregime autorităţilor germane.

A Patra Republică este numele dat sistemului politic de stat republican în Franţa din iunie 1944 până în octombrie 1958, de la adoptarea constituţiei din 13 octombrie 1946 până la adoptarea constituţiei celei de a cincea Republici în octombrie 1958. Din multe puncte de vedere a reprezentat o continuare a celei de a treia republici ce a existat înaintea războiului. A păstrat aceeaşi caracteristică de sistem politic parlamentar instabil cu guverne incapabile să obţină sprijinul Parlamentului, în cei 12 ani de existenţă ai republicii existând 24 de guverne. Din punct de vedere economic Franţa a început reconstrucţia de după cel de al doilea război mondial ce a dus la un avânt economic. Din punct de vedere al relaţiilor internaţionale, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, Franţa a pus bazele Uniunii Europene iar după înfrângerea din Indochina a demarat un proces de decolonizare. Incapacitatea de a rezolva criza din Algeria, parte integrantă a Franţei în acea perioadă, a dus la dizolvarea republicii odată cu editarea constituţiei celei de a cincea republici sub îndrumarea generalului Charles de Gaulle.

Cea de a Cincea Republică este un regim parlamentar în care puterea executivă colaborează cu puterea legislativă în cadrul unui sistem de separare a puterilor. Spre deosebire de regimurile prezidenţiale (în genul celor din Statele Unite, Brazilia) unde cele două puteri sunt strict separate, fiecare putere dispune de un mijloc de presiune asupra celeilalte:

- Adunarea Naţională poate răsturna guvernul printr-o moţiune de cenzură;

- Preşedintele poate dizolva Adunarea Naţională.