Sisteme de compensare-decontare-depozitare în Țările Dezvoltate

Un sistem de plăţi reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare şi reguli care asigură transferul de fonduri între participanţii la sistem (instituţii de credit sau instituţii financiare). Sistemul se bazează pe un acord între participanţii la sistem şi operatorul de sistem, iar transferul de fonduri este realizat prin intermediul unei infrastructuri tehnice agreate. (Sursa: raportul CPSS intitulat "Core Principles for Systemically Important Payment Systems", Banca Reglementelor Internaţionale, ianuarie 2001)

Tranzacționarea instrumentelor financiare pe o piață bursieră a fost și este, în mod tradițional, în centrul atenției investitorilor și publicului larg și, cu toate acestea, rolul și importanța instituțiilor specializate în operațiunile post-tranzacționare nu sunt la fel de bine cunoscute. În cazul piețelor bursiere dezvoltate, gestionarea fluxurilor bănești și de titluri este asigurată de instituții de natura caselor de compensare care acționează în același timp ca și contrapărți centrale.

Funcționarea caselor de compensare și a contrapărților centrale a revenit din nou pe agenda organismelor de reglementare, intermediarilor financiari, cat și a investitorilor odată cu declanșarea celei mai recente crize financiare care a afectat deopotrivă țările cele mai dezvoltate ale lumii, precum și economiile emergente. În contextul actual se pune și mai pregnant problema ca investitorii să acorde mai multă importanță modului de realizare a operațiunilor post-tranzacționare și să opteze pentru piețe bursiere care utilizează case de compensare/contrapărți centrale cu un sistem performant de administrare a riscurilor.

Casele de compensare care indeplinesc funcția de contraparte centrală au drept rol principal garantarea obligațiilor ambelor părți, acționând ca o „contraparte” atât pentru cumpărător cât și pentru vânzător. Contrapărțile centrale contribuie astfel la menținerea integrității pieței bursiere.

Entitățile de natura caselor de compensare cu rol de contraparte centrală au apărut inițial pe piețele reglementate la termen, în vederea administrării riscurilor asociate instrumentelor financiare derivate. Pe astfel de piețe, decalajul dintre momentul inițierii unei tranzacții și momentul finalizării acesteia poate fi de câteva luni, fiind posibilă acumularea în acest timp a unor pierderi financiare mari, care s-ar putea să nu poată fi acoperite la scadență și să conducă la o potențială incapacitate de plată cu implicații negative asupra investitorilor și participanților la piață. Acest risc este preluat și administrat, prin tehnici și metode specifice, de către contrapartea centrală.

Funcția de contraparte centrală a caselor de compensare, destinată inițial operațiunilor cu produse derivate, a fost aplicată ulterior și la nivelul piețelor la vedere, pentru a conferi un plus de siguranță piețelor de capital în special și sistemului financiar în general.

Principalele categorii de riscuri la care este expusă o casă de compensare în calitate de contraparte centrală sunt: riscul de contraparte / riscul sistemic (riscul ca participanții la sistemul de compensare-decontare să nu își îndeplinească individual / concomitent obligațiile financiare), riscul de lichiditate (riscul ca participanții la sistemul de compensare-decontare să își îndeplinească obligațiile cu întârziere ca urmare a deficitului de fonduri bănești), riscul băncii de decontare (cauzat de probleme de lichiditate sau insolvență la nivelul uneia sau mai multor instituții de credit, prin intermediul cărora casa de compensare asigură transferul de fonduri de la participanții debitori către cei creditori).

Incapacitatea unei case de compensare/contraparte centrală de a administra riscurile la care este expusă, precum și aplicarea unor măsuri arbitrare, în functie de conjunctură, pot avea repercusiuni asupra întregului sistem financiar. Funcționarea în bune condiții a contrapărților centrale este condiționată astfel de adoptarea și aplicarea unor măsuri solide și recunoscute de management al riscului.

Un sistem de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare ("securities settlement system" sau SSS) reprezintă un sistem care permite transferul de instrumente financiare fără plată ("free of payment", "free delivery", sau FoP), spre exemplu în cazul executării garanţiilor, sau contraplată ("delivery versus payment", sau DvP). Decontarea instrumentelor financiare se realizează în conturile de depozit pentru instrumente deschise în evidenţele unui CSD (care poate fi entitate privată, sau o bancă centrală naţională care acţionează în calitate de CSD), sau ale băncii centrale (în conturi operaţionale de custodie). În cazul din urmă, banca centrală acţionează în calitate de intermediar custode al instrumentelor financiare. Custodele final este, de regula, un CSD. Decontarea fondurilor aferente tranzacţiilor cu instrumente financiare are loc în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri ("interbank funds transfer system", sau IFTS), prin intermediul unui agent de decontare. (Sursa: "Glosar de termeni utilizaţi în sistemele de plăţi şi de decontare", elaborat de Comitetul pentru Sisteme de Plăţi şi de Decontare (CPSS) al băncilor centrale ale statelor membre ale grupului G-10, Banca Reglementelor Internaţionale, Basel, martie 2003, www.bis.org).