Sisteme moderne de depozitare a produselor agroalimentare în Uniunea Europeană și în România

Depozitul de mărfuri, element de bază a comerțului cu ridicata este o unitate comercială operativă cu sau fără personalitate juridică, care are rolul principal de acumulare, păstrare și livrare a mărfurilor.

La început depozitarea era privită ca un rău necesar, crescând costurile distribuției produselor, fără a contribui semnificativ la creșterea valorii oferite consumatorilor. Importanța depozitării, ca activitate creatoare de valoare pentru client a fost evidențiată abia odată cu impunerea orientării către consumator, specifică marketingului.

Depozitarea mărfurilor se va modifica în viitor, sub influența mutațiilor din domeniul relațiilor cu furnizorii, al producției și al distribuției. Noile tehnologii infomationale dobândesc o importantă critică pentru domeniul depozitării.

Europa este caracterizată de o mare varietate de produse agroalimentare tipice, în care calitatea este strâns legată de tradiție și de zona geografică de origine.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul agroalimentar al României: livrările către această destinație au avut o pondere valorică de 60,7% din total exporturi, iar achizițiile de produse agroalimentare din statele membre au deținut o pondere de 83,4% din total importuri.

În accepțiunea actuală a noțiunii de depozit, acestea nu mai sunt construcții sau suprafețe de păstrare a mărfurilor, ci organizații economice, înzestrate cu utilaje corespunzătoare pentru optimizarea, din punctul de vedere al timpului, că și din punct de vedere al cheltuielilor, al operațiilor legate de recepția, depozitarea și livrarea mărfurilor.

Orice depozit se caracterizează printr-un sistem de parametri tehnico-economici printre care esențiali sunt trei:

- Capacitatea de depozitare a unei cantități de bunuri materiale, exprimată în unități naturale;

- Capacitatea de primire și livrare a bunurilor materiale într-o anumită unitate de timp;

- Gradul realizării funcției economice a depozitului calculat prin compararea celor doi parametri.

Luarea în considerare a acestor parametri duce la concluzia că, în final, capacitatea de depozitare a mărfurilor trebuie să coincidă cu volumul mărfurilor ce se opresc temporar pe parcursul de la locul de producție la magazine

O direcție importantă a progresului tehnic în transporturile de mărfuri, care pe plan internațional cunoaște o dezvoltare puternică încă din anii ’70, o constituie unitizarea.Prin unitizare se înțelege crearea unor unități de încărcătură standardizate, reunind un singur fel de marfă, sau mărfuri diferite, dar compatibile, care permit utilizarea unor mijloace de transport specializate și mecanizarea operațiunilor de încărcare-descărcare, stivuire și depozitare a mărfurilor.

Containerizarea a început în țările industriale încă din anii ’30, când companii de navigație din SUA, Marea Britanie, Franța s.a. realizau transporturi de mărfuri în containere, cu nave obișnuite pentru transportul mărfurilor generale.

Containerizarea a necesitat standardizarea containerelor, a mijloacelor tehnice pentru manipularea acestora și unificarea metodelor de organizare a transporturilor. O contribuție importantă în acest sens a adus Organizația Internațională de Standardizare (I.S.O.).

O tendință recentă în administrarea containerelor pe plan mondial o constituie creșterea ponderii firmelor de leasing și de scădere corespunzătoare a ponderii cărăușilor specializați.