Stadiul de dezvoltare al sectorului IMM-urilor în România anului 2002

Intreprinderile mici şi mijlocii sunt omniprezente în discursurile politice, atunci când se pune în discuţie restructurarea economiei româneşti. Cel puţin la nivel declarativ, se admite necesitatea dezvoltării acestui sector, dar privind retrospectiv, constatăm că procesul este unul lent, plasând România şi la acest capitol, în coada plutonului ţărilor care doresc aderarea la Uniunea Europeană. Lucrarea de faţă îşi propune să identifice stadiul în care se află sectorul IMM-urilor în România, cauzele acestei situaţii şi implicit câteva soluţii pentru accelerarea expansiunii.

Cadrul legal în ceea ce priveşte IMM-urile este reprezentat de Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi şi mijlocii. Actul normativ defineşte trăsăturile necesare unei întreprinderi pentru a fi considerată mică sau mijlocie: să aibă până la 250 de angajaţi, să fie independentă faţă de marile societăţi comerciale şi să aibă o cifră de afaceri anuală echivalentă a maxim 8 milioane de euro. Independenţa faţă de mari societăţi comerciale se referă la faptul că un IMM nu trebuie să aibă drept acţionar sau asociat o persoană juridică ce deţine mai mult de 25% din capitalul social şi care are peste 250 de angajaţi.

Pentru a avea o primă imagine a stadiului dezvoltării sectorului IMM-urilor în România este suficient a menţiona că, potrivit datelor MIMMC, acesta contribuie cu 55% la PIB la nivelul anului 2001, în timp ce în ţări precum Polonia, Ungaria sau Cehia, procentul este între 70 şi 80%. De altfel, întreaga Europă se întreaptă către o economiei susţinută de întreprinderi mici şi mijlocii, care pot absorbi mai rapid şocuri provocate de eventuale recesiuni, şi consolidează în acelaşi timp o clasă de mijloc indispensabilă unei dezvoltări durabile a unei societăţi.

Două explicaţii majore pot fi găsite pentru faptul că stadiul de dezvoltare al IMM-urilor este inferior celui din celelalte ţări candidate la structurile europene: pe de o parte gradul iniţial de etatizare a economiei de la care s-a pornit în 1990, sectorul privat românesc contribuind în acel an cu doar 16,4% la PIB, faţă de peste 30% în ţările menţionate anterior, iar pe de alta parte preocuparea autorităţilor mai mult în ceea ce priveşte privatizarea activelor statului, ignorându-se sprijinirea susţinută a noilor întreprinderi. Astfel, iniţiativa privată este obstrucţionată prin nereglementarea proprietăţii private în conformitate cu legislaţia europeană, prin menţinerea inerţială a unor bariere administrative, ceea ce face ca România să nu fie încă adaptată trendului pe care se îndreaptă economia europeană, anume acela al unei economii concurenţiale la nivelul întregului continent.

Impactul IMM-urilor asupra economiei

Intreprinderile mici şi mijlocii sunt un factor de creştere economică durabilă, datorită preocupării continue a managementului de creştere a profiturilor şi de reînnoire a imobilizărilor, prin investiţii. Acest din urmă aspect ar contribui la mărirea ratei investiţiilor în economie, care în cazul României este extrem de scăzută. Luând drept exemplu cazul Poloniei, dezvoltarea sectorului IMM-urilor s-a considerat ca fiind unul din factorii determinanţi în redresarea economiei după 1990. In acest moment PIB-ul Poloniei este mai mare cu aproximativ 22% mai mare faţă de cel din 1990.

In al doilea rând, apariţia de întreprinderi mici şi mijlocii în diverse ramuri, duce la intensificarea concurenţei, devenind un catalizator în ceea ce priveşte progresul economic. IMM-urile sunt, de asemenea, o alternativă de orientare a forţei de muncă disponibilizate în procesul de restructurare al economiei. Sectorul IMM-urilor concentrează în prezent aproximativ 40% din forţa de muncă angajată din România.

Astfel de întreprinderi sunt mult mai adaptabile în condiţii de concurenţă pe piaţa internă şi internaţională, diversificându-şi portofoliul de clienţi externi. In cazul ţării noastre, întreprinderile mici şi mijlocii au dat un impuls redresării economice începând cu anul 2000, prin intermediul exporturilor, este adevărat, în contextul unor măsuri de sprijinire din partea statului (scăderea impozitului pe veniturile din export şi devalorizarea uneori artificială a monedei naţionale).

IMM-urile şi-au dovedit eficienţa superioară altor forme de organizare, de stat sau mari companii private, datorită organigramei nebirocratice şi a cuantificării mult mai clare a beneficiilor. Parcurgând situaţii contabile ale unor întreprinderi mici şi mijlocii, este mai probabil să întălnim rate de rentabilitate şi rate de creştere a activităţii superioare unei companii gigant. Profitabilitatea superioară este dată de prezenţa şi educarea continuă a unui spirit întreprinzător în interiorul unei întreprinderi de dimensiuni reduse şi de controlul costurilor. In unele cazuri, cum ar fi industria uşoară împânzită de IMM-uri şi care susţine practic exporturile României, s-ar putea considera că este excesiv controlul salariilor, acestea fiind sub nivelul mediu pe economie. Eficienţa sectorului IMM-urilor în cazul României poate fi dedusă şi din faptul că acesta contribuie cu 55% la PIB, dispunând de doar 40% din forţa de muncă angajată, la nivelul anului 2001.

Particularităţi ale sectorului IMM-urilor în România

Toate aceste efecte enumerate anterior au o serie de particularităţi date de mediul de afaceri şi de cultura antreprenorială aflată într-un stadiu incipient în ţara noastră, ceea ce a dus la estomparea impactului întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceste particularităţi vor fi relevate în continuare.