Studiu Privind Asigurarea Echilibrului Financiar la SC Almo SRL Deva

CAPITOLUL 1

ECHILIBRUL FINANCIAR MICROECONOMIC

1.1. Fundamentele echilibrului financiar microeconomic

Asa cum se prezintă în zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv si al dezvoltării schimbului reciproc de activităti de la forme inferioare la cele superioare. Într-un astfel de cadru se dezvoltă si actionează întreprinderile, care vor aborda, indiferent de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiară ori de câte ori efectuează o operatiune care priveste aprovizionarea, detinerea sau cedarea de titluri de monedă.----

În procesul cunoasterii, o metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza, prin intermediul căreia se crează nu numai posibilitatea cercetării lucrurilor si a fenomenelor, ci se descoperă structura, se verifică si se stabilesc legăturile de cauzalitate, factorii care le generează si se pot lua decizii pentru activitătile viitoare.

În toate domeniile stiintei, analiza joacă rolul unui mijloc necesar cunoasterii ca metodă de cercetare.------------------------------------------------------------------------------

În Romania ultimilor ani, stiinta economică a facut pasi seriosi înainte în ceea ce priveste perfectionarea metodelor de analiză economico-financiară a întreprinderilor în contextul trecerii la economia de piată. A fost deschis un câmp larg cercetărilor în domeniul economic si au fost introduse procedee si concepte noi de analiză utilizate curent în tările cu o economie de piată avansată cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de fond de rulment, fluxul de numerar, etc --================----------------

O analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar si dezvoltarea.

Ca parte componentă a echilibrului economic, alături de echilibrul monetar si cel valutar, echilibrul financiar exprimă egalitatea ce trebuie să existe între sursele financiare potentiale necesare pentru functionarea mecanismului economic si posibilitatea de procurare a acestor resurse.---------------------------------------------------------------------------

Echilibrul financiar al întreprinderii reprezintă acea stare de corespondentă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăsurării activitătii, pe de-o parte, si posibilitătile de procurare a acestora, pe de altă parte. Bbbb

Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea întreprinderii de a-si asigura plata fără întrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislatia fiscală, din încasările sale, astfel încât aceasta să poată evita riscul de faliment.----====================--------------------

Mentinerea echilibrului financiar constituie conditia esentială a supravietuirii întreprinderii. De altfel, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar reprezintă armonizarea resurselor cu nevoile.

Situatia normală este aceea în care veniturile bănesti din activitatea economică depăsesc ca volum cheltuielile aferente acelei activităti.

Situatia anormală este aceea în care veniturile abia acoperă cheltuielile si cu atât mai mult situatia în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

În general, pentru ca o întreprindere să înregistreze o stare de echilibru financiar trebuie să respecte o regulă generală referitoare la faptul că o parte din capitalurile permanente să fie folosită pentru acoperirea nevoilor temporare, reînoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii.

Deoarece gestiunea financiară a întreprinderii functionează ca un mecanism, între elementele sale stabilindu-se si manifestându-se o multime de conexiuni, inclusiv în ceea ce priveste utilizarea diferitelor tipuri de fonduri, apare posibilitatea si necesitatea ca echilibrul financiar să fie abordat si sub aspect dinamic sau functional.

Echilibrul financiar static se prefigurează cu ajutorul bugetului de venituri si cheltuieli, prin care, pe trimestre, se realizează egalitatea dintre necesitătile de resurse financiare si existentul de resurse, în limita unui nivel prestabilit pentru fiecare nivel în parte.

Forma concretă de manifestare a echilibrului static al întreprinderii este solvabilitatea.

Prin solvabilitate întelegem capacitatea unei întreprinderi de a face fată obligatiilor privind plata diferitelor sume bănesti, în raport cu termenele stabilite. O analiză a gradului de solvabilitate al unei întreprinderi înseamnă a determina si a compara mijloacele existente si cele ce urmează a fi încasate într-o perioadă de timp, cu obligatiile de plată ale întreprinderii în aceeasi perioadă de timp.

Pentru cuantificarea, la un moment dat, a stării de solvabilitate a întreprinderii este necesară utilizarea, în practica financiară, a unui indicator adecvat. Acesta ar putea fi coeficientul solvabilitătii calculat potrivit relatiei:

în care:

Csb = coeficientul solvabilitătii;

Cs = capital social;

Eps = elemente patrimoniale constituite din credite.

La rândul său, echilibrul financiar dinamic se poate manifesta prin intermediul capacitătii de plată si al lichiditătii.

Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen obligatiile devenite scadente, pe seama disponibilitătilor proprii si împrumutate.

Prin definitie, capacitatea de plată este o stare de moment, caracterizarea ei fiind posibilă cu ajutorul unui indicator numit coeficientul capacitătii de plată, determinat cu ajutorul relatiei:

în care:

Ccp = coeficientul capacitătii de plată;

Dmb = disponibilităti si alte mijloace bănesti;

Sj = sume de încasat;

Tcn = titluri de credit negociabile;

Ea = elemente de activ;

(C+D)ts = credite si datorii pe termen scurt.

Nivelul subunitar al coeficientului, înregistrat în mod repetat, reflectă o depreciere a capacitătii de plată, respectiv o succesiune de situatii în care unitatea nu a fost capabilă să-si onoreze în întregime plătile scadente datorită lipsei de disponibilităti.

Nivelul supraunitar înregistrat în mod repetat, desi reflectă o situatie “foarte bună” a întreprinderii în legatură cu onoratea plătilor scadente relevă totuti si unele aspecte negative ce tin de supraevaluatea fondurilor cu prilejul elaborării bugetului de venituri si cheltuieli.

Orice întreprindere îsi poate asigura capacitatea de plată, deci echilibrul financiar dinamic, numai cu îndeplinirea concomitentă a două conditii de bază, în primul rând,ea trebuie să-si asigure solvabilitatea, deci echilibrul static, iar în al doilea rând activul patrimoniului său să prezinte o lichiditate corespunzătoare. În acest context, lichiditatea apare ca un factor determinant al capacitătii de plată în conditiile în care solvabilitatea este, în principiu, asigurată.