Studiul pieței diamantelor

I. Aria pieţei

Piaţa diamantelor ocupă dimensiuni considerabile pe plan mondial. Ea s-a extins atât în ţările avansate din punct de vedere economic, cât şi în cele cu un nivel scăzut de dezvoltare, chiar dacă diamantele reprezintă bunuri de lux şi, la pima vedere, ar părea că trebuie să se asocieze neapărat cu niveluri înalte de venit ale celor care le cumpără. Conform estimărilor specialitilor, în prezent această piaţă se află pe traiectorie sigură de creştere şi prezintă o bună oportunitate pentru investiţii.

Repartizarea geografică a regiunilor bogate în diamante a determinat o preponderenţă a acestora în state mai puţin dezvoltate, ceea ce motivează importanţa acestora pe piaţa analizată. Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante sunt: Botswana, Australia, Congo, Canada Africa de Sud Rusia, Angola Namibia Sierra Leone Ghana şi Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în regiunea rusească, Arhangelsk.

Cu toate că cele mai mari rezerve naturale se consideră cele din Republica Africa de Sud, conform ceor mai recente date (2005), în ceea ce priveste volumul productiei, liderul de piata a fost Rusia cu 22%, urmata de Australia cu 19%, de Republica Democratica Congo tot cu 19%, de Botswana cu 18% si de Africa de Sud cu 9%.

După o clasificare făcută după valoarea producţie, cel mai mare producator de diamante, pe plan mondial, a fost Botswana, cu o cota de piata de 25%, urmat de Rusia cu 22%, Canada cu 12%, Africa de Sud cu 11% si de Angola cu 9%. La nivel de companii producătoare, liderul pieţii încă mai este fostul cartel sud-african De Beers, care a deţinut de mult timp acestă poziţie dar începe să-şi piardă poziţia din cauza creşterii uimitoare a rivalului sau, israelianul Lev Leviev.

Printre pincipalii cumpărători, la nivel mondial se află deopotrivă şi ţări înalt dezvoltate, dar şi cele cu nivel mediu de dezvoltare şi chiar în curs de dezvoltare, cum este India. Aceasta a absorbit 24% din diamantele brute prouse în 2005. Acest „apetit” de diamnte poate fi motivat în cazul acestei ţări, ca şi în cel al Israelului, care a importat 16% din diamante, prin cunoscutele lor industrii de şlefuire a diamantelor, deci nu pot fi consideraţi consumatori finali ai acestui bun, ci doar intermediari. Totuşi, cele mai mari cantităţi de diamante brute în 2005, le-a importat Uniunea Europeană, cu 39% din valoarea totală a importurilor, o mare parte a acestor fiind tăiate în Anvers, în nordul Belgiei.

Piaţa diamantelor se află într-o strânsă legătură cu piaţa bijuriteriilor, deoarece într-o concepţie general acceptată, diamantele sunt pietre preţioase utilizate pentru producerea obiectelor de lux. Însă un segment al pieţei diamantelor este şi cel al industriei de şlefuire, în care sunt utilizate acestea datorită duriăţii lor, care o depăşeşte pe cea a oricărei alte substanţe. Necesitatea industrială de diamante a impus şi producerea lor pe cale artificială, dar acest fapt nu a „spart” preţurile diamantelor, ele rămânând să fie destul de scump tranzacţionate.

II. Structura pieţei

Producătorii de diamante brute sunt foarte puţin axaţi pe segmentul consumatorului final. După cum se observă şi din ponderea clienţilor pe piaţa diamantelor brute, majoritatea o constituie întreprinderile mari, care deţin mari centre de prelucrare a acestora, în scopul obţinerii pietrelor scumpe, cu anumite forme geometrice, cu care e obişnuit publicul larg.

Nici după şlefuirea diamantelor şi obţinerea briliantelor, publicul ţintă al producătorlor de diamante nu este consumatorul final. Rareori se întâmplă ca briliantele să fie procurate în forma lor nemijlocită. Aceasta se poate întâmpla cu precădere în cazul când briliantul prezintă o valoare deosebită, (cum sunt cele din anexa1) sau atunci când anumiţi colecţioneri, sau altfel de clienţi doresc să intre în posesia pietrelor propriu-zise. Desigur, aceste exemple sunt unitare, majoritatea briliantelor fiind procurate totuşi de producătorii de bijuterii sau de alţi producători: de accesorii, de îmbrăcăminte şi încălţămănite etc. De exemplu, relativ recent a fost produs primul telefon mobil exclusiv din aur şi diamante, deci, pietrele scumpe pot avea cei mai diverşi cumpărători.

De cele mai dese ori diamantele prelucrate sunt procurate când îmbracă forma bjuteriilor. Din acest motiv am menţionat că între aceste două pieţi există o legătură foarte puternică, sau chiar putem spune că există o suprapunere a lor şi o condiţionare reciprocă. Acest fapt este menţionat şi de presedintele Patronatului Bijutierilor din România (PBR), Heinz Karl, potrivit căruia, atunci cand se vorbeste de comert al briliantelor, se vorbeste de briliante în bijuterii.

Abia în această etapă a circulaţiei diamantelor, ele vor ajunge la consumatorul final – cumpărătorii de bijuterii cu diamante. Anumite date statistice ne pot ajuta să determinăm o imagine aproximativă a clientului de pe piaţa dată. De exemplu, în România, ca sortimente, pe primul loc sunt comercializate, în proportie de 60 la suta, inelele de dama, urmate de pandantive, lantisoare si cercei, cu 20 la suta, bratari, 10 la suta, în timp ce bijuteriile pentru barbati ocupa ultimul loc, cu o pondere pe piata situata sub 10 la suta.

Un criteriu important în determinarea segmentului ţintă de piaţă pentru comercializarea bijuteriilor cu diamante este nivelul venitului cumpărătorilor, întrucât acestea sunt bunuri de lux şi au preţuri destul de ridicate. În concluzie, potenţialii compărători ai bunurilor ce conţin briliante sunt oamenii cu un nivel al venitului peste cel mediu.

În conexiune directă cu acest factor de ifluenţă, apare un alt factor de categorizare a potenţialilor utilizatori ai acestor bunuri, criteriul de dezvolatre economică a regiunilor geografice, ţărilor şi chiar localităţilor. Principalul segment de piaţă se va afla în regiuni cu dezvoltare economică avansată, cum sunt Europa, America de Nord, Tigrii Asiatici, Japonia etc.

Dacă s-ar pune pe balanţă cantitatea de bijuterii cu diamante procurate în zona urbană şi rurală, cea urbană ar prevala cu certitudine, cauze fiind atât nivelul veniturilor, dar şi parţial cauza de predispunere ridicată faţă de tendinţele modei a populaţiei din oraşe, comparativ din mediu rural.