Natură și convenție

INTRODUCERE

Karl Popper a fost un filosof al știintelor sociale și ale naturii, membru al Societății Regale. Printre lucrările sale filosofice amintim “Logica cercetării”, “Prezumții si infirmări”, “Cunoașterea obiectivă” și ”Societatea deschisă și dușmanii ei”, carte pe care o vom analiza noi. Conceptul de societate deschisă este descris în cartea "Societatea deschisă și dușmanii săi." În această carte, Karl Popper critică totalitarismul, fascismul, național-socialismul și comunismul, pe ideologii care au la origine filozofia lui Platon, a lui Hegel și a lui Karl Marx, mai ales afirmația lor privind caracterul de lege a evoluției istoriei. Conceptul de societate deschisă este opusul celui de societate închisă. Societatea închisă este definită ca o societate în care oamenii nu se consideră responsabili pentru deciziile lor personale. Deciziile personale sunt luate potrivit unor credințe magice, a unor credințe de "grup," și a unor credințe în predestinare. Într-o societate deschisă, instituțiile pot fi modificate în urma unor decizii raționale.

Textul pe care îl vom comenta în acest eseu filosofic este extras din “Societatea deschisă și dușmanii ei”, intitulat “Natură si convenție”. Tema propusă spre discuție este relevantă, având în vedere faptul că o societate nu poate prospera fără a se ghida după anumite legi, fie ele naturale sau convenționale. După cum afirma Popper, niciodată nu putem fi siguri că deținem răspunsuri definitiv corecte, astfel trebuie să avem libertatea de a critica si a experimenta, fiind fundamentul organizării sociale. Așadar, în acest eseu vom încerca să dezbatem problematica legilor naturale și a celor convenționale. Există oare asemănări între legile naturale și legile juridice?

Se spune că lumea a fost făcută în 6 zile de către Zeul-Creator. Și odată cu apariția primilor oameni pe pământ și a naturii, au apărut și legile naturale, descoperite de oamenii de știință odată cu evoluția omenirii1. În același timp, implicit cu dezvoltarea omenirii, s-au dezvoltat și anumite reguli sociale. “Cele 10 porunci” sunt date de creator, fiind legi naturale, luate ca atare, însă, conform perspectivei lui Popper, sunt legi normative. Dacă noi, oamenii, suntem „produși ai naturii”, iar noi alcătuim legile normative, atunci există o legătură directă. Deosebirile dintre cele 2 sunt extrem de multe, exemplificând faptul că cele naturale nu pot fi modificate, pe când cele normative, da, iar cele naturale sunt date de natura în sine, pe când cele normative de oameni. Este clar, (părerea fiind împărțită între Protagoras și Popper), că există o opoziție între natură și convenție, fapt ce reiese din capitolul 2. Faptele naturale nu sunt nici morale, nici imorale, pot fi sau nu respectate, însă noi impunem, prin legile date, standardele pe care le dorim pentru a îmbunătăți societatea, introducând astfel “morala în lumea naturală”, nerespectarea legilor putând fi în fapt pedepsită sau sancționată. În capitolul trei vom dezbate dualismul critic al faptelor și deciziilor, acestea 2 putând fi consecința uneia asupra celeilalte, și chiar se pot întrepătrunde2. Importanta instituțiilor publice este discutată în capitolul patru al textului3, acestea având rol de a “multiplica puterea noastră”, indiferent de consecințe, el

cerându-se a fi atent supravegheate. În ultima parte a textului, Popper pleacă de la punctul de vedere al lui Platon, care combină elementele din toate părțile de mai sus, și dezbate trei dintre cele mai importante: naturalismul biologic, pozitivismul etic și naturalismul pshiologic.

CUPRINS

Partea I pornește de la noțiunile de lege naturală și lege normativă. Diferența majoră între cele două legi, legea naturală și legea normativă, ține în special de intervenția oamenilor, de accesul acestora. Astfel, în ceea ce privește legea naturală aceasta este definita ca fiind o lege a naturii, ‚,inalterabilă’’(de neclintit). Un exemplu de lege naturală ar fi legea gravitației, aceasta fiind un exercițiu de imaginație și de adevăr în același timp, deoarece, noi, fără aparate adecvate, nu vom reuși să zburăm. Legea naturii poate îmbrăca două forme, adevărată și desfășurată în mod propriu în natură și falsă nedesfășurată în natură. În cazul de față „nu există excepție de la lege”, dacă nu putem dovedi în întregime latura adevarată a unei legi naturale, aceasta este considerată falsă. Cum am detaliat în primul enunț, diferența dintre cele două legi este impusă prin intervenția omului în desfășurarea acestora, astfel legile naturale nu pot fi controlate de oameni (de exemplu un om nu poate controla schimbarea anotimpurilor), dar pot fi folosite de aceștia în anumite scopuri, unele nu tocmai adecvate. În opinia noastră, anumite acțiuni negative, dăunătoare pot afecta legea naturală chiar dacă aceasta nu depinde de intervenții exterioare, fiind considerată o „regularitate strictă” (de exemplu, un comportament neglijent față de mediul înconjurător).

Spre deosebire de legea naturală, legea normativă este definită ca fiind o normă juridică ce „trasează direcții în conduita noastră”, aceasta aflându-se în relație directă cu acțiunile oamenilor, putând totodată să fie modificată. Legea normativă (normativ-îndrumător) impune o anumită conduită și are în esență puterea de a fi încălcată, aceasta fiind una modificabilă spre deosebire de legea naturală. Suntem de părere că respectarea unei legi normative ține de caracterul fiecărui om, de puterea acestuia de control și de nevoia sancționării în societate.

Distincția dintre cele două legi a fost parcursă în mai multe etape. Astfel, în primă fază, numită și monism naiv, oamenii încă nu faceau diferența între cei doi termeni (natural și normativ). De exemplu, distrugerea casei de către un fenomen al naturii era egală cu distrugerea acesteia de către om, chiar daca în linii largi primul exemplu este unul necontrolabil, ce nu poate fi sancționat. Din această teorie se pun bazele a două posibilități: naturalismul naiv si convenționalismul naiv. În cazul convenționalismului, oamenii se ghidau după anumite obiceiuri sau decizii luate de „zei sau demoni”. Prin compararea a două situații, una în care regulile sunt impuse de oameni foarte clar și în mod adevărat, așadar sunt aplicabile, și una în care acțiunile depășesc condiția umană. După înțelegerea celor doi termeni ajungem la dualismul critic, adică opoziția dintre natură și convenție. Acesta enunță faptul că legile normative și normele depind de respectarea omului a acestora. „Respectarea” acestora ține de noi și de dorința noastră de a acționa cât mai adecvat. Suntem definiți ca „produse ale naturii”, dar suntem singurii care putem lua decizii în ceea ce privește comportamentul nostru față de tot ceea ce ne înconjoară, suntem

responsabili de acțiunile noastre, vorbele ș.a., rezultatul fiind totodată controlat într-o anumită măsură de caracterul pe care îl prezentăm și sub care acționăm.