Frege vs Kripke

Introducere

Pe la începutul secolului XX, atunci când apar la lumină pentru prima dată cercetările unor filosofi precum Russell sau Frege, avea loc o adevărată revoluție în domeniul logicii. Frege este cel care a inventat logica predicatelor, o formă care avea să surclaseze toate încercările precedente și care a rezolvat probleme care pentru predecesori reprezentau capete de drum. Matematician iscusit, Frege a încercat în prima parte a operei sale, prin utilizarea simbolizării să demonstreze că întregul corpus de legi aritmetice cunoscut poate fi derivat cu necesitate din axiome logice.

Cu toate că rezultatul final al cercetării lui Frege nu a fost cel așteptat, el a deschis drumul pentru un fel de interogare specific, care depășește cu mult logica aristotelică silogistică tradițională. Această scurtă digresiune istorică introductivă are rolul de a pune accentul asupra importanței locului lui G. Frege în filosofia analitică. Cu toate că mă voi menține de partea filosofului Saul Kripke în problema descripțiilor definite, împărtășind mare marte din convingerile sale, consider că nu poate fi îndeajuns accentuat meritul pe care Frege îl are ca pionier al filosofiei analitice, fără de care demersul wittgensteinian, de pildă, nu ar fi fost posibil.

Voi prezenta în prima parte a lucrării o variantă de structură argumentativă a demersului fregean, încercând să surprind cele mai importante distincții pe care acesta le face în interiorul noțiunilor care încadrează tema acestui eseu, cea mai importantă discuție purtându-se în jurul conceptului de “sens” pe care Frege îl pune în joc ca intermediar semantic referențial necesar desemnării ca atare. Totuși, această viziune asupra limbajului se lovește, în opinia mea, de faptul că uzează tacit de o metafizică a “reprezentărilor interioare” , de un concept impracticabil (sau cel puțin depășit) de “imagine interioară”, mai precis de acel concept intermediar al “gândului” ca reflexie a sensului referentului, o reflexie ca are loc “în cap” . Pe lângă acest argument așa-zis metafizic pe care îl voi propune în prima parte, voi urmări și desfășurarea pe trei paliere a contra-argumentului aparținându-i lui Kripke.

În partea a doua voi înfățișa așadar cele trei paliere ale argumentului kripkean din cadrul prelegerilor cuprinse în Numire și necesitate, pentru a denota punctele slabe ale teoriei referențiale ale lui Frege din această perspectivă, urmând ca în concluzie să fie sintetizate aceste piste de lucru într-o perspectivă globală.