Idealurile despre fericire oriental și occidental

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Filosofie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 3 în total
Cuvinte : 1679
Mărime: 15.88KB (arhivat)
Puncte necesare: 4
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Gibea Toni Ionel

Extras din referat

Textul prezentat vorbește despre diferențele de idealuri ale fericirii dintre țările orientale și occidentale, concentrându-se în principiu pe idealurile Chinei din antichitate, cum au evoluat acestea în prezent, comparându-le cu idealuri Europene, și nu numai. Autorul își exprimă opinia asupra modului de gândire chinez, susținând că „Dacă toată lumea ar fi asemeni Chinei, întreaga lume ar fi fericită.”, afirmație cu care nu agreez, fericirea fiind ceva subiectiv care se rezumă la fiecare persoana, și nu la niște idealuri de viață prestabilite după care ar trebui să se ghideze un stat, ca cetățenii săi să fie fericiți.

Filosoful pe care îl studiază textul este Confucius, un filosof chinez, pe ale cărui învățături este întemeiată China din prezent, care, asemenea grecilor și romanilor, nu concepea societatea umană ca fiind caracterizată de progres, acesta crezând că în Antichitatea îndepărtată, cârmuitorii fuseseră înțelepți, iar poporul fusese fericit într-un grad pe care oamenii din prezentul său ar putea cu greu să îl atingă, aceasta, firește fiind doar o amăgire. Ideea acestuia este bazată pe nivelul de progres al Chinei, și al fiecărui individ. El susține că „Cei care vor să aibă fericire și înțelepciune constantă trebuie să se schimbe adesea”, sugerând că progresismul este cel care face oamenii unui stat fericit. Ironic insă, autorul textului descrie chinezii ca fiind „leneși”, însă îi admiră pe aceștia pentru acest fapt, comparându-i cu Europenii, care nu muncesc doar pentru că s-ar plictisi fără să muncească, și nici nu se agită doar de dragul de a se agita, iar când au din ce să trăiască, trăiesc din acest avut, în loc să și-l sporească muncind mai mult. Autorul spune că „Pentru modul nostru de gândire, un asemenea mod de a-și petrece viața pare prea molcom”, însă, felul corect de a vedea lucrurile mi se pare, nu generalizarea lor, ci înțelegerea că fiecare individ este special în felul său. Admit că statistica este importantă, însă, când vine vorba de fericire, cine este cel care poate spune cu siguranță ce este greșit și ce nu, pentru a obține fericirea, când fericirea înseamnă ceva diferit pentru fiecare om?

Orientul a evoluat remarcabil în ultimul secol, evoluție care are în principiu același ritm și în prezent, și pare să continue în aceeași măsură și în anii ce urmează, fapt ce se crede a duce la sporirea fericirii oamenilor, însă, progresul nu duce în totdeauna la lucruri bune. Este adevărat câ occidentul a dezvoltat o pricepere uimitoare în fabricarea tehnologiilor moderne precum telefoane, automobile, calculatoare, precum și tehnologii care fac fabricarea acestora mult mai ușoară, dar și alte mijloace care în teorie sporesc calitatea vieții indivizilor, însă, pe de altă parte, folosim aceste tehnologii în scopul dezvoltării și fabricării de bombe, tunuri, gaze toxice, avioane de război, și multe alte mijloace care au ca scop uciderea în masă a semenilor nostrii, fapt care nu are de a face cu fericirea nimănui, nici măcar a indivizilor care ajung să utilizeze astfel de aparaturi, sănătatea mentală a acestora fiind deteriorată în timp de propria conștiință. De aceea, în unele situații, lenea prezentată de China, poate sa fie privită drept una dintre cele mai bune calități de care un om de rând este capabil, fapt care face progresul obținut de Orient să nu mai fie văzut dintr-o perspectivă atât de optimistă.

Preview document

Idealurile despre fericire oriental și occidental - Pagina 1
Idealurile despre fericire oriental și occidental - Pagina 2
Idealurile despre fericire oriental și occidental - Pagina 3

Conținut arhivă zip

  • Idealurile despre fericire oriental si occidental.docx

Ai nevoie de altceva?