Omul și condiția umană

Filosofia este una dintre principalele forme ale manifestării spiritului uman. Termenul a fost creat cu peste două milenii în urmă din cuvintele greceşti phileo, a iubi şi sophia care înseamnă înţelepciune. Aşadar filosofia semnifică dragostea pentru înţelepciune.

În lucrarea “Introducere în filosofie”, David Armeanul arată că până la el s-au dat diferite definiţii ale filosofiei.

Filosofia este iubire faţă de înţelepciune. (Pitagora)

Filosofia este cunoaşterea celor ce sunt ca fiind cele ce sunt. (Pitagora)

Filosofia este cunoaşterea lucrurilor divine şi omeneşti. (Pitagora)

Filosofia este pregătirea pentru moarte. (definiţie atribuită lui Platon şi apare în dialogul “Phaidon“)

Filosofia este artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor. ( Aristotel, în “Metafizica”)

Dacă fiecare ştiinţă satisface o anumită necesitate practică a omului, filosofia definită ca dragoste de înţelepciune, aparent, nu aduce nici un fel de îmbunătăţire vieţii omului. Numeroase prejudecăţi limitează rolul filosofiei.

Cea mai răspândită prejudecată se referă la inutilitatea acesteia. Filosofia nu conduce la certitudine, ci mai degrabă la incertitudine.

Filosofia nu explică Universul, poate doar să discute despre el. Nu putem nega faptul că, prin diferitele teorii filosofice omul încearcă să se descopere, sa îşi regăsească originea. Este, aşa dar un drum spre Sens, dincolo de toate scopurile, un drum ce se bifurcă întotdeauna în numeroase alte întrebări, aşa cum afirma Nietzsche:

“Orice filosofie ascunde o altă filosofie; orice opinie este totodată una scunziş, orice cuvânt- o mască.”

Filosofia e liberă de obligații. Frumuseția ei e că se poate începe de oriunde. Nu e o știință și nu are nici măcar o definiție. Îți place Descartes? Începe cu Descartes. Te pasionează problema devenirii? Începe cu ea. Dar să știi să începi. Ce e filosofia, asta ai s-o înveți pe drum. Căci pleci acum, pleci spre o lume pe care o poti gasi de orunde ai pleca.

Un tînăr căruia nu-I trece nici o incertitudine îți este o înfrângere.

O școală în care profesorul nu învața și el e o absurditate. Cred că am găsit un motto pentru școala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy:”Nu se știe cine dă și cine primește”.

Ce e interesant cînd te îndeletnicești cu filosofia e că de la un moment dat totul începe să te intereseze șisa te instruiască: teologia ca și matematicile, științele naturale ca și teoria muzicii. Să fie sfârșitul? Sau abia atunci începi?

Constantin Noica

Problematica naturii umane.

Abordarea filozofică a problematicii omului.

Abordarea filozofică a problematicii omului dintre toate subiectele asupra cărora se poate reflecta, nici unul nu suscită mai mult interes și nu are o mai mare importanță decât cel care privește omul însuși.

Ce sunt eu?

Cine sunt eu?

Cum se explică existența mea?

Are viața vre-un sens?

Ce este moartea?

Dacă vrem să ne înțelegem pe noi înșine, ne sunt necesare răspunsuri la asemenea întrebări; avem nevoie de răspunsuri ca să ne putem găsi un loc propriu în lumea în care trăim, un loc pe potriva noastră, astfel încât să dobândim și să ne menținem echilibrul interior și stima de sine.

Reflecția asupra omului.

Reflecția asupra omului este miezul oricărui demers filozofic:

Cunoaște-te pe tine însuși era maxima de căpătâi a lui Socrate și a fost reluată în variate moduri de-a lungul întregii istorii a cugetării omenești. De pildă, două milenii și mai bine după Socrate, I. Kant argumenta că întregul domeniu al filozofiei se poate reduce la patru întrebări:

1. Ce pot să stiu?

2. Ce trebuie să fac?

3. Ce pot să sper?

4. Ce este omul?

Primele trei întrebări, arată Kant, se raportează la ultima. Nu am putea să știm care este întinderea cunoașterii noastre, nici ceea ce suntem datori săfacem, nici ce putem spera, dacă nu am înţelege mai întâi ce este omul. Fiecare dintre noi se află adesea în situația de a pune întrebări celor din jur, ori de a răspunde la întrebările pe care ceilalți ni le adresează.

La întrebarea Ce este omul? răspunsul pe care îl primim ne mulțumește în funcție de așteptările noastre. Problema este atunci de a vedea dacă la întrebarea Ce este omul? există așteptări care ar putea să fie împlinite cu ajutorul filozofiei.

Omul ca subiect de intetes.

Omul este subiect de interes pentru orice individ care gândește, pentru teolog, ca și pentru omul de știință. Un teolog creștin, de pildă, ne va aminti că omul este ființa creată de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa, că este supus păcatului originar și că Iisus Hristos l-a mântuit prin jertfa sa. Pentru unii oameni răspunsul teologului creștin corespunde celor mai adânci așteptări ale lor cu privire la natura și rostul omului în lume; alți oameni consideră însă că, dacă vrem să știm ce este omul, trebuie să ne adresăm de asemenea științelor care îl cercetează: psihologia, antropologia, sociologia, științele medicale etc. Pe măsură ce aceste științe evoluează, cunoștințele noastre despre om vor fi tot mai numeroase, mai complete și mai exacte. Cu toate acestea, cu greu am putea să pretindem că, știind mai multe despre funcționarea corpului sau a sufletului nostru, vom putea susține ceva despre rostul nostru în această lume, despre natura speranțelor noastre ori despre ceea ce trebuie să facem. Aceste așteptări rămân încă neîmplinite. În această zonă de ne- împlinire se ivește filozofia. Intrând pe terenul filozofiei, renunțăm mai întâi de toate la ideea unor răspunsuri categorice. Filozoful nu își propune și nu pretinde să ne spună lucruri neștiute despre om, care ar fi ascunse ori inaccesibile experienței comune sau științei. Mai degrabă, el ne invită să reflectăm asupra rostului ori a valorii cunoștințelor noastre. În zona filozofiei, în primul rând înțelegem că lucrurile pot fi văzute și altfel, că ceea ce pare clar, neproblematic, poate masca erori sau prejudecăți. Prin efortul filozofilor de a le găsi dezlegarea, problemele nu se simplifică, ci se complică, adâncindu-se, transformându-se în „neînțelesuri și mai mari“, după cum spunea Lucian Blaga.

Filozofia nu oferă de fapt răspunsuri, ci noi întrebări. Cel ce speră că, prin intermediul ei, se va lămuri o dată pentru totdeauna asupra unor lucruri, precum sunt: viața, moartea, existența, binele etc., nu s-a apropiat încă de adevăratul spirit al filozofiei.

Filozofii nu își propun să ofere certitudini, ci să pună sub semnul îndoielii ceea ce credem că știm. În lipsa răspunsurilor certe, filozofia ne indică o cale de urmat — o cale al cărei sfârșit, dacă nu este liniștea celui care știe, poate fi măcar o neliniște mai înțeleaptă. „Fără cunoștințe nu vei deveni niciodată filozof“, scria Kant, „dar nici cunoștințele sigure nu te vor face vreodată filozof“.

Prin urmare, la întrebarea Ce este omul?, filozoful nu va încerca, de aceea, să dea un răspuns direct și precis; el va răscoli ceea ce știe, pentru a arăta care dintre certitudinile, dintre prejudecă- țile noastre trebuie puse sub semnul îndoieli.