Extras din referat
Motto:
„Asemenea statuii lui Glaucos, pe care timpul, marea si
furtunile o desfigurasera într-atâta , încât seamana mai mult cu o fiara
decât cu un zeu, sufletul omenesc, modificat în sânul societatii datorita
unor nenumarate cauze ce se repetau mereu [...] si-a schimbat, ca sa
zicem asa, astfel înfatisarea încât a devenit aproape de nerecunoscut.”
(J. J. Rousseau, „Discurs asupra inegalitatii dintre oameni”)
Alienarea - repere presociologice
Problema alienarii, înteleasa ca procesul de înstrainare, de
îndepartare a omului de la natura sa specifica, chiar daca a capatat o
amploare stringenta în constiinta omului postmodern, este departe de a
constitui o preocupare recenta. Radacinile conceptului sunt mult mai adânci
: prima alienare este alienarea biblica a cuplului paradisiac, care mâncând
din fructul interzis a pierdut starea de gratie divina si s-a înstrainat de
conditia lui edenica. Ideea de decadere, de pierdere a valorilor si nevoilor
esential umane în cadrul unei societati degenerate, pare a reveni periodic în
reflectia asupra socialului, luând noi si noi fatete în concordata cu felul
argumentelor prezentate pentru a o ilustra si natura solutiilor propuse pentru
a o ameliora. Au prevalat mai întâi abordarile teologice (profetii întemeietori
de religii salvatoare), apoi cele ale filosofiei sociale (de la Platon la
Rousseau, Hegel, Marx si Marcuse) ca în prezent sa se consacre punctul de
vedere al stiintelor sociale, mai precis a psihologiei si sociologiei (Erich
Fromm, C. W. Mills, J. Habermas).
Ceea ce consider important de precizat este ca, în cazul unei
probleme atât de complexe si cu implicatii atât de vaste, nu putem trage
hotare strict definitorii între aceste perspective: abordarea fenomenului
alienarii presupune o viziune de ansamblu asupra omului si a societatii, a
aparitiei si evolutiei acestora, deci o raportare la originea si sensul existentei
(problema teologico-filosofica), apelul la o metoda valida de cunoastere a
sferei umanului (problema stiintifica) si raportarea la un sistem de valori fata
de care putem judeca sensul pozitiv sau negativ al alienarii, al îndepartarii
de la starea primara (problema etic-morala).
Încercând în paginile de fata sa dezvolt diferitele acceptiuni ale
conceptului de „alienare” din perspectiva teoriilor sociologice, am realizat o
incursiune în opera a trei mari personalitati care au tratat acest domeniu pe
planuri diferite de constituire a discursului sociologic: Herbert Marcuse
(plan filosofic), Erich Fromm (utilizarea facilitatilor oferite de dezvoltarea
psihologiei) si Jürgen Habermas (prelucrarea viziunii sistemice asupra
societatii). Am cautat sa relev punctele de convergenta si de divergenta ale
abordarilor lor si contextul în care trebuie înteleasa utilizarea notiunii de
înstrainare, adica traseul general al preocuparilor lor.
Radacinile sociologice ale conceptului
Dezvoltarea contemporana a problematicii alienarii sta în mare
masura sub semnul unor gânditori premergatori, în special Rousseau si
Marx.
Fara a intra în detaliile analizei operei lui Rousseau, as dori sa
mentionez ca el foloseste conceptul de alienare în doua sensuri distincte:
aceasta înseamna mai întâi îndepartarea omului de la starea sa naturala (cu
„cereasca si maiestuoasa simplicitate pe care i-a imprimat-o creatorul lui”)
sub presiunea civilizatiei, pe de alta parte desemneaza un imperativ ce se
afla la baza formarii societatii omenesti armonioase, clauza contractului
social: ,înstrainarea totala a fiecarui asociat, cu toate drepturile sale , în
favoarea comunitatii”. Prin contractul social ia nastere „un corp moral si
colectiv”, cu o viata si o vointa proprie , care este statul, iar suveranul
acestuia, în terminologia lui Rousseau, nu este o persoana ci vointa generala,
exprimata în mod activ, a statului.
Atât Rousseau cât si Marx încearca sa explice caracterul nejust al
inegalitatilor sociale existente, rezultate ale procesului alienarii. La originea
lor, în „starea naturala” (Rousseau) sau în comuna primitiva (descrisa de
Marx), oamenii erau egali din punct de vedere social. Dar, odata cu evolutia
istorica, omul s-a îndepartat de la conditia sa specifica, a devenit mutilat de
rezultatele propriilor lui eforturi de progres.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Problematica Alienarii.doc