Abordări comparative privind taxele de consumație în țări din Europa Occidentală. Analiză de impact

1. Taxele de consumatie. Caracteristici generale

Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.

Deoarece sunt fixate asupra bunurilor destinate consumului mai sunt numite impozite de consum. Ele sunt cuprinse în preţul de vânzare al mărfurilor realizate în interiorul ţării, indiferent că este vorba de bunuri (servicii) de consum sau factori de producţie. Pot fi de două feluri: taxe pe produs şi taxe generale de vânzari.

În accepţiunea fiscală, accizele sunt impozite asupra fabricării sau vânzării unor produse determinante. Sunt numite impozite speciale pe consum findcă se stabilesc numai asupra bunurilor (servicii) destinate consumului final, individual, având regim particular.

Accizele se instituie asupra unor produse cum ar fi: băuturile alcoolice, vinurile şi produsele pe bază de vin, berea, produsele din tutun, produsele petroliere, cafeaua, apele minerale şi apele gazoase, cu conţinut de zahar sau de alte produse de indulcit şi substanţe aromatizante, confecţiile de blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur şi/sau platină, autoturismele şi autoturismele de teren, parfumurile, apele de colonie şi apele de toaletă, aparatele video de inregistrat sau de reprodus, camerele video, cuptoarele cu microunde, telefoanele mobile, aparatele pentru aer conditionat.

Caracteristic pentru accize în toate ţările este faptul că în vreme ce ponderea lor în ansamblul taxelor de consumaţie este în scădere, nivelul le este în creştere.

Taxele de consumaţie pe produs se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de masura, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare. În mod normal, produsele provenite din import trebuie impuse cu aceleaşi taxe, iar cele destinate exportului, cu unele excepţii, nu sunt impozitate.

Practicarea de accize nu exclude impozitarea generală a aceloraşi bunuri. De regulă, accizele sunt cuprinse în baza de impozitare la impozitul general pe consum (TVA).

În România, accizele sunt reglementate de Ordonanta de Urgenta nr. 158/2001 („OU”), aprobată cu modificari şi completari de Legea nr. 523/2002. Ulterior, au mai fost aduse modificări şi completări în cursul anului 2003 prin Ordonanta Guvernului nr. 3/2003, Legea nr. 3/2003, Legea nr. 247/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2003.

Legea reglementează două forme ale impozitelor speciale de consumaţie:

- accizele la unele produse din import şi din ţară;

- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţie internă.

2. Abordări comparative privind taxele de consumatie in tari din Europa Occidentala (si analiza de impact)

Impozitarea consumului este una din cele mai vechi forme de impozitare, fiind practicată încă din antichitate. Uşurinţa în aşezare şi percepere, baza fiscală mereu în creştere, precum şi caracterul voalat al sarcinii fiscale au fost principalii factori care au determinat proliferarea tehnicilor de impozitare a consumului. Fiind exprimate cel mai adesea sub forma impozitelor indirecte, ele satisfac „în mai mică măsură criteriile de echitate fiscală" , datorită caracterului lor regresiv. Ponderea lor în ansamblul veniturilor fiscale rămâne relativ ridicată, chiar dacă este în scădere: dacă în 1965, ponderea era în jur de 36%, în 2007 ea a ajuns la 29% . Totuşi, începând din 1975, ponderea veniturilor din taxele de consumaţie s-a stabilizat în jurul valorii de 30% .

Impozitele pe consum pot fi întâlnite (mai rar) şi sub forma impozitelor directe, în această situaţie ele fiind aşezate asupra venitului din care se scad economiile şi investiţiile. În capitolul de faţă vor fi analizate tehnicile de impozitare a consumului prin intermediul impozitelor indirecte.

Impozitarea consumului are loc cel mai adesea sub forma taxelor de consumaţie ce sunt incluse în preţurile de vânzare ale bunurilor şi serviciilor. Tehnicile de impozitare a consumului utilizate în ţările dezvoltate sunt :

- tehnica impunerii selective;

- tehnica impunerii unistadiale;

- tehnica impunerii multistadiale a valorii adăugate.

Taxa pe valoarea adăugată. Abordări comparative in tari din Europa Occidentala (si analiza de impact)

La baza aparitiei taxei pe valoarea adaugata sta impozitul pe circulatia marfurilor. Trecerea la taxa pe valoarea adaugata a facut posibila evitarea impozitarii in cascada a circulatiei marfurilor. Prin impozitarea in cascada, caracteristica impozitului pe circulatia marfurilor, avea loc o impunere a unei materii impozabile care continea impozitul pe circulatia marfurilor datorat anterior, ajungandu-se astfel sa se calculeze impozitul aferent unui venit impozabil in cadrul caruia era cuprins impozitul datorat anterior.

TVA a aparut in Franta, in 1954, in sfera sa de actiune fiind incluse serviciile si comertul cu ridicata. Ulterior, sfera sa de aplicare a fost extinsa si asupra altor activitati, in special asupra comertului cu amanuntul , generalizarea TVA avand loc tot in Franta, in ianuarie 1968. Concomitent cu Franta si alte state ale lumii au introdus taxa pe valoarea adaugata, iar in Uniunea Europeana organele de decizie au declarat acest impozit impozit general pentru state, mergand ulterior pe linia armonizarii legislatiei tarilor comunitare. O cota prelevata din TVA-ul colectat de statele Uniunii Europene constituie un venit al bugetului Uniunii.