Activitatea bancară în antichitate și evul mediu

I. PRIMELE EVOCĂRI

Încă din cele mai vechi timpuri, au apărut şi s-au dezvoltat, odată cu apariţia banilor şi dezvoltarea vieţii sociale, operaţiunile bancare, în cadrul economiei de schimb. Existenţa acestora datează cu 20 de secole Î.CH., în Mesopotamia, în locul formării uneia dintre cele mai vechi civilizaţii – cultura sumeriană. Moneda marfă reprezenta elementul principal în acordarea de împrumuturi în Babylon, la evrei şi greci, aceasta putând fi depusă în temple (cu funcţii de intermediere financiară). Operaţiunile se efectuau pe baza bunurilor de valoare (mărfuri –bani) şi nu pe baza unei monede veritabile; de asemenea, nu exista funcţia de gestiune a mijloacelor de plată, echivalentă în prezent cu deschiderea de conturi şi efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi cu monedă scripturală.

Primii bancheri aveau doar rolul de intermediari financiari între cei care deţineau bogăţii şi cei care îsi exprimau dorinţa de a împrumuta. Templele serveau drept instituţii de depozitare a valorii deoarece acestea prezentau dublă securitate: paza lor era asigurată de trupe înarmate, dar în acelaşi timp beneficiau şi de protecţia divină.

Primele reglementări referitoare la activitatea bancară apar în Babylon. Stabilirea nivelului dobânzilor şi condiţionarea acordării împrumuturilor în baza unui control prealabil al funcţionarilor Curţii s-au realizat prin emiterea unui Cod de către regele Hammourabi. Aşadar, Codul lui Hammourabi este considerat ca fiind primul set de reglementări bancare.

Atestarea primelor bănci private are loc în Mesopotamia, în secolul al XVII-lea Î.CH. Aşadar, „Nepoţii lui Egibi” funcţionau ca şi casă de comerţ şi bancă privată în acelaşi timp, acceptând depozite şi acordând credite pe baza de gaj. O altă astfel de de casă de bancheri funcţiona la Nippur, numită „Fii lui Maraschu”, fiind specializată în ceea ce astăzi poartă denumirea de leasing .

Activitatea bancară s-a dezvoltat odată cu apariţia primelor monede bătute – China secolului al XI-lea Î.CH. (forme standardizate de monedă) şi Lydia, secolul al VII-lea Î.CH. (staterul – monede bătute, asemănătoare celor moderne). Primele operaţiuni bancare propriu-zise au fost reprezentate de schimbul de monede şi metale preţioase, împrumuturi, depozite. ‚‚Bancherii’’ chaldeeni acordau împrumuturi şi efectuau plăţi în numerar (cu monede efective). Chinezii foloseau o formă incipientă de ‚‚cec’’, sub forma unor certificate convertibile la vedere în aur şi argint.

1. Activitatea bancară în Grecia

Operaţiunile bancare sub forma schimbului de monede în Grecia Antică a fost favotizată de apariţia monedei bătute (sec. Al VII-lea Î.CH.) şi dezvoltarea comerţului mediteranean.

În Grecia antică, templele acţionau ca nişte bănci, acordând bani cu împrumut indivizilor şi monarhilor. Din motive religioase, templele erau considerate inviolabile, devenind un refugiu relativ sigur pentru bani. Mai mult de atât, aveau propria miliţie pentru a le apăra, iar bogăţia pe care o deţineau inspira încredere deponenţilor. Printre templele greceşti cele mai importante, din punct de vedere financiar, se numără templul lui Apolo din Delfi, Artemis din Efes şi Hera din Samos.

În porturile greceşti, pe lângă temple sau alte clădiri publice, trapeziţii desfăşurau o serie de operaţiuni bancare veritabile: depuneri, împrumuturi, schimb, crearea altor mijloace de plată decât moneda efectivă prin intermediul conturilor şi transferabilitatea sumelor înscrise în aceste conturi. Astfel, ei pot fi consideraţi bancheri privaţi veritabili în sensul modern al termenului. Se consideră că cel mai vechi bancher din Grecia Antică ar fi fost Philostefanos din Corint, cu 500 de ani Î.CH. În acea perioadă, la Atena sunt atestaţi bancherii Antisthenes şi Archestratus.

Primlele bănci publice au fost înfiinţate în Lampsaque, Abdere şi Sinope, bănci care efectuau ca principale operaţiuni încasarea impozitelor şi plata cheltuielilor cu caracter public. Astfel, se dezvoltă activitatea bancară în oraşele-stat, fiind estimate ca existând 53 de oraşe-stat în care funcţionau bănci. Banca din Delos foloseşte titlurile de credit, plăţile sunt făcute prin virament între conturile clienţilor prin dispoziţii de plată şi, de asemenea, acordă credite cu garanţia imobiliară. Această bancă funcţiona în Templul lui Apollo.

Egiptul antic, după cucerirea lui de către împăratul Alexandru cel Mare (334 Î.CH.), cunoaşte o intensă dezvoltare a sectorului bancar, creat după sistemul grecesc şi continuat sub ocupaţie romană – vechile depozite de cereale ale statului au fost transformate în bănci de cereale de stat. Banca din Alexandria funcţiona ca o bancă centrală – ţinea conturi deschise pentru fiecare bancă de cereale, creând o adevărată reţea de bănci. Astfel, transferurile de cereale de la o bancă la alta se realizau prin Banca din Alexandria, care ţinea registre cu privire la aceste transferuri, îndeplinind în acest fel funcţia de intermediere şi supraveghere a plăţilor, dacă ar fi să facem o comparaţie cu funcţiile băncilor centrale moderne.

Mai târziu, în Grecia antică, în Legea lui Solon era reglementat nivelul dobânzilor. Totodată, aceasta interzicea dreptul creditorilor de a transforma în sclavi pe cei care deveneau insolvabili sau pe un membru al familiei acestora, iar celor care îşi pierduseră pământurile, datorită insolvabilităţii, li s-au restituit proprietăţile.