Analiza modelelor și instrumentelor de supraveghere bancară în spațiul european

Necesitatea unei supravegheri prudentiale impuse bancilor prin lege decurge din actiunea factorilor elementari de pe piata bancara si anume din rolul bancilor in economie. Stabilitatea unei economii are ca principal pilon de sustinere stabilitatea sistemului bancar, respectiv functionarea normala a bancilor in toate atrbutiile lor importante. Activitatea bancilor este insa stans legata de actiunile si comportamentele agentilor economici, persoanelor fizice care sunt clienti ai bancilor. Clientii interpreteaza fenomenele ce se petrec in activitatea unei banci cu un mare grad de subiectivism, raspandind zvonuri nefondate si aprecieri relative, generand astfel panica in randul populatiei. Se creeaza inevitabil o stare de neincredere in bancile periclitate de aceste zvonuri avand loc retrageri masive de depozite de catre deponenti. In conditiile unui dezechilibru a situatiei lichiditatii si trezoreriei, bancile se confrunta cu crize greu de stapanit, consecintele fiind nefaste.

Pentru stabilitatea de durata a sistemului bancar s-au constituit astfel reglementarile de supraveghere prudentiala in scopul de a preveni ca bancile sa se orienteze catre obtinerea unor profituri mari si rapide si pentru a proteja interesele deponentilor.

Crizele bancare au efecte negative nu numai asupra economiei tarii unde se produc, ci, datorita procesului de globalizare au tendinta de a contamina si alte economii, afectand astfel stabilitatea financiara la nivel global. Autoritatile sistemelor de supraveghere prudentiala au fost puse in situatia creari unui cadru de reglementare a activitatii bancare la nivel national. Un prim pas in aceasta directie a fost realizarea, in 1988, a unui acord elaborat de Comitetul de la Basel privind reglementarile bancare si practicele de supraveghere. Acest acord, numit in limbaj bancar Acordul Basel I, a avut menirea creari unui climat de concurenta corecta intre bancile internationale prin stabilirea unui prag minim al capitalului la nivelul de 8% fata de activele ponderate in functie de gradul de risc pentru fiecare banca. Datorita procesului de concentrare bancara, pe fondul aparitie unor giganti bancari care dispun de resurse tehnologice, financiare si umane mult mai avansate au inceput sa se evidentieze slabiciunile Acordului Basel I. Comitetul de la Basel a fost pus astfel in situatia realizarii unor revizuiri, creand cel de-al doilea acord de la Basel (Acordul Basel II) privind cerintele de capital pentru institutiile de credit.

In Romania perioada de dupa 1990 este cea care marcheaza o noua era pentru sistemul bancar romanesc. Acesta a cunoscut o serie de transformari ale carui rezultate a permis realizarea unui sector bancar diferit de cel din epoca anteriora, dar inca incomparabil cu cel din tarile dezvoltate din Uniunea Europeana. Aceasta remodelare a sistemului bancar romanesc a avut drept scop, pe de o parte crearea unui sistem bancar dupa principiile economiei de piata, iar pe de alta parte armonizarea legislatiei romanesti cu aceea a tarilor din Uniunea Europeana.

Remodelarea sistemului bancar romanesc a avut in vedere constituirea unui element de o importanta deosebita, inexistent in perioada de tranzitie, si anume supravegherea prudentiala. Exercitata de BNR, aceasta are rolul de a preveni comportamentul neprudential al bancilor, determinat de inclinatia acestora de a acapara cati mai multi clienti si astfel, obtinerea unor profituri mari si rapide, si de protejare a deponentilor mentinand astfel stabilitatea financiara si increderea publicului in bancile din Romania.

Supravegherea bancara s-a confruntat, in primii ani, cu ezitari si esecuri datorita caracterului sau inovativ si lipsei de experienta si de pregatire a sistemului de supraveghere. Romania nu a fost nici ea ocolita de numeroase falimente bancara, ca si in marea majoritate a tarilor emergente, si toate acestea au fost puse pe seama calitatii sistemului de supraveghere. Aceste esecuri au contribuit insa la perfectionarea procesului de supraveghere, in prezent considerandu-se a fi corespunzatoare si in acord cu nivelul de dezvoltare a pietei bancare romanesti.

Nevoia perfectionarii sistemului de supraveghere este evidenta datorita schimbarilor conjuncturale permanente:dezvoltarea proceselor tehnologice, diversificarea si aparitia produselor bancare noi, si nu in ultimul rand recenta aderare la Uniunea Europeana.

Concurenta acerba intre banci si diversificarea produselor oferite de acestea sunt factori care expun bancile la noi riscuri si provocari. Acest lucru necesita o innoire continua a modelelor, tehnicilor si instrumentelor de gestionate a activitatii si a riscurilor aferente, necesare cresterii competitivitatii bancare.

Lucrarea de fata isi propune analizarea modelelor si instrumentelor de supraveghere bancara atat la nivel national cat si international. Se analizeaza modelele si instrumentele atat in spatiul european, cat si in afara acestuia.

CAPITOLUL 1

ANALIZA MODELELOR SI INSTRUMENTELOR DE SUPRAVEGHERE BANCARA IN SPATIUL EUROPEAN.

In ultimii treizeci de ani au existat numeroase crize bancare. Caprio si Klingebiel (1999) au identificat 69 de astfel de crize incluzand in studiul lor atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvolatre.

Insolvabilitatea bancilor generata de declansarea unei crize bancare creaza distorsiuni care afecteaza economia in ansamblul ei si ale caror efecte pot fi:

- "Fuga capitalurilor" atunci cand publicul ia la cunostinta despre insolvabilitatea unei banci. Avand in vedere ca banca manevreaza "cea mai de pret avutie a oamenilor" si anume banii, populatia este foarte sensibila la cunoasterea insolvabilitatii a unei singure banci. In acest caz se ajunge la o scadere a increderii in sistemul bancar ceea ce poate conduce la retrageri masive de depozite de catre clienti. Are loc deci un proces de demonetizare si fuga capitalurilor stopand astfel cresterea economica si succesul politicilor macroeconomice.

- Refinantarea sau reinnoirea creditelor clientilor cu datorii mari. De teama unei agravari a starii financiare bancile au tendinta de a sprijini clientii care au contractat credite mari si care sunt in situatia incapacitatii de rambursare a acestora, ignorand astfel clienti care pot desfasura activitati productive. Aceste fenomen poarta denumirea de crowding-out.

- Instabilitatea sistemului bancar duce inevitabil la cresterea ratelor de dobanda, crestere perceputa atat de clienti cat si de banci. Pentru atragerea de noi depozite prin care ar mentine lichiditatea, cresc ratele de dobanda la depozite, crestere care atrage dupa sine si cresterea ratelor de dobanda la creditele noi acordate, influentand astfel negativ economia reala, nivelul preturilor si cresterea economica.

- In cazul pierderilor inregistrate de bancile de stat , dar si de cele private se asteapta ca acestea sa fie asimilate de catre guvern prin nationalizare sau prin sistemul subventiilor care va afecta deficitul bugetar cvasifiscal. Aceste pierderi au inregistrat valori in anumite perioade de peste 50% din PIB in unele tari (de exemplu, Indonezia in 1997 si Argentina in 1998 ), pierzatorii fiind in acest caz contribuailii la bugetul de stat.

- In cazul in care o banca intra in insolvabilitate deciziile de politica monetara luate de banca centrala pot sa nu fie, in anumite situatii, eficiente. De exemplu: banca centrala poate lua decizia de majorare a ratei rezervei minime obligatorii pentru a atrage lichiditate din sistem. In cazul insolvabilitatii unei banci aceasta masura poate conduce la o incercare a bancii in cauza de mentinere a marjei de dobanda (diferenta intre dobanda activa si cea pasiva) si a profiturilor, crescand astfel rata de dobanda la creditele acordate.