Bugetul Producției

Dacă bugetul vânzărilor constituie previziunea scopului activităţii întreprinderii, bugetul producţiei este principala previziune a mijlocului de a atinge finalitatea scontată. Alături de bugetul de vânzări, ambele bugete se constituie ca bugete principale. Ele sunt determinante pentru dimensiunea celorlalte bugete rezultante (de investiţii, de aprovizionare, de trezorerie).

Elaborarea bugetului producţiei cuprinde, ca şi precedentul, 3 etape:

(1) previziunea cantităţilor de producţie care urmează a se fabrica (programul de producţie);

(2) previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie;

(3) defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp mal mici de un an şi pe fabrici, ateliere şi secţii de producţie

Elaborarea planului de producţie

Planul de producţie are ca principal obiectiv armonizarea prevederilor bugetului vânzărilor cu capacitatea productivă a întreprinderii, în condiţiile satisfacerii cât mai complete a prevederilor comerciale şi a utilizării cat mai depline a capacităţii factorilor de producţie. Cantitatea de produse de fabricat (Qf), ce decurge din bugetul vânzărilor, se determină fără dificultate, în funcţie de cantitatea prevăzută a se vinde (Qv) şi de variaţia previzibila a stocurilor de produse în curs de fabricaţie şi de produse finite, la începutul perioadei (Si) şi la sfârşitul perioadei (St), după relaţia:

Qf = Qv - Si + Sf

Datele privind stocurile iniţiale sunt furnizate de contabilitate, iar stocurile finale se planifică în funcţie de producţia planificată de fabricat şi de durata planificată de rotaţie a acestor stocuri. Dacă admitem în continuare că indicatorul dominant în previziunea bugetarä este producţia de vândut (din care am calculat producţia de fabricat), următoarea fază a planificării este ,,calarea” acestei producţii pe capacitatea de producţie disponibilă (luând în calcul şi prevederile bugetului de investiţii). Condiţia acestei programări a producţiei este de ,,saturare” a capacităţii instalate, respectiv de optimizare a utilizării factorilor de producţie îndeosebi a echipamentelor tehnologice şi a forţei de muncă.

Pentru aceasta, fiecare întreprindere dispune de o matrice tehnologică a consumurilor normate de materiale, manoperă şi utilaje pentru fiecare produs de fabricat. Totodată, realizarea programului de producţie trebuie să respecte anumite restricţii privind caracterul limitat al factorilor de producţie atât în ceea ce priveşte volumul lor, cat şi productivitatea (randamentul) acestora.

Daca adăugăm la toate acestea şi intenţia legitimă a conducerii întreprinderii de realizare a acestui program de producţie într-o soluţie optimală, respectiv în condiţiile maximizării profiturilor, se relevă astfel complexitatea acestei probleme. Pentru rezolvarea ei, se recurge, adesea la tehnici de optimizare (programare liniară, metoda PERT, teoria firelor de optimizare a stocurilor etc.) şi la tehnici informatice (programe pe calculator de programare optimă a producţiei).

Previziunea (antecalculaţia) costurilor de producţie

Este o activitate laborioasă care va fi prezentata numai în liniile el generale. O dată stabilit programul de producţie, antecalculaţia costurilor constă, mai întâi, în separarea (identificarea) cheltuielilor directe pe produs (cu materiale, manopera şi, eventual, cu utilaje) de (şi) cheltuielile indirecte (comune şi generale de întreţinere, funcţionare şi administrare a întreprinderii).

Rezultatele antecalculaţiei costurilor permit elaborarea (daca este justificat) a patru bugete derivate din bugetul producţiei:

- bugetul materialelor consumate;

- bugetul manoperei directe;

- bugetul amortizărilor de utilaje direct afectabile şi

- bugetul cheltuielilor generale de producţie.

Antecalculaţia costului de producţie unitar (c) se face pe articole de calculaţie alcătuite în funcţie de separarea cheltuielilor directe şi indirecte în raport cu producţia. Cheltuielile direct repartizate pe produse cuprind două articole de calculaţie, materiale directe (Md), salariile şi cheltuielile sociale directe (Sd), calculabile în funcţie de consumurile de materiale (mn) şi de manoperă (sn) şi în funcţie de preţurile (pr) şi tarifele (tr) în vigoare:

Md = mn x pr

Sd = sn x tr

Cheltuielile indirecte, planificate independent de producţia fizică, se repartizează pe produse cu ajutorul unor chei succesive de repartizare şi conduc la formarea diferitelor trepte ale costului unitar: de secţie, de uzină şi complet comercial:

CIFU = Sd x K1; K1 = CIFU totale/Sd totale pe secţii

CCS = Sd x K2; K2 = CCs totale/Sd totale pe secţii

în care: CIFU şi CCS cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, respectiv cheltuielile comune ale secţiilor (unitare)

Md + Sd + CIFU + CCS = Cs (cost de secţie unitar)

CGI = Cs x K3 ; K3 = CGI totale/Cs totale

în care: CGI = cheltuielile generale ale întreprinderii (unitare)

CS + CGI = Cuz (cost de uzină unitar)

CD = Cuz x K4; K4 = CD totale/Cuz totale

în care: CD = cheltuielile de desfacere (unitare)

Cuz + Cd = Cc (cost complet comercial unitar)

Bugetul activităţilor administrative

Administraţia întreprinderii şi a subunităţilor acesteia asigură desfăşurarea normală a activităţii economice fără a participa direct la procesul de producţie. Această contribuţie indirectă la exploatarea întreprinderii face dificilă comensurarea rezultatelor activităţii administrativ-gospodăreşti şi aprecierea utilităţii reale a acesteia, în condiţiile în care asistăm la o tendinţă de creştere a volumului cheltuielilor comune şi generale.

Aceste particularităţi ale activităţilor administrative decurg din influenţa unor factori specifici, cum ar fi:

1) natura complexă a cheltuielilor comune şi generale, respectiv cheltuielile de personal, de materiale, de servicii, de întreţinere şi funcţionare a echipamentelor tehnice, informatice, telematice etc;