Impactul Fiscalității Asupra Construcției Europene

Introducere

În mod normal, fiscalitatea este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, care este stabilită pe un teritoriu determinat şi dispune de o autonomie suficientă ca, prin intermediul organelor sale reprezentative, să aibă capacitatea de a-şi concepe şi aplica o întreagă serie de reguli juridice şi, în special, fiscale.

Prin suveranitate fiscală intelegem ca fiecare stat suveran are libertatea deplină în alegerea sistemului fiscal pe care să-l promoveze, în definirea impozitelor care îl compun, în stabilirea contribuabililor, în definirea ariei masei impozabile, în dimensionarea cotei de impunere, în fixarea termenelor de plată, în acordarea de facilităţi fiscale, în sancţionarea abaterilor de la prevederile legilor fiscale, în soluţionarea litigiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabil etc.

Construcţia europeană a pornit de la ideea că între statele vest-europene nu trebuie să existe scântei care să declanşeze un eventual conflict armat. La 5 mai 1945 se năştea Consiliul Europei, o organizaţie internaţională regională clasică1, prin care actorii statali europeni au fost aduşi sub acelaşi acoperiş, încercându-se astfel atingerea unor ţeluri comune.

Politica fiscală în cadrul Uniunii Europene constă din două componente: impozitarea directă, care rămâne de competenţa exclusivă a statelor membre, şi impozitarea indirectă, care influențează libera circulaţie a mărfurilor şi libera prestare a serviciilor. În ceea ce priveşte impozitarea directă, statele membre au luat măsuri pentru a preveni evaziunea fiscală şi dubla impunere.

Politica fiscală este menită să evite distorsionarea concurenţei între statele membre pe piaţa internă din cauza diferenţelor între nivelurile şi regimurile de impozitare indirectă. De asemenea, au fost luate măsuri pentru a preveni efectele negative ale concurenţei fiscale în situaţiile în care societăţile efectuează transferuri de lichidităţi între statele membre ale Uniunii Europene.

Impactul uniunii economice asupra politicilor fiscale ale statelor membre

Fiscalitatea statelor membre ale UE este rezultatul politicilor naţionale din statele respective şi al coordonării acestor politici pentru înfăptuirea obiectivelor UE, a cerinţelor pieţei unice şi uniunii economice şi monetare. De aceea, studiul fiscalităţii europene necesită înţelegerea impactului pe care UE şi dezvoltarea acesteia îl au asupra politicilor fiscale din statele membre şi la nivelul principalelor categorii de impozite.

Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii economice a statului, cuprinde ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, caracterizând opţiunile statului în materie.

Stabilitatea economică impune o corelare a politicilor economice, îndeosebi a politicilor monetare şi fiscale. Introducerea monedei unice euro în statele membre şi obligaţia pentru celelalte trei state membre de a menţine cursuri de schimb stabile faţă de euro au creat o situaţie inedită în cadrul UE: pe de o parte, s-a realizat uniunea monetară şi, deci, o politică monetară comună elaborată la nivelul UE; pe de altă parte, politicile fiscale au rămas naţionale. Prin urmare, datorită acestei asimetrii în elaborarea politicilor monetare şi fiscale, există riscul unor contradicţii în definirea priorităţilor, obiectivelor şi a mijloacelor de acţiune prevăzute de politicile economice la nivelul UE şi la cel al statelor membre. În consecinţă, unele state membre care generează deficite bugetare excesive sau niveluri ale datoriei publice care nu pot fi susţinute pot pune în pericol stabilitatea euro prin tensiunile pe care le creează pe pieţele financiare şi presiunile inflaţioniste în cadrul pieţei unice.

Pentru ca riscul tensiunilor inflaţioniste să fie redus, iar obiectivul stabilităţii economice în cadrul UE să fie îndeplinit de o manieră durabilă, UE foloseşte două instrumente:

- Pactul de stabilitate şi creştere, inclusiv supravegherea disciplinei bugetare;

- coordonarea multilaterală a politicilor economice, inclusiv a celor fiscale (şi monitorizarea acestora).