Armonizare versus concurență fiscală

1. Armonizarea fiscala:

Procesul de armonizare fiscală în Uniunea Europeană a început din anul 1996 când Comisia Europeană a prezentat un program de acţiuni în vederea urgentării trecerii de la sistemul de tranziţie a TVA către un sistem comun definitiv. Acest program conţinea cinci faze referitoare la principiile generale ale TVA (obiectul impozitării, cota impozitelor, definiţia persoanei impozabile, excepţiile, aproximarea ratelor etc.), locul impozitării, adică principiul impozitării la locul de origine (scopul teritorial al TVA, locul impozitării şi controlul exercitat asupra persoanelor impozabile), măsurile pentru asigurarea tranziţiei la sistemul definitiv, menţinerea schemelor speciale şi procedura repartizării veniturilor fiscale între Statele Membre. Cu toate că ideea trecerii la sistemul definitiv a TVA, bazat pe principiul impozitării în ţara de origine a bunurilor şi serviciilor este o prioritate strategică a Comunităţii, s-a dovedit a fi foarte dificil de a găsi consens între Statele Membre în această privinţă.

Este necesară găsirea de soluţii, generic subsumate conceptului de “armonizare fiscală”. Armonizarea fiscală - desemnează un continuum de situaţii, mergând de la “unificarea (sau egalizarea) fiscală”, respectiv a ratelor şi bazelor de impunere, ca şi a regulilor şi procedurilor de colectare a impozitelor, până la simpla “coordonare fiscală”, prin care se înţelege asigurarea coexistenţei concertate a regimurilor fiscale din diferite state în cazurile unde există motive de conflict sau este necesară o acţiune combinată, astfel încât sistemele fiscale să urmărească aceleaşi obiective, iar autorităţile fiscale naţionale să coopereze pentru a evita “externalităţi negative”.

Din punct de vedere strict teoretic, “doza” potrivită de armonizare fiscală este aceea care elimină disparităţilor dintre sistemele fiscale naţionale până la punctul în care acestea nu mai distorsionează alocarea resurselor între state, fără a fi anulate stimulentele care decurg din concurenţa fiscală.

Nu există unanimitate cu privire la oportunitatea armonizării fiscale. Principalele obiecţii se referă la:

- eliminarea concurenţei fiscale, cu corolarul nevalorificării valenţelor sale pozitive;

- posibilitatea ca diferenţele între ratele de impunere să fie pe deplin justificate de alte consideraţii;

- concurenţa între sistemele naţionale de reglementare nu se reduce la sistemul fiscal

- eficienţa sistemelor fiscale nu se judecă în abstract, ci în legătură directă cu factorii materiali şi culturali;

- încălcarea „suveranităţii fiscale” a statelor;

Aşa după cum s-a arătat mai sus, concurenţa fiscală poate fi privită şi ca o formă pasivă de coordonare fiscală. În aceste condiţii, armonizarea fiscală propriu-zisă presupune necesarment o postură activă, adică adoptarea unor măsuri concrete.

Preferinţele pentru diferitele modalităţi concrete de armonizare a impozitelor directe în cadrul CE (UE) au evoluat sinuos în decursul timpului.

Gradul de armonizare realizat până în prezent în UE variază în funcţie de tipul de impozit vizat şi de parametrii impozitelor respective.

Din punctul de vedere al tipului de impozit vizat, stringenţa armonizării este apreciată diferit, după cum se arată mai jos.

a) Cel mai înalt grad de armonizare este necesar în domeniul impozitelor indirecte, deoarece diferenţele între acestea determină preţuri diferite la consumator, deci segmentează pieţele naţionale, un rezultat incompatibil cu obiectivul Pieţei Interne Unice.

b) Impozitele directe, în general, necesită o armonizare limitată, care vizează evitarea discriminării, adublei impuneri sau a neimpunerii neintenţionate.

c) Există însă o anumită sub-categorie a impozitelor directe, cele aplicate bazelor mobile de impozitare, în legătură cu care se apreciază că este necesară o coordonare mai strânsă, în scopul contracarării distorsiunilor induse în alocarea resurselor în cadrul Pieţei Interne Unice

d) Impozitarea veniturilor personale nu reclamă nici un fel de armonizare, cu excepţia convenirii de regulicare să înlăture eventuale efecte restrictive asupra liberei circulaţii a persoanelor, să evite dubla neimpozitare neintenţionată sau să împiedice efectele nedorite ale măsurilor introduse la nivel naţional pentru a preveni « evitarea fiscală ».

Din punctul de vedere al parametrilor impozitelor, armonizarea se poate referi la patru aspecte:

- tipul de impozit ,

- ratele de impunere,

- bazele de impunere,

- modul de administrare a impozitelor.