Importul de Bunuri. Locul Importului

1. Introducere

TVA este definită de lege ca fiind un impozit indirect care se aplică pe fiecare stadiu al ciclului economic al unui produs finit asupra valorii adaugate realizată în fiecare etapă de către toţi cei care contribuie la producerea şi desfacerea acestuia până ajunge la consumatorul final.

Până la începutul anului 1970, toate statele membre ale Uniunii Europene au fost obligate să înlocuiască impozitele indirecte cu un sistem comun al TVA avându-se în vedere două argumente principale:

1. avantajele TVA faţă de alte forme de impozite indirecte generale şi, mai ales, faţă de impozitul pe circulaţia mărfurilor aplicat în cascadă;

2. transparenţa operaţiunilor de impozitare a importurilor şi de exceptare de la impozitare a exporturilor realizate în comerţul între statele membre.

TVA prezintă următoarele particularităţi :

• este un impozit general, aplicat, în principiu, la toate tranzacţiile comerciale cu privire la producţia şi distribuţia bunurilor şi serviciilor;

• este un impozit pe consum, deoarece este suportat de către consumatorii finali şi nu de către firmele producătoare sau distribuitoare;

• este datorat sub forma unei cote procentuale din preţ, fiind astfel vizibil în fiecare stadiu al producţiei şi distribuţiei unde intervin tranzacţii comerciale;

• este neutru în raport cu numărul de tranzacţii comerciale care intervin pe lanţul de la producător la consumatorul final. Neutralitatea se obţine printr-un sistem de deduceri, respectiv firmele plătitoare de TVA pot deduce din TVA pe care o au de plătit pentru produsele sau serviciile vândute, TVA aferentă cumpărăturilor făcute în vederea realizării produselor şi serviciilor respective;

• în statele membre se aplică principiul destinaţiei în materie de TVA pentru tranzacţiile dintre acestea. Potrivit acestui principiu, toate livrările de produse şi prestările de servicii dintre un stat membru către alt stat membru sunt exceptate de TVA în ţara de destinaţie (unde produsele şi serviciile se consumă). Venitul din TVA se varsă la bugetul din ţara de destinaţie. Administrarea TVA în acest sistem este mai eficientă atunci când există controalele fizice la frontieră şi documentaţiile corespunzătoare.

În România, prin Legea nr.130/1992 , Parlamentul a aprobat Ordonanţa Guvernului nr.3/1992 (care stipula că TVA se va aplica de la 1 ianuarie 1993) stabilind că prevederile Ordonanţei se aplică începând de la data ce se va fixa printr-o lege separată. În acest sens, s-a adoptat Legea nr.32/1993 care a stabilit data de aplicare a legislaţiei TVA la 1 iulie 1993

Aderarea României la Uniunea Europeană la 01 ianuarie 2007 a determinat modificări ale legislaţiei aflate în vigoare, mai ales în plan fiscal, astfel că Legea 571/2003 privind Codul Fiscal al României a fost armonizată cu directiva a VI-a (Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr L15 din 13 iunie 1977 cu modificarile şi completările ulterioare) prin Legea 343/2006 cu aplicativitate de la 01.01.2007.

Începând de la aceasta dată atât în legislaţia contabilă, dar mai ales în legislaţia fiscală au apărut termeni noi sau modificări ale termenilor vechi cum ar fi: achiziţie intracomunitară, cod de înregistrare în scopuri de TVA, import de bunuri, livrare intracomunitară, plafon pentru achiziţii intracomunitare, declaraţie intrastat, teritorii membre, teritoriu comunitar etc.

2. Importul de bunuri

Importul de bunuri reprezintă :

a) intrarea în Comunitate a bunurilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.9 şi 10 din Tratatul de instituire a CE sau care, în condiţiile în care bunurile sunt supuse Tratatului de instituie a CECO, nu sunt puse în circulaţie liberă;

b) intrarea în Comunitate de bunuri dintr-un teritoriu terţ, altele decât prevăzute la lit.a).

Prin aplicarea regimului de punere în liberă circulaţie bunurile dobândesc caracter comunitar, putând fi astfel utilizate, consumate sau vândute.

Din punct de vedere teoretic, chiar şi intrarea de bunuri care sunt plasate în regim vamal suspensiv pe teritoriul Comunitar, este un import, dar pentru acest import nu intervine faptul generator de taxa decât în statul membru în care bunurile sunt puse în liberă circulaţie.

Prin bunuri se înţelege:

• bunuri mobile corporale prin natura lor (materii prime, materiale, mijloace fixe, obiecte de inventar);

• bunuri imobile prin natura lor sau prin destinaţie, cum sunt locuinţele, construcţiile individuale, comerciale, agricole, terenurile agricole sau imobile prin destinaţie;

• energia electrică şi termică, gazele, agentul frigorific şi alte asemenea.

Noţiunea de import se aplică doar tranzacţiilor cu bunuri deoarece serviciile nu pot fi şi importate, acestea putând fi doar prestate.

Codul vamal comunitar utilizează o definiţie largă a importului de bunuri, tocmai pentru a cuprinde şi tranzacţiile care presupun intrarea pe teritoriul Comunităţii a bunurilor destinate unei prelucrări determinate, precum şi reexportul lor :

1. Importul de bunuri comunitare: introducerea în Comunitate, pentru scopuri de TVA, a unor bunuri care, pentru scopuri vamale, sunt deja în circulaţie liberă (conform Codului vamal) provin din teritorii comunitare terţe (Ex.: bunurile provenind din insulele Canare sunt bunuri comunitare, dar trebuie importate din punctul de vedere al TVA în Comunitate);

2.Importul de bunuri necomunitare: introducerea în Comunitate, pentru scopuri de TVA, a unor bunuri care, pentru scopuri vamale, nu sunt încă în circulaţie liberă (conform Codului vamal) provin din state terţe.