Istoria sistemului bancar românesc

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei dateaza din perioada Daciei Traiane, fiind descoperite intre anii 1786-1855 si privesc 55 de placi de piatra, gasite intr-o zona de mine aurifere. Dintre acestea, pana in prezent, au fost pastrate 25, dintre care a treisprezecea contine detalii referitoare la contractul infiintarii unei institutii bancare, fiind datat 28 martie 167 e.n.. Principalele clauze se refereau la faptul ca bancile acordau imprumuturi in numerar si percepeau dobanzi.

In perioada moderna au mai existat incercari, si de abia in 1856 a fost creata Banca Nationala a Moldovei cu sediul in Iasi. Aceasta a fost infiintata la initiativa unui bancher prusac, fiind concesionata acestuia, dar a dat faliment dupa un an datorita lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strainatate si faptului ca din capitalul subscris, a fost varsata doar o mica parte.

In anul 1864 a fost infiintata Casa de Depuneri si Consemnatiuni, care, pana la crearea Bancii Nationale a Romaniei, in anul 1880, a avut un rol foarte important, fiind principala banca de emisiune de pe teritoriul Principatelor Unite.

In anul 1865 s-a infiintat la Bucuresti Banca Romaneasca care initial a avut atributii de banca de emisiune si de scont, ulterior desfasurand numai o activitate pur comerciala pana in anul 1948 la nationalizarea sistemului bancar din Romania. In aceeasi perioada au mai aparut si alte banci : Banca Albina in 1872 la Sibiu (prima banca cu captal integral romanesc), Creditul Funciar Rural in 1873 si Banca Aurora cu sediul la Nasaud.

Banca Nationala a Romaniei, infiintata in anul 1880, a fost conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei, care la randul sau a folosit modelul Bancii Angliei. Acesta a fost inceputul unui sistem bancar nou si modern, fiind create premisele pentru aparitia si a altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc.

Banca Nationala a Romaniei s-a constituit cu capital integral romanesc, avand ca principal scop emisiunea de moneda precum si creditarea activitatii economice si sociale, scontarea cambiilor si operatiuni cu alte instrumente financiare.

Odata cu industrializarea si, implicit, cu dezvoltarea fortelor de productie, a aparut necesitatea concentrarii sumelor disponibile. In acest context, in 1881 in Bucuresti a fost infiintata Bursa de Valori si apoi Bursa de Marfuri. Pana la primul razboi mondial, in Romania s-au infiintat peste 200 de banci, dintre care unele si cu participare de capital strain.

Criza economica din perioada 1929-1933 a determinat falimentul multor banci sau o serie de fuziuni pentru a supravietui. Pentru a contracara efectele acestei depresiuni si a revigora sistemul bancar, in anul 1934 a fost infiintat Consiliul Superior Bancar care a adoptat mai multe legi, cum ar fi :

- legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane ;

- legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca ;

- legea pentru inlesnirea si refacerea creditului.

Aceste legi au contribuit la salvarea bancilor mai mari, totusi, din peste 1200 de banci existente in 1934, in 1940 mai erau operationale 446, din care principalele erau : Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Italiana si Romana, care realizau peste 50% din totalitatea operatiunilor bancare din Romania.

Pana in anul 1947, sistemul bancar romanesc a cunoscut o dezvoltare remarcabila, bancile detineau resurse importante si functionau conform standardelor internationale, insa dupa acest an, sistemul bancar a fost restrans, datorita trecerii la economia de comanda.

La 28 decembrie 1946, Banca Nationala a Romaniei a devenit Banca Republicii Populare Romane  Banca de Stat. Prin Decretul nr.197/1948 s-a prevazut ca toate bancile private sau de stat sa fie lichidate sau dizolvate. Singurele exceptii au fost : Banca de Credit pentru Investitii (Societatea Nationala de Credit Industrial), Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Aceasta din urma institutie a detinut monopolul in domeniul depunerilor populatiei pana in anul 1989.

Incepand cu anul 1948 Banca de Stat a efectuau toate operatiunile bancare, aceasta functionand ca centru de incasari si control a numerarului. Aceasta metoda de distribuire planificata a banilor a permis guvernului sa instituie propriul sau sistem de conducere centralizata, supraveghere si control a economiei nationale.

Sistemul a finctionat astfel pana in 1967 cand au aparut banci noi : Banca pentru Agricultura si Inustrie Alimentara, Banca Romana de Comert Exterior, iar Banca Nationala a fost reorganizata.

Prin reglementarile Bancii Nationale, rolul si functiile bancilor au fost strict limitate si priveau, in principal, atragerea disponibilitatilor de la populatie si din economie si distribuirea acestora conform planului de credite, unor intreprinderi sau persoane.

Bancile functionau, in principal, ca unitati administrative, trebuind sa respecte anumite reglementari stricte, sistemul centralizat eliminand orice forma de concurenta intre banci.

In perioada economiei cu planificare centrala, sistemul bancar românesc a fost organizat, în linii mari, conform modelului sovietic de monobanca. În centrul sistemului, ce exista în serviciul statului român pentru a implementa planul central si a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie, s-a aflat Banca Nationala a României (BNR) care exercita atât functii de banca de emisiune cât si unele functii de banca comerciala. Alaturi de BNR, sistemul cuprindea si patru banci specializate în finantarea unui sector specific de activitate economica. În plus, patru banci straine (Manufacturers Hanover Trust, Société Générale, Banque Franco-Roumaine si Frankfurt Bucharest Bank) erau autorizate sa efectueze o gama restrânsa de operatiuni în valuta. De asemenea, mai existau aproximativ 860 de cooperative de credit organizate într-o retea si mai mult de 6 000 de case de ajutor reciproc.

Reforma sistemului bancar în România a început de facto în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrala a fost înlocuit cu un sistem organizat pe doua niveluri: BNR si bancile comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita alte functii specifice unei banci centrale, în timp ce activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou înfiintate: Banca Comerciala Româna (BCR). Totodata, bancile specializate au fost transformate în banci comerciale universale.